3. Educaţia religioasă din perspectiva elevilor şi a cadrelor didactice

          În cadrul proiectului s-au desfăşurat şapte întîlniri locale la Cluj, Iaşi, Miercurea Ciuc, Buzău, Tulcea, Timişoara şi Craiova menite să evalueze educaţia religioasă din judeţele unde fuseseră aplicate chestionare. În vederea participării la întîlnirile locale au fost transmise în medie 70 de invitaţii inspectoratelor şcolare, direcţiilor judeţene pentru cultură şi culte, direcţiunii şcolilor, cadrelor didactice, organizaţiilor de elevi şi părinţi, unor organizaţii neguvernamentale, cultelor religioase. Cea mai slabă participare la dezbaterile locale s-a înregistrat la Craiova (9 participanţi), iar cea mai numeroasă la Iaşi (40 participanţi, din care doar 21 s-au înscris pe liste). Întîlnirile locale au fost în general tensionate, pe fundalul virulentei dispute generate de prezenţa icoanelor în scoli, desfăşurată paralel cu implementarea acestui proiect, participanţii avînd o agendă prestabilită, cel mai adesea aceea de contracarare a „atacului la icoane”.
        Întîlnirile de la Buzău şi Iaşi, la care participanţii au venit cu scopul de a exercita presiuni şi nicidecum de a purta un dialog, au ratat într-un fel esenţa dezbaterii despre predarea religiei în şcoli. Reprezentanţii Ligii Pro Europa au căutat să adopte un ton conciliant, interesul autorilor cercetării fiind acela al realizării unor discuţii libere pentru cunoaşterea opiniilor celor care sînt implicaţi direct în actul predării, profesorii şi beneficiarii direcţi ai educaţiei religioase, elevii, în vederea reflectării lor corecte în raportul proiectului.
      Discuţiile au relevat statutul incert şi confuz al obiectului religie în şcolile publice şi chiar carenţe ale profesorilor care predau religie, mulţi, o dovedesc răspunsurile din chestionare, neştiind unde să încadreze România ca stat: ortodox, creştin, teocratic, secular sau laic. Nu mai puţin, cadrele didactice şi elevii consideră că actuala lege a învăţămîntului conferă religiei caracter de obiect de studiu obligatoriu, pentru toţi elevii care se declară aparţinători ai unei confesiuni, caracterul opţional fiind rezervat numai acelor elevi care nu sînt „înregistraţi“ ca făcînd parte dintr-un cult sau care refuză să studieze religia, ceea ce constituie o interpretare sui generis a Legii învăţămîntului şi indică lipsa unor stagii de pregătire pentru cadrele didactice.

sus
        Ca o notă generală a întîlnirilor locale este că lipseşte elevilor, dar şi cadrelor didactice, o cultură a drepturilor omului şi minorităţilor, cunoaşterea principiilor non-discriminării şi egalităţii de şanse, înţelegerea reglementărilor legislative ce guvernează educaţia, a valorilor fundamentale ale societăţii pluraliste. Primează o cultură naţională a improvizaţiei, folclorului, speculaţiilor şi scenariilor, unii din participanţi refugiindu-se într-o terminologie ambiguă, a „toleranţei poporului nostru”, înţeleasă ca un şir de aşa-zise concesii făcute de majoritate către minorităţile religioase. Există o carenţă endemică a construcţiei raţionamentelor coerente. Pe majoritatea responsabililor din domeniul educaţiei nu-i preocupă disparităţile dintre tratamentele aplicate elevilor, cei minoritari sînt primiţi, din „toleranţă“, la orele de religie ortodoxă, uneori îndreptaţi cu blîndeţe spre ceea ce se numeşte „calea cea bună“, sau, în lipsa cadrelor didactice de confesiunea lor, trimişi la cultele cărora le aparţin. Deficitul de gîndire democratică este major în rîndul acestor cadre, dovedind că nici inspectoratele, nici ministerul nu au o politică coerentă şi proactivă de pregătire a cadrelor pentru noile realităţi ale României europene. Prezenţa în şcoli a simbolisticii religioase, a capelelor şi laboratoarelor de religie consacrate unui singur cult, celui majoritar ortodox, este percepută de responsabilii din învăţămînt ca „firească”, iar invocarea lipsei politicilor de non-discriminare este percepută ca un atentat brutal la credinţa strămoşească.

         Mai mult, ceremoniile religioase în şcoli, ce contravin de fapt caracterului laic al şcolii publice şi nu ţin cont nici măcar de structura confesională a comunităţilor de elevi, ritualurile religioase, după unele mărturisiri, inclusiv spovedania, sînt promovate ca naturale, de la sine înţelese, inspectoratele dezertînd şi în aceste cazuri de la rolul lor de îndrumare şi control, de la promovarea principiilor din legea învăţămîntului şi a valorilor constituţionale democratice şi pluraliste. S-au întîlnit cazuri de inspectori de religie şi preoţi, cu un discurs extrem de agresiv la adresa unor culte religioase oficial recunoscute din România (greco-catolici, Martorii lui Iehova, „sectele“) şi a valorilor pe care se fundamentează Europa modernă.

        Colportorii acestor idei sînt de multe ori chiar inspectorii de religie de la nivel de judeţ. Este greu de înţeles cum pot fi aceştia echidistanţi şi corecţi în asigurarea predării religiei în şcoli în cazul unor minorităţi religioase pe care le stigmatizează în discursul public.
         În unele întîlniri, cel mai greu de acceptat a fost mesajul reprezentanţilor Ligii Pro Europa că învăţămîntul public, fiind finanţat din fonduri publice, trebuie să corespundă unor norme. Respingerea acestei idei a relevat că, odată cu iniţierea predării religiei în şcoli, pe baze confesionale, bisericile au pătruns în aceste instituţii publice şi încearcă, cel mai adesea cu complicitatea responsabililor din sistem, să transforme predarea religiei în catehizare, „îmbisericire“, teren de misionariat, şcoala publică devenind o prelungire sau chiar anexă a bisericilor.
       Sînt vehiculate totodată informaţii ambigue şi confuze despre învăţămîntul religios obligatoriu şi în alte state europene, ca o legitimare a predării confesionale a religiei în şcolile publice din România. Din păcate, comparaţiile sînt superficiale, evitîndu-se explicaţia că în majoritatea statelor europene, predarea religiei nu este organizată pe criterii confesionale. În fine, în lipsa unor cursuri de pregătire, profesorii de religie sînt captivii unui folclor naţional-religios dubios, promovînd cu agresivitate poncife şi insulte la adresa altor cultelor pe care le consideră nu de puţine ori prozelite, urmărind subminarea bisericii majoritare. Autorii cercetării au putut consemna şi cazuri de unanimitate stînjenitoare a reprezentanţilor tuturor cultelor tradiţionale împotriva religiilor neoprotestante sau necreştine sau a persoanelor care nu sînt afiliate confesional sau sînt atee, ca şi accente antisemite şi rasiste. Elevii ce aparţin acestor categorii sînt supuşi unei serii de ironii grosiere, singularizări şi chiar umiliri publice.
Între reprezentanţii cultelor religioase recunoscute care predau religia în şcoli există o unanimitate „de nezdruncinat“ în privinţa modelului predării confesionale a religiei, care convine tuturor şi serveşte intereselor cultelor, inclusiv unei clientele produse de mecanismul avizării profesorilor de religie de către conducerea cultelor în cauză.

      Un alt fenomen cvasi-unanim este temerea profesorilor de religie, indiferent de confesiune, că, odată cu revenirea la caracterul facultativ sau renunţarea la predarea confesională a religiei, îşi vor pierde locul de muncă sau unele venituri suplimentare. În condiţiile în care există un număr ridicat de universităţi cu profil teologic care produc în masă viitori profesori de religie, fenomenul social de risc de şomaj este şi mai pregnant. Indiferent de orientarea doctrinară, cadrele didactice sînt în egală măsură frustrate de statutul lor inferior în societate.
       Inspectorii de religie, cel mai adesea preoţi ortodocşi, creează timorare în rîndul profesorilor de religie, fie ei clerici sau laici. Cu ocazia unor întilniri locale, discuţiile particulare au fost mai sincere şi mai utile decît dezbaterile în plen. Acest fenomen reflectă şi caracterul excesiv ierarhizat şi birocratic, deficitul de democraţie din sistemul de învăţămînt, inerţial şi clientelar.

         Întîlnirile locale au fost şi un foarte util prilej de a colecta propuneri pentru reforma educaţiei religioase în şcoli.
Dezbaterea de la Cluj (25 ianuarie 2007) a reunit 40 de participanţi, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, inspectori şi profesori de religie, teologi, reprezentanţi ai mai multor culte, universitari. Discuţiile au fost tensionate de suspiciunile şi criticile unor culte la adresa chestionarelor, exprimîndu-se opinia că scopul ascuns al monitorizării religiei în şcoli este de fapt eliminarea educaţie religioase din învăţămînt. Reprezentanţii bisericilor au insistat asupra faptului că după 50 de ani de regim ateist, este cea mai mare nevoie de educaţie religioasă. Profesorii au admis că lipsesc manualele, ceea ce conferă un anume grad de instabilitate curriculară, predarea fiind confesională. Îndeosebi reprezentanţii cultelor neoprotestante (adventişti, penticostali, evanghelişti, baptişti) au insistat asupra obligaţiei MEC de a respecta principiul non-discriminării şi de a oferi şanse egale tuturor copiilor care doresc să studieze religia proprie. Greco-catolicii au criticat sever manualele ortodoxe, ca promovînd intoleranţa şi au ilustrat cele susţinute cu indicarea unui manual ortodox de clasa a XI-a, intolerant, editat la Editura Corint, avîndu-l coordonator pe secretarul de stat de la Ministerul Culturii şi Cultelor la acea oră, Adrian Lemeni, unde greco-catolicii sînt etichetaţi ca prozeliţi şi folosind mijloace imorale pentru a submina credinţa strămoşească.
sus

        Dezbaterea de la Iaşi (21 februarie 2007) a reunit cca 40 de participanţi, în marea lor majoritate preoţi şi profesori de religie ortodoxă, mobilizaţi de inspectorul de religie, el însuşi preot ortodox. Au participat de asemenea reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei, universitari ieşeni, reprezentanţi ai cultelor minoritare. De la bun început, discuţia a fost monopolizată de inspectorul de religie, care a criticat vehement proiectul şi, în absenţă, Biserica Greco-Catolică, exercitînd presiune şi asupra cadrelor didactice, pe care le regiza şi le muştruluia în timpul intervenţiilor lor timide. A fost clar că inspectorul venise la întîlnire cu o agendă prestabilită. Din cauza atmosferei încărcate, nu s-a putut aprofunda tema. Totuşi, în discuţiile particulare, profesorii de religie, aproape exclusiv predînd religia ortodoxă, s-au plîns de lipsa şi de calitatea precară a manualelor, de statutul profesorilor de religie, supuşi unei duble subordonări şi într-o măsură dispreţuiţi de colegi ca protejaţi ai bisericii. S-au exprimat nemulţumiri pentru absenţa cursurilor de perfecţionare, dificultatea de a se pune la punct cu legislaţia din România şi cea internaţională.
Discuţiile au relevat cu claritate că, într-adevăr, profesorii nu cunosc hotarul între îndoctrinare şi educaţie confesională, că ignoră în totalitate semnificaţia unor noţiuni ca non-discriminarea, egalitatea de şanse. Pentru ei, prezenţa icoanelor în clase, a capelelor, locurilor de rugăciune şi ritualurilor este „firească”, neînţelegînd clar concepte ca laicitate, libertate religioasă, secularizare. A reieşit limpede că nici inspectoratul şcolar, nici ministerul nu au elaborat îndreptare pentru predarea religiei şi au pasat întreaga răspundere pe umerii unor cadre didactice nepregătite care „se descurcă cum pot“.

          Rezistenţa la schimbare este expresia autoconservării, profesorii de religie temîndu-se că reformele i-ar putea trimite în şomaj. Dominaţia Bisericii Ortodoxe este acceptată, minoritarii prezenţi la Iaşi s-au ferit să comenteze public incidentele din diferite localităţi rurale, ceea ce denotă un grad ridicat de intimidare. Discursul anti-european nu a lipsit, Europa fiind percepută ca un tărîm al pierzaniei şi păgînismului. Desigur, nota generală a dezbaterii a fost ameliorată de intervenţiile substanţiale ale universitarilor prezenţi, de reprezentantul direcţiei de cultură şi culte, ş.a.
A treia dezbatere din cadrul proiectului s-a desfăşurat la Miercurea Ciuc (22 martie 2007). Cei 23 de participanţi, în majoritate cadre didactice şi preoţi – inspectoratul şcolar a fost de asemenea reprezentat, la întîlnire participînd şi primarul municipiului – au avut intervenţii echilibrate şi coerente. Judeţul Harghita a fost inclus în proiect din dorinţa obiectivităţii, pentru a putea compara practicile privind educaţia religioasă nu numai acolo unde religia ortodoxă este majoritară, ci şi acolo unde ea este în minoritate, iar cultele majoritare sînt, în cazul de faţă în Secuime, cel romano-catolic, reformat şi unitarian. Echipa proiectului a fost interesată să analizeze dacă şi aceste culte majoritare în zonă, exercită aceleaşi presiuni asupra minorităţilor, în sistemul educaţional. Reprezentanţii şcolilor şi cultelor au insistat asupra importanţei predării religiei în şcoli şi asupra relevanţei predării acestei materii pe baze confesionale. Simbolurile şi ritualurile catolice şi protestante sînt prezente în şcoli, sau elevii sînt conduşi la casele de cult în momente festive din viaţa şcolii. Cu toate acestea, unul dintre directorii de liceu prezenţi a ţinut să sublinieze că în şcoala sa nu sînt afişate nici un fel de însemne religioase pentru a proteja sensibilitatea oricărui elev sau părinte, inclusiv a celor ce nu au religie. Prezenţa simbolurilor religioase a fost explicată prin faptul că liceelor maghiare confesionale le-au fost restituite clădirile, în care, deşi funcţionează şcoli de stat, caracterul confesional este prezent în simbolistică. S-a motivat că acest lucru este „firesc”, deoarece în perioada dintre cele două războaie toate liceele maghiare din Transilvania erau confesionale, susţinute de biserici, iar actuala situaţie este primul pas spre o necesară reparaţie. S-a criticat opoziţia statului la înfiinţarea liceelor confesionale, s-a subliniat că manualele şi evenimentele religoase din şcolile cu elevi aparţinînd mai multor culte trebuie să fie tolerante, ecumenice, s-au dat exemple de serbări ecumenice. Au fost formulate critici la adresa tendinţelor dominatoare ale BOR, îndeosebi prin construire de biserici şi mănăstiri în Secuime, în regiuni unde practic nu sînt credincioşi ortodocşi. Totuşi unele reflexe majoritare s-au putut constata şi în cazul bisericilor minoritare pe plan naţional, dar majoritare pe plan local, dar într-un grad mai ponderat decît la biserica majoritară la nivel naţional.
sus

          Întîlnirea de la Buzău din 28 martie 2007 a fost cea mai tensionată. Dintre cei 29 de participanţi, profesori de religie, preoţi, elevi, în majoritate ortodocşi, foarte puţini au abordat un discurs raţional. De la bun început, vorbitorii au făcut procese de intenţie echipei de proiect şi au învinovăţit Liga Pro Europa că vrea să elimine religia din şcoli. S-au exprimat opinii intolerante faţă de alte culte, în primul rînd faţă de Martorii lui Iehova. În mod surprinzător, greco-catolicii, practic absenţi de pe teritoriul judeţului Buzău au fost atacaţi dur, cu formulări mitologico-istorico-naţionaliste de tipul „ei au dărîmat bisericile ortodoxe din Ardeal, împreună cu Bukow” (profesoară de religie!), ceea ce denotă că lipsa manualelor dă cîmp liber confabulaţiei. Prezenţa lui Emil Moise, în calitate de profesor, şi a cîtorva din elevii săi, a iritat adunarea şi a transformat-o într-un linşaj verbal la adresa contestatarului icoanelor în şcoli. A fost evidentă intenţia de a provoca un scandal. Un participant a emis opinii critice la adresa Olandei (ambasada Olandei finanţează proiectul) considerînd-o o ţară a pierzaniei şi libertinajului excesiv, din pricina politicii faţă de minorităţile religioase şi sexuale. A fost evident că profesorii prezenţi, adepţi ai unui discurs fundamentalist, nu aveau cum să transmită prin orele de religie valorile toleranţei şi armoniei interconfesionale. Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău nu a onorat invitaţia.

        Întîlnirea de la Tulcea (29 martie 2007), a decurs într-o notă pozitivă. Cei 27 de participanţi erau inspectorul şcolar de religie, profesori de religie, reprezentanţi ai unor culte, elevi, organizaţii neguvernamentale ale minorităţilor naţionale (ruşi-lipoveni, romi). Participanţii au ţinut să laude tradiţia de pluralism religios a Dobrogei, respectul şi înţelegerea dintre culte, care se prelungeşte în predarea religiei în şcoli. A fost subliniată specificitatea Dobrogei ca teritoriu de convergenţă a creştinismului cu islamul şi s-au manifestat critici la adresa islamofobiei. Pe de altă parte, nu au lipsit nici cazurile de practicare a predării religiei ortodoxe la elevi musulmani, care sînt „primiţi” la orele de religie din mijlocul orarului. Nu a părut însă că profesorii şi preoţii ar fi înţeles noţiunea de auditoriu captiv sau principiul şanselor egale. Reţinerea copiilor musulmani la ore de religie ortodoxă se face din „bunătate”, „ca să nu stea pe coridoare“ etc.
Preoţii şi profesorii, parţial elevii, şi-au manifestat îngrijorarea faţă de perspectiva eliminării religiei din şcoli şi au subliniat că orice reforme sînt de preferat renunţării la studiul religiei. S-a subliniat necesitatea de a avea manuale şi materiale didactice pluriconfesionale.

     
        La Timişoara (16 mai 2007), la întîlnire a participat inspectorul general adjunct, profesori şi inspectorul de religie, reprezentanţi ai cultelor, elevi. Atmosfera întîlnirii a fost cordială, cu numeroase intervenţii, participanţii făcînd sugestii şi recomandări atît în privinţa proiectului, cît şi a reformelor din sistemul de educaţie. S-a subliniat tradiţia ecumenică a Timişoarei. Reprezentanţii unor culte neoprotestante au afirmat că preferă predarea religiei proprii la aşezămintele de cult, pe principiul separaţiei dintre stat şi biserică. Alte culte au adus critici lentorii restituirii fostelor şcoli confesionale, ceea ce împiedică cultele în opera lor socială. S-a amintit birocraţia excesivă şi opoziţia statului la restabilirea liceelor confesionale, a căror existenţă ar reduce prezenţa bisericii în şcolile publice. O contribuţie importantă la discuţii au avut-o elevii care au propus introducerea istoriei religiilor, religii comparate, respectarea statutului facultativ al obiectului religie, reforma manualelor.

sus
         Ultima dezbatere locală a avut loc la Craiova (17 mai 2007). În ciuda faptului că Liga Pro Europa a trimis peste 70 de invitaţii, la întîlnire au participat numai nouă persoane, din care o reprezentantă a inspectoratului şcolar judeţean, niciun elev. În perioada aplicării chestionarelor, inspectoratul s-a arătat refractar şi a cerut modificări substanţiale de conţinut, acceptînd numai după tergiversări accesul monitoarei locale în unităţile de învăţămînt, în ciuda avizului MEC. Pentru cadrele prezente la întîlnire, educaţia religioasă, simbolurile, ritualurile în şcolile publice au fost considerate ca „fireşti“ avînd în vedere tradiţiile poporului român. Cum judeţul Dolj este în proporţie substanţială ortodox, minorităţile religioase fiind puţin numeroase, nu există politici speciale pentru acestea. Totuşi, a fost semnalată tensiunea relativă dintre creştini şi musulmani. Un număr în creştere de musulmani s-au stabilit pe teritoriul judeţului, iar cadrele didactice creştine consideră de datoria lor să-i aducă pe calea cea bună, mai ales în cazul copiilor provenind din căsătorii mixte.

         Seminarul naţional dedicat educaţiei religioase în şcolile publice a avut loc la Bucureşti (20 iunie 2007). Între cei 22 participanţi s-au numărat Gabriella Pásztor, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Claudia Stănescu, director în Ministerul Culturii şi Cultelor, Csaba Asztalos, preşedintele CNCD, cunoscuţi experţi în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Gabriel Andreescu, István Haller, reprezentanţi ai unor culte, reprezentanta Ambasadei Olandei, Norma Niţescu, jurnalişti ai unor cotidiene centrale, agenţii de presă, radiouri şi televiziuni. Nu au răspuns invitaţiei comisiile parlamentare de învăţămînt, Inspectoratul Şcolar General al Capitalei, Patriarhia Română, Arhiepiscopia Romano-Catolică. A absentat şi inspectorul de religie din MECT, dl. Nicolae Iordăchescu, motivînd că în aceeaşi perioadă avea loc o şedinţă a Sfîntului Sinod al BOR, ceea ce demonstrează încă o dată avatarurile dublei subordonări. Liga Pro Europa a prezentat raportul preliminar al evaluării educaţiei religioase în şcoli. S-au oferit detalii privind scopul şi obiectivele proiectului, statutul disciplinei religie în teorie şi în practică, ritualurile şi simbolurile religioase prezente în şcoli, statutul dublei subordonări a cadrelor care predau religia, plîngeri ale cultelor minoritare privind practici discriminative, încălcarea principiului şanselor egale, predominanţa simbolurilor şi ritualurilor Bisericii majoritare Ortodoxe. Au fost menţionate cazurile manualelor de religie ortodoxă care conţin mesaje ofensatoare la adresa altor culte din România. S-au evaluat riscurile şi dezavantajele modelului românesc de predare a religiei pe baze confesionale, ceea ce conduce la izolare, suspiciune şi la un set de valori diferite ale elevilor.

       Raportul preliminar a întrunit aprecierile organizaţiilor neguvernamentale prezente, care au adus şi alte exemple de discriminare în şcolile publice, în cadrul predării religiei. Pe de altă parte, reprezentanţii ministerelor, deşi au apreciat importanţa proiectului pentru elucidarea situaţiei de fapt a predării religiei, au adoptat atitudini defensive, protejînd imaginea şi ambiguitatea atitudinii MECT şi MCC în privinţa influenţei BOR şi a altor culte în învăţămîntul public.
Mass-media au oferit o reflectare largă a întîlnirii, televiziunea publică TVR1 relatînd despre seminar în emisiunea principală de ştiri din aceeaşi seară. Din păcate, cu acest prilej, purtătorul de cuvînt al Patriarhiei, Constantin Stoica, deşi Patriarhia nu a fost reprezentată la seminar, a criticat vehement şi agresiv poziţiile Ligii Pro Europa. În ziua următoare, cotidianul central Ziua, care adăposteşte celula fundamentalist-ortodoxă a Civic Media, cel mai vocal oponent al oricărei dezbateri publice privind separaţia dintre stat şi biserică, a reluat atacurile la persoană împotriva echipei proiectului de monitorizare a educaţiei religioase în şcoli distorsionînd total esenţa proiectului Ligii Pro Europa. Unul din jurnaliştii iniţiatori ai campaniei de denigrare şi-a repetat tentativele de a-i intimida pe liderii Ligii Pro Europa, în speranţa că astfel, dezbaterea privind discriminarea pe care o produce modelul actual al predării religiei în şcoli va fi estompat de scandalul mediatic.