1. Descrierea proiectului

         Publicarea rezultatelor acestui proiect coincide cu momente importante din istoria recentă a României, care au relevanţă inclusiv pentru subiectul acestui studiu. De la 1 ianuarie 2007, ţara noastră a devenit membră a Uniunii Europene, în această calitate aderînd totodată la valorile care au constituit şi continuă să anime Uniunea Europeană.
     Prezent la ceremonia de deschidere a celei de-a Treia Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu (4-9 septembrie 2007), prima găzduită de un stat majoritar ortodox, José Manuel Durão Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a transmis un mesaj important, relevant pentru dezbaterea publică din România privind separaţia dintre stat şi biserică, religia în spaţiul public, rolul religiei în arhitectura Europei Unite: „Toate formele de exprimare a dimensiunii culturale şi spirituale a omului trebuie să poată să coexiste în Europa. Toate imnurile de bucurie, fie ele sacre sau profane, trebuie să poată să răsune.(...). Religia este o dimensiune din ce în ce mai importantă a multor societăţi şi o sursă importantă de valori pentru indivizi. Ea poate juca un rol capital promovînd aprecierea altor culturi, religii şi moduri de viaţă pentru a contribui la stabilirea armoniei dintre ele. (...) Dialogul cu diferitele Biserici, comunităţi confesionale şi de convingeri, precum şi apărarea intransigentă a libertăţii de religie (ca şi a libertăţii de a nu avea o religie) înseamnă recunoaşterea acestei diversităţi şi a acestui pluralism care constituie sufletul ideii noastre de Europa. (...) Europa este profund ataşată umanismului şi democraţiei pe care le-a «inventat». Respectul diversităţii, deschiderea către celălalt şi toleranţa (s.n.) sînt la fel de adînc ancorate în cultura europeană. Toate aceste valori sînt însumate în idealul ecumenic al bisericilor europene exprimat sintetic prin conceptul de „diversitate reconciliată”.
          Pentru autorii acestei cercetări este important de elucidat dacă predarea religiei în şcolile publice din România corespunde acestei idei de umanism şi democraţie care a fondat Europa, dacă valorile europene ale diversităţii şi toleranţei, ale respectului faţă de alte culturi, religii şi moduri de viaţă, ca şi libertatea de a avea sau a nu avea o religie, sînt apărate şi la noi cu intransigenţă, dacă învăţămîntul românesc actual s-a făurit, în privinţa predării religiei, în jurul conceptului „diversităţii reconciliate”.

         O analiză, fie şi succintă, a locului bisericii în România actuală, ne poate furniza un prim răspuns. După căderea comunismului, în România, ca de altfel în toate statele post-totalitare, a avut loc revirimentul spectaculos al prezenţei şi influenţei bisericii în viaţa publică. Căderea comunismului a semnificat un moment de justiţie pentru bisericile din Europa Centrală şi de Est, inclusiv pentru cultele religioase din România, hărţuite, deposedate şi umilite, unele interzise chiar de regimul comunist. În România, comunismul a însemnat în mare parte şi un ateism militant de stat, ale cărui consecinţe sînt cunoscute: scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice, confiscarea bunurilor sale, întemniţarea a numeroşi ierarhi greco-catolici, catolici şi de alte confesiuni, infiltrarea cultelor religioase de către Securitate. Demolarea bisericilor, trădarea înaltului cler, emigrarea preoţimii sau retragerea în mănăstiri a oponenţilor colaboraţionismului cu regimul totalitar au însoţit şi istoria ultimilor cincizeci de ani ai bisericii ortodoxe1.

         Martiriul unor întîi stătători ai cultelor de dincolo de cortina de fier, exemplul şi rolul Papei Ioan Paul al II-lea în prăbuşirea comunismului, impactul acelui simplu, dar intransigent „Non avete paura!” („Nu vă fie frică!”) al său asupra milioanelor de asupriţi ai comunismului, au constituit o legitimare puternică a dreptului bisericii de a reveni în prim-planul vieţii sociale, cu o credibilitate direct proporţională cu rezistenţa sa anticomunistă. În excesul de zel al unor cercuri interesate, au fost reabilitate inclusiv feţe bisericeşti al căror trecut totalitar, de astă-dată de extremă dreaptă, a fost trecut subit cu vederea.
Revoluţia română din decembrie 1989 care a dus la răsturnarea regimului naţional-comunist a început, să ne amintim, cu o manifestare de protest la Timişoara, în centrul căreia s-a aflat tot un om al bisericii, pastorul protestant László Tőkés.

          Noile elite post-comuniste, cel mai adesea în criză de legitimitate, nu au ratat nici o ocazie pentru a-şi alia sau chiar subordona bisericile, între care, îndeosebi cele majoritare, au recidivat adesea în servirea intereselor politice, în schimbul unor poziţii de forţă, exclusivităţi şi privilegii, de natură inclusiv materială. Aşa se face că, în mod paradoxal, în unele din statele post-comuniste, între care şi România, deşi căderea totalitarismului a fost un moment astral, cînd cultele ar fi putut să se emancipeze de sub tutela statului, ele au preferat să continue colaborarea cu statul pe care, pe măsură ce-şi redobîndeau credibilitatea publică, l-au servit, pentru a-l folosi apoi în interesul propriu. Unul din instrumentele acestei capturări a statului, care a condus de fapt la sacrificarea a două valori esenţiale ale lumii libere şi democratice, pe de o parte autonomia bisericii şi pe de altă parte laicitatea statului – România fiind una din ţările care ilustrează cel mai eclatant această ambivalenţă –, a fost tocmai acapararea sistemului public de învăţămînt de către cultele religioase, în cazul nostru, preponderent de către Biserica Ortodoxă Română.

          Numeric şi istoric cea mai influentă în România, Biserica Ortodoxă Română a stat în primele zile de după Revoluţia din decembrie 1989 sub semnul contestării. Percepută ca prea apropiată, uneori direct aservită regimului comunist prin ierarhii săi, în sînul BOR s-a încercat o reformă din interior printr-un grup de reflecţie pentru înnoirea bisericii, din care făceau parte preoţi care, după restaurarea în forţă a Patriarhului Teoctist, aveau să fie neutralizaţi şi eliminaţi din eşaloanele superioare, iar ca pedeapsă pentru a fi complotat la reforma BOR, s-au văzut printre primii extrădaţi pe lista de foşti colaboratori ai Securităţii, fiind astfel definitiv compromişi. Printre puţinele înalte feţe bisericeşti ortodoxe care au dobîndit după 1989 o recunoaştere largă a onorabilităţii se află şi Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, care şi-a recunoscut public, încă în 1990, colaborarea cu Securitatea şi a iniţiat o reconciliere la nivel regional cu Biserica Greco-Catolică, căreia i-a restituit mare parte din lăcaşurile de cult confiscate de regimul comunist şi atribuite Bisericii Ortodoxe.

          Ca urmare, orice gest, iniţiativă sau atitudine a bisericii influenţează puternic viaţa publică din România, chiar dacă Constituţia României de după 1989 nu a consacrat de jure un rol privilegiat al Bisericii Ortodoxe în raporturile cu statul şi nu i-a conferit titlul de biserică naţională. Dacă gradul de religiozitate al românilor (cca. 40 % frecventează biserica), nu atinge nici pe departe gradul de încredere în biserică, aceasta din urmă a influenţat şi influenţează totuşi decisiv toate pîrghiile puterii. Nu există om politic român, partid sau instituţie publică care să nu cultive relaţii speciale cu BOR, dîndu-i acesteia puteri discreţionare şi oculte asupra vieţii publice. Nu întîmplător, într-o emisiune recentă de televiziune, prilejuită de întronizarea noului patriarh al României, un avizat comentator de subiecte religioase, el însuşi preot ortodox şi redactor la cotidianul Evenimentul Zilei, declara fără ocolişuri că BOR este „cea mai puternică instituţie din România”.

          Într-un studiu consacrat extremismului românesc³, Gabriel Andreescu aduce o serie de argumente temeinice în sprijinul ipotezei că BOR favorizează în sînul său şi manifestă în acţiunile sale idei şi atitudini extremiste. Andreescu citează publicaţii „de atitudine creştin-ortodoxă” care apar sub patronajul ierarhilor BOR şi abundă de elemente de doctrină fundamentalistă; enumeră acţiunile violente tutelate de clerul ortodox îndreptate împotriva credincioşilor greco-catolici, a baptiştilor, evangheliştilor, adventiştilor şi Martorilor lui Iehova; atrage atenţia asupra supunerii clasei politice, contestării statului de drept, legăturilor istorice cu legionarismul, obţinerii de finanţări continue şi netransparente din partea guvernului şi a autorităţilor locale.

          Critici severe la adresa limitării libertăţii religioase în România şi atitudinilor intolerante sprijinite de BOR împotriva altor culte sînt prezentate pe larg şi în rapoartele anuale ale Departamentului de Stat al SUA⁴.

           
          Celelalte 17 culte recunoscute5 oficial în România, minoritare numeric, au adoptat la începutul tranziţiei o atitudine de rezistenţă faţă de dominaţia BOR. Oponentul principal a fost Biserica Română Unită cu Roma -Greco-Catolică, care şi-a tematizat opoziţia pe fondul refuzului BOR de a retroceda bunurile confiscate de statul comunist prin Decretul nr. 358 din 2 decembrie1948 şi atribuite BOR. A existat totodată o rezistenţă mai mult sau mai puţin explicită a cultelor la aspiraţia BOR de a dobîndi în Constituţie şi în Legea Cultelor poziţia de biserică naţională, ceea ce ar fi consacrat de jure situaţia de fapt a acestui cult în România. Pe măsură ce a devenit tot mai evident că BOR nu poate obţine recunoaşterea de jure a statutului său privilegiat, dar continuă să-l deţină de facto, bisericile minoritare s-au aliniat în multe privinţe politicii BOR, care a devenit un fel de navă - amiral în relaţiile cu statul. Acest aspect este important pentru a înţelege în cele ce urmează oportunismul unor culte minoritare care preferă să închidă ochii în faţa marilor privilegii ale BOR pentru a-şi păstra şi perpetua, la rîndul lor, micile privilegii.

          Recent, preşedintele României a surprins prin gesturi simbolice oarecum ieşite din comun chiar şi pentru România, cu atît mai mult în Europa, sărutînd în public, în două rînduri, mîna patriarhului BOR: la ceremonia din parlament de investire a sa ca preşedinte, mai apoi la întronizarea noului patriarh, în cadrul ceremoniei festive (30 septembrie 2007), ceea ce semnifică vasalitatea statului faţă de puterea religioasă şi subliniază fără echivoc statutul privilegiat al BOR faţă de celelalte culte. Gestul de a săruta mîna patriarhului ortodox după intrarea României în UE confirmă supoziţia că relaţia dintre biserică şi stat va fi favorizată în faţa angajamentelor şi valorilor occidentale şi transmite mesajul că, alături de Grecia, dar spre deosebire de Bulgaria, România aspiră la statutul de excepţie în sînul statelor europene majoritar ortodoxe, întreţinînd o confuzie voită în privinţa caracterului secular al statului şi favorizînd funcţionarea unui anume grad de teocratism. Societatea civilă6 care protestează împotriva acestei stări de lucruri este limitată numeric, avînd în vedere riscurile majore ale deconspirării relaţiei oculte dintre statul român şi Biserica Ortodoxă. Elita intelectuală influentă care dă tonul atitudinii publice faţă de BOR relativizează acest aspect, întreţinînd ideea unor concesii necesare faţă de tradiţia românească şi ortodoxă şi etichetîndu-i pe cei care denunţă discriminarea ca tot atîtea întruchipări ale „omului recent”. Că discriminarea şi intoleranţa nu ar trebui să fie practicate de nici un creştin sau credincios adevărat, nu intră pe agenda tradiţionaliştilor.

         În această cheie complicată poate fi decodată situaţia actuală a educaţiei religioase în şcolile publice, ea devenind de-a lungul anilor o anexă a Bisericii Ortodoxe Române, cu unele concesii insignifiante făcute altor culte. Unele din acestea, deşi minoritare şi persecutate permanent, într-o atmosferă de ostilitate mediatică şi administrativă, şi-au ridicat nu de puţine ori vocea împotriva discriminării la care sînt supuse, nu în ultimul rînd prin Memorandumul credincioşilor greco-catolici7 sau a celor 43 de petiţii (între 2002-2007) adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de reprezentanţi ai Bisericii Greco-Catolice, ai cultului Martorii lui Iehova, ai Cultului Musulman, ai Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea, ai Adunării Spirituale Naţionale a Bahá’ilor şi ai organizaţiilor de drepturile omului.

          Proiectul Ligii Pro Europa intitulat „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România” a fost motivat de faptul că educaţia religioasă din şcolile publice, aşa cum se prezintă astăzi, este afectată de tendinţe şi practici care merg în sens invers drepturilor copilului, lezînd demnitatea, protecţia împotriva abuzurilor, nediscriminarea, libertatea de conştiinţă, inclusiv respectul pentru opţiunile acestora. Aceste practici pot genera segregare şi sentimente de respingere faţă de copiii care provin din familii neortodoxe sau nereligioase. Aşa cum se prezintă astăzi, educaţia religioasă este confesională prin conţinut, dogmatică prin doctrină şi implică practicarea în şcoală a ritualurilor religioase. Practic, orele de religie sînt utilizate pentru catehizare şi, nu de puţine ori, pentru îndoctrinare.

          Influenţa cultelor a crescut gradual în învăţămîntul public, odată cu introducerea studiului religiei la toate nivelele, în toate unităţile şcolare din România şi cu susţinerea tacită de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a statutului ambiguu – facultativ, opţional sau obligatoriu – al disciplinei religie. Lipsa de cadre de la începutul anilor ‘90 a făcut ca predarea religiei, după model confesional, să fie asigurată în proporţie covîrşitoare de preoţi. Prezenţa masivă a preoţilor în şcoala publică, în prima parte a deceniului zece, a antrenat adoptarea, pas cu pas, în majoritatea şcolilor a simbolurilor şi ritualurilor religioase ca parte integrantă şi „firească” a vieţii şcolare. Preponderenţa numerică şi influenţa BOR a făcut ca, practic ,sistemul şcolar public să fie dominat de simbolurile şi ritualurile acestui cult, care, juridic, nu deţine în statul român un statut privilegiat, dar de facto a dobîndit unul loc proeminent în şcoala publică. Acelaşi fenomen este observabil într-o oarecare măsură în regiunile unde alte culte sînt dominante (Harghita şi Covasna, majoritar romano-catolice, protestante sau unitariene), care au profitat la rîndul lor de breşa produsă de cultul majoritar în sistemul public şi şi-au impus, după model ortodox, dominaţia simbolică în şcoli, contribuind la abolirea caracterului laic al şcolilor finanţate din fonduri publice. La aceste fenomene s-a adăugat ambiguitatea legislaţiei privind înfiinţarea liceelor confesionale, al căror statut rămîne imprecis şi rezultă adesea din sistemul de aranjamente şi raportul de forţe dintre culte şi inspectoratele şcolare, fiind în acelaşi timp dependent de retrocedările de clădiri către cultele religioase. Avînd în vedere diversitatea religioasă a României, deşi şcolile reunesc elevi ce-şi declară apartenenţa la diferite culte religioase, lipsa cadrelor care să predea religii minoritare a făcut ca, de la bun început, principiul şanselor egale să nu poată fi garantat „din raţiuni practice”. Chiar Legea învăţâmîntului conţine prevererea cinică conform căreia cei care nu pot primi notă la religie în şcoală o pot aduce de la cultul lor!

        Pe parcurs, preocuparea inspectoratelor şi a direcţiunilor de şcoli pentru respectarea principiului şanselor egale s-a diminuat aproape complet, impunîndu-se o politică de laissez-faire, o politică a faptului împlinit, întărită de luări de poziţie complet eronate şi partizane ale MEC⁸. Elevii aparţinînd cultelor minoritare au devenit fie „auditoriu captiv” la orele de religie ortodoxă, fie au fost expediaţi, în numele unei „flexibilităţi” greşit înţelese, la orele de religie organizate de cultele lor la lăcaşurile de cult respective, fără a beneficia de sprijin de stat, ceea ce pune respectivele culte într-o situaţie de evidentă inferioritate. Există şi comunităţi religioase care, ca o expresie a mefienţei legitime faţă de sistemul actual de privilegiere a cultului ortodox sau ca urmare a convingerii că separaţia dintre stat şi biserică este opţiunea valabilă, preferă să ofere educaţie religioasă exclusiv în cadrul comunităţilor religioase, la sediul aşezămintelor de cult respective.

          Prin imposibilitatea de a asigura tuturor elevilor accesul egal şi condiţii egale de studiere a religiei proprii, s-a deschis în sistemul actual de educaţie publică din România calea discriminării directe, indirecte şi structurale a minorităţilor religioase sau a persoanelor care nu doresc să fie afiliate nici unui cult religios. Fenomenul discriminării este larg răspîndit şi dovedeşte cît de pripită a fost decizia de a introduce studierea religiei, pe baze confesionale, în învăţămîntul public din România. Decizia a fost pur politică, nesocotind interesul superior al copilului şi datoria statului de a sigura egalitatea de şanse şi în acest domeniu. Înainte de a evalua dacă sistemul este pregătit pentru această provocare şi a analiza riscurile unei asemenea decizii, şcoala românească s-a grăbit, la presiunea politicienilor, să satisfacă interesele partizane ale, în primul rînd, Bisericii Ortodoxe.

         Argumentul principal şi predilect vehiculat care a condus la introducerea studiului religiei în şcoli – aşa cum reiese din studiile întreprinse de Liga Pro Europa, din chestionarele, dezbaterile şi interviurile realizate în cadrul proiectului – este acela al reparaţiei istorice după 50 de ani de ateism de stat, cînd cultele religioase s-au aflat în situaţia de a nu putea practica liber şi de a pierde masiv enoriaşi, iar valorile predicate de religie – toleranţa, bunătatea, devotamentul, iubirea aproapelui, solidaritatea – au cunoscut un regres îngrijorător în societatea românească.
          Se poate observa de la bun început că argumentul principal pentru introducerea religiei în şcoli este exterior sistemului de învăţămînt, fiind promovat în primul rînd ca un interes al cultelor de a corecta o lacună din societate. Dacă sistemul de educaţie publică nu poate şi nu trebuie să servească interesul particular al cultelor, în schimb este necesar ca acesta să participe la servirea interesului public şi al idealului de formare şi educare a personalităţii autonome, creative şi responsabile a tinerei generaţii.

        Întrebarea fundamentală, la care încercăm să dăm răspuns în cadrul prezentului studiu este dacă şi în ce măsură predarea religiei în şcolile publice, aşa cum se petrece astăzi în sistemul de învăţămînt din România, serveşte interesul public şi promovarea idealului educaţional al României europene, dacă serveşte, înainte de orice, interesul superior al copilului.

      Adepţii şi susţinătorii actualului sistem, declară că studiul religiei în şcoli, chiar păstrîndu-şi caracterul confesional, este un important vehicul pentru educaţia în spiritul toleranţei, acceptării şi respectării pluralismului religios. Din chestionarele aplicate de Liga Pro Europa reiese într-adevăr că majoritatea covîrşitoare (69,9%) a elevilor respondenţi dobîndesc cunoştinţe despre religia lor şi despre religie în general în sistemul de învăţămînt public.
          Însă, o multitudine de cazuri din teren, înregistrate de-a lungul anilor de Liga Pro Europa, de la predicile ţinute la orele de religie, la practica deschiderii anului şcolar de către preoţi, la politica de cadre, neasigurarea accesului egal, discriminarea, conţinutul unor manuale – demonstrează faptul îngrijorător că, dimpotrivă, în multe cazuri, educaţia religioasă, aşa cum se petrece azi în şcolile publice din România, nu serveşte în primul rînd interesul superior al copilului şi nu respectă principiul şanselor egale, ci mai degrabă interesele partizane ale diferitelor culte, în principal ale Bisericii Ortodoxe majoritare. Prezenţa în şcoli a simbolisticii şi ritualurilor bisericeşti, construirea de capele şi bisericuţe în incinta şcolilor, într-o proporţie covîrşitoare reprezentînd cultul ortodox, conduce la excluziune pentru cultele nereprezentate şi devine un factor de legitimare instituţională a Bisericii Ortodoxe, dominantă în entităţile şcolare. Astfel, de la vîrsta tînără, elevilor ortodocşi li se inoculează convingerea superiorităţii şi legitimităţii oficiale exclusive a cultului lor şi a faptului că celelalte culte sînt tolerate sau de rangul doi, simbolistica, ritualurile şi valorile lor fiind excluse din mainstream-ul instituţional.

          Încă de la introducerea religiei în şcoli, Liga Pro Europa a primit de la cultele religioase minoritare, de la părinţii unor elevi cărora li se impusese participarea la ore de religie alta decît confesiunea lor, sau de la părinţi care nu doreau ca fiii/fiicele lor să participe la ore de educaţie religioasă, sesizări privind caracterul confuz al legislaţiei, practica contradictorie a unităţilor de învăţămînt dominată de arbitrariul deciziei unor directori, cel mai adesea obedienţi cultului dominant, subordonarea interesului superior al copilului unor interese partizane ale cultelor, afectarea caracterului secular şi laic al şcolii publice. Nu mai puţin, unii părinţi au susţinut că informarea lor privind alternativele educaţionale de către unităţile de învăţămînt este deficitară, iar obiectul „religie” este în realitate obligatoriu, fiind prezentat în cele mai multe şcoli ca un opţional prestabilit.
S-au înregistrat plîngeri privind accesul la educaţie religioasă al cultelor minoritare, discriminări în privinţa selecţiei cadrelor, configurării catedrelor, titularizării pe posturi. BOR este de departe favorizată în competiţia cu alte culte în privinţa ocupării funcţiei de inspector de religie, aproape toţi inspectorii de religie la nivelul ţării fiind de confesiune ortodoxă.

       S-au înregistrat şi plîngeri ale unor absolvenţi de studii universitare de teologie cărora cultele nu le-au dat acordul pentru predarea religiei, acest acord avînd prioritate asupra unei diplome universitare recunoscute de statul român.
          În fine, părinţi şi elevi deopotrivă s-au plîns despre conţinutul educaţiei religioase pe care au definit-o ca fiind în multe cazuri opusă spiritului ecumenic, bazată pe îndoctrinare şi catehizare, predînd cunoştinte modeste, adesea distorsionate, despre marile religii ale lumii sau religiile din România.

          Este evident că, după o experimentare de aproape două decenii a educaţiei religioase confesionale în şcolile româneşti, un bilanţ este necesar. Este surprinzător că MEC însuşi sau alte organisme şi instituţii de stat nu au fost interesate să întreprindă o astfel de evaluare, în ciuda numeroaselor semnale ale organizaţiilor internaţionale, ale societăţii civile, ale presei, atrăgînd atenţia că  educaţia religioasă în şcoli nu corespunde valorilor societăţii noastre.
Prezentul raport şi-a propus să fie o contribuţie la identificarea şi elucidarea problemelor cu care se confruntă în prezent educaţia religioasă în şcoli şi să sprijine, prin concluziile şi recomandările sale, reforma studiului religiei în şcoli, o reformă urgentă şi necesară în care Ministerului Educaţiei îi revine rolul de protagonist.

          Scopul proiectului „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România”, desfăşurat de Liga Pro Europa, este de a monitoriza şi evalua situaţia actuală a educaţiei religioase în şcolile de stat, de a elabora, în urma consultării cu profesorii, elevii, părinţii, experţii şi instituţiile relevante, precum şi a studierii modelelor din alte state democratice, a unui set de concluzii şi recomandări, care să permită reforma predării religiei în şcoli, prin adoptarea de politici publice şi măsuri specifice în conformitate cu interesul superior al copilului, respectarea drepturilor copilului şi a principiilor şanselor egale şi non-discriminării. Rezultatele proiectului vor fi puse la dispoziţia Guvernului, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerului Culturii şi Cultelor, comisiilor parlamentare de resort şi a tuturor instituţiilor implicate în elaborarea şi implementarea politicilor publice în domeniul educaţiei.
          Acest proiect inovativ este, după ştiinţa noastră, una din primele evaluări ample ale situaţiei actuale a predării religiei în şcolile publice din România, la mai bine de un deceniu şi jumătate de la introducerea materiei „Religie” în programa de învăţămînt, adaugîndu-se eforturilor altor organizaţii neguvernamentale, îndeosebi Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă.9
În cadrul proiectului, s-a acordat o importanţă deosebită evaluării opiniei elevilor şi cadrelor didactice privind educaţia religioasă în şcoli. În acest scop, s-au aplicat chestionare elevilor şi cadrelor didactice din unele localităţi urbane şi rurale situate pe raza judeţelor Iaşi, Buzău, Tulcea, Dolj, Timiş, Cluj, Satu Mare, Harghita şi municipiul Bucureşti.
        La încheierea acţiunii de aplicare a chestionarelor, situaţia educaţiei religioase din şcolile publice a fost dezbătută cu participarea elevilor, cadrelor didactice, părinţilor, inspectoratelor şcolare, reprezentanţilor cultelor şi ONG-urilor preocupate de această tematică în cadrul unor întîlniri la nivel local şi naţional.
          Obiective: Concluziile evaluării chestionarelor şi a dezbaterilor au fost utilizate de echipa de proiect pentru elaborarea raportului final. Acesta cuprinde o analiză a modului cum se predă religia (statutul disciplinei religie, statutul cadrelor didactice, conţinutul manualelor, ritualuri, evenimente şi simboluri religioase în şcoli) şi conţine totodată recomandări privind armonizarea educaţiei religioase în şcolile publice cu drepturile şi interesul superior al copilului, respectînd principiul egalităţii de şanse.

• Aplicarea de chestionare în şcoli şi evaluarea sociologică a rezultatelor. În perioada octombrie-decembrie 2006 au fost aplicate un număr de 3750 de chestionare
• Organizarea, în judeţele unde s-au aplicat chestionarele, a unor dezbateri cu participarea cadrelor didactice, elevilor, părinţilor, reprezentanţilor cultelor religioase, organizaţiilor de drepturile omului şi minorităţilor, mediilor academice. Întîlnirile au avut loc în perioada ianuarie-mai 2007.
• Organizarea unei consfătuiri la nivel naţional cu invitarea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ai comisiilor parlamentare de învăţămînt, ai institutelor educaţiei, mediilor universitare, cultelor religioase, organizaţiilor de drepturile omului şi minorităţilor, pentru dezbaterea rezultatelor preliminare ale monitorizării, Bucureşti, iunie 2007.
• Organizarea unui seminar cu experţi din medii academice şi organizaţii de drepturile omului pentru ameliorarea deficienţelor educaţiei religioase, Ilieni, iulie 2007.
• Elaborarea raportului privind educaţia religioasă în şcolile publice din România, incluzînd o prezentare a practicilor din alte state, elaborarea concluziilor şi recomandărilor pentru reforma educaţiei religioase în şcoli, august-noiembrie 2007
• Diseminarea rezultatelor, dezbateri publice – decembrie 2007
În paralel cu elaborarea raportului final şi ca o publicaţie complementară, s-au publicat în revista Altera nr. 32/2007 o serie de articole despre educaţia religioasă şi prezenţa religiei în spaţiul public în alte state, precum şi documente referitoare la libertatea religioasă.¹⁰

      Partea teoretică a cercetării a cuprins o trecere în revistă a legislaţiei interne privind educaţia (legea învăţămîntului, legea cultelor etc.), cît şi a documentelor internaţionale de protecţie a drepturilor omului în general şi a drepturilor copilului în special. Au fost analizate în acelaşi timp rapoartele privind libertatea religioasă ale Departamentului de Stat al SUA, rapoartele de ţară ale Comisiei UE şi rapoartele OSCE etc. O altă temă abordată a fost analiza rapoartelor şi evaluărilor din domeniul educaţiei religioase în şcolile publice din România după 1989. În acest demers era de interes major relaţia stat-biserică, mai exact modalitatea de pătrundere a cultelor religioase în cadrul sistemului public de învăţămînt, politica paşilor mărunţi de la iniţiere la catehizare şi statutul acestui tip de educaţie. Au fost valorificate acele studii care, pe parcursul anilor, au analizat relaţia dintre Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte, precum şi dintre biserică şi stat în perioada post-comunistă. De asemenea, s-a realizat şi o cercetare a predării obiectului religie în unele state din Europa şi în Statele Unite ale Americii pentru a avea un termen de comparaţie cu politicile publice din România în domeniul educaţiei.

          În vederea aplicării chestionarelor în şcolile publice atît la elevi, cît şi la profesori, Liga Pro Europa a solicitat prin adresa nr.1058/28.05.2006 avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. MEC prin avizul nr. 33444/31.05.2006 şi-a dat acordul cu privire la desfăşurarea cercetării în cadrul şcolilor din sistemul public de învăţămînt.

Au fost elaborate două seturi de chestionare¹¹, unul pentru a fi completat de elevii de curs gimnazial şi de liceu, iar celălalt pentru cadrele didactice care predau religia şi cadrele didactice de altă specialitate. Completarea chestionarelor a fost facultativă, în consecinţă numărul de chestionare completate este inferior numărului de chestionare distribuite. Ambele seturi de chestionare au fost traduse şi în limba maghiară pentru zona Transilvaniei unde a fost monitorizată predarea religiei şi în şcolile de limbă maghiară. Chestionarele dedicate elevilor au fost testate pe un grup de control, alcătuit din liceeni şi studenţi târgumureşeni, aparţinînd etniilor română şi maghiară. În urma evaluării chestionarelor completate de grupul de control, chestionarele pentru elevi au suferit unele modificări menite să le amelioreze.

Eşantionarea s-a realizat la nivel naţional pornind de la cifrele de şcolarizare la învăţămîntul gimnazial şi liceal din Hotărîrea Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 87 din 10 februarie 2005. Cifrele de şcolarizare aprobate erau de 1.010.000 elevi la învăţămîntul gimnazial şi 175.000 + 5.000 + 25.000 elevi la învăţămîntul liceal.¹²
Aceste cifre, precum şi proporţiile dintre urban şi rural au stat la baza repartiţiei pe cote legate. Metoda de eşantionare aleasă este una simplă nealeatoare. Chestionarele urmau să fie completate la nivelul fiecărui judeţ selectat după cum urmează :

       În cadrul proiectului, Liga Pro Europa a coordonat aplicarea de chestionare în toate provinciile istorice ale României – Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia şi Transilvania –, într-un număr de 8 judeţe şi municipiul Bucureşti. Chestionarele au fost distribuite în 53 unităţi şcolare (37 urbane, 16 rurale)13 din 23 localităţi14. Numărul total de chestionare distribuite a fost de 3750, din care 3000 chestionare pentru elevi şi 750 chestionare pentru cadrele didactice. Au fost completate şi returnate în total 3166 chestionare (84,42% din cele distribuite), dintre care completate de elevi 2770 chestionare (92,33%) şi completate de cadrele didactice 396 chestionare (52,8%).

         S-a recomandat monitorilor locali care au aplicat chestionarele ca la o unitate şcolară, în măsura posibilului, să se aleagă ani de studiu diferiţi (clasa a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a etc.), şi nu clase paralele, iar chestionarele au fost aplicate, în funcţie de aprobările obţinute, în şcoli diferite. Acolo unde există licee confesionale sau ale minorităţilor, s-au aplicat chestionare şi în astfel de unităţi de învăţămînt.
       Aplicarea teritorială a chestionarelor s-a făcut cu o uşoară preponderenţă în Transilvania, ţinînd cont de structura demografică a judeţelor Harghita şi Covasna, unde populaţia maghiară, în principal protestantă, catolică sau unitariană constituie majoritatea, dar şi pentru că această provincie istorică dispune de un grad ridicat de diversitate religioasă, permiţînd evaluarea substanţială a respectării principiilor non-discriminării şi egalităţii de şanse, a protecţiei minorităţilor religioase.
     Pentru aplicarea chestionarelor au fost selectaţi 10 monitori locali, studenţi sau cadre didactice, ale căror rapoarte de monitorizare au fost valorificate în raportul final.

          Analiza de conţinut a manualelor a evaluat un număr de 32 de manuale şi 1 caiet de lucru pentru elevi, cadre didactice şi părinţi, dintre care pentru ciclul primar 17, pentru ciclul gimnazial 5, iar pentru liceu 11. Structura pe confesiuni a oglindit în mare măsura proporţia cultelor la ultimul recensămînt, fiind analizate manualele cultelor ortodox (17), romano-catolic, atît în limbile română cît şi maghiară (7), protestant (2), greco-catolic (2), unitarian (1), alianţa evanghelică15, care cuprinde cultele penticostal, baptist şi creştin după Evanghelie (3).

Dezbateri locale. În cadrul proiectului s-au desfăşurat şapte întîlniri locale la Cluj, Iaşi, Miercurea-Ciuc, Buzău, Tulcea, Timişoara şi Craiova menite să evalueze educaţia religioasă în şcolile din judeţele unde fuseseră aplicate chestionare şi să ofere autorilor proiectului posibilitatea unui dialog direct cu profesori de religie, reprezentanţi ai cultelor, inspectori şcolari şi elevi. Formatul întîlnirilor locale a fost acela al unor mese rotunde, la care reprezentanţii LPE au prezentat proiectul, scopul şi obiectivele, precum şi rezultatele (parţiale sau finale) ale aplicării chestionarelor în judeţele selectate, iar participanţii au exprimat opinii, observaţii şi recomandări.

Dezbaterea la nivel naţional a avut loc la 20 iunie 2007 la Bucureşti. La această întîlnire echipa de proiect a prezentat concluziile prealabile ale prelucrării chestionarelor, precum şi aspecte legate de curriculă, manuale, simboluri şi practici religioase în şcolile publice. S-au formulat de către participanţi, după caz, puncte de vedere ale unor instituţii implicate în elaborarea de politici publice în domeniul învăţămîntului sau recomandări pentru reforma predării educaţiei religioase, precum şi argumente în favoarea păstrării sistemului actual.

          Rezultatele preliminare ale chestionarelor şi întîlnirilor locale au fost evaluate cu un grup de control în cadrul Universităţii de Vară Transilvania (Ilieni, 23 iulie 2007), ocazie pentru a discuta atît rezultatele analizei chestionarelor, cît şi percepţia publică a cercetării.

Interviuri. Tematica abordată de proiect a fost aprofundată în cadrul unor interviuri cu profesori de religie din Târgu-Mureş şi Timişoara, reprezentanţi ai unor culte religioase din Oradea, Iaşi, Tulcea, părinţi şi elevi din Târgu-Mureş. Detalii privind educaţia religioasă în şcoli au fost abordate în cadrul întrevederii cu secretarul de stat responsabil pentru coordonarea învăţămîntului preuniversitar în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Svetlana Preoteasa. Studiul a valorificat şi acele observaţii, recomandări, sesizări primite de-a lungul anilor la Biroul pentru Drepturile Omului al Ligii Pro Europa sau adresate echipei de proiect în perioada desfăşurării proiectului.
Consultări. Pe întreaga perioadă a proiectului, autorii au avut consultări cu experţi din România în domeniul libertăţii religioase din cadrul Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă şi cu experţi din Polonia şi Marea Britanie pentru studiul comparativ al educaţiei religioase din şcolile publice. Au fost consultate site-uri religioase din România, ca şi site-uri dedicate libertăţii religioase în SUA.
Reflectarea în mass media a proiectului. A fost monitorizată reflectarea în presă a proiectului desfăşurat de Liga Pro Europa, alături de dezbaterea publică privind prezenţa simbolurilor religioase în şcoli. Au fost studiate sesizările înaintate de cultele religioase, asociaţiile neguvernamentale sau persoane private Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în care se semnalează cazuri de discriminare religioasă.

          Titularul proiectului este Liga Pro Europa (LPE), „asociaţie cultural-civică şi de drepturile omului, independentă, neguvernamentală, nepartizană şi non-profit, care doreşte să contribuie prin toate mijloacele legale la integrarea României în Europa şi la promovarea valorilor europene în România, a principiilor conţinute în Platforma sa din 30 decembrie 1989, consolidarea societăţii civile, a democraţiei şi pluralismului, la respectarea demnităţii umane şi a drepturilor universale ale omului, la eliminarea tuturor formelor de discriminare etnică, lingvistică, culturală, religioasă sau sexuală, la stimularea dialogului social în scopul dezamorsării situaţiilor de tensiune sau conflict izvorîte din necunoaştere, prejudecăţi sau interese egoiste.” (Statutul LPE, art.3 şi 4) Publicaţia teoretică a LPE, revista Altera publică permanent începînd din anul 1995, mai ales în cadrul rubricii Ecumenica, articole şi studii referitoare la relaţiile interconfesionale, modelele europene ale acestora, analize şi studii de istorie a religiilor din Transilvania sau din lume, concentrîndu-se mai ales pe aspectele dialogului interconfesional.
Echipa care a desfăşurat cercetarea şi a elaborat raportul a fost coordonată de Smaranda Enache, co-preşedinta Ligii Pro Europa şi a fost formată din Liviu Andreescu, doctor în ştiinţe politice, Laura Ardelean, sociolog, master în comportament colectiv,  Emil Moise, profesor de filozofie, doctorand la SNSPA, Judit-Andrea Kacsó, jurist, Remus Cernea activist pentru drepturile omului şi Elek Szokoly, publicist.