T a t a r i

Istoric: Grupul tatar din zona nord-pontica începe sa se afirme în istorie în secolul al XIII-lea. Victoria lor asupra cnezilor rusi le-a deschis drumul spre Europa. Stapînirea tatara se întindea pîna la gurile Dunarii. Prima marturie documentara în legatura cu stabilirea populatiei de tatari în Dobrogea este datata din perioada lui Gingis Han ( încep. sec. XIII), perioada în care au trecut la religie islamica tatarii, împreuna cu celelalte popoare turcice ale Dobrogei. În cursul secolului al XIV-lea, au venit triburi de tatari alaturi de turci din Anatolia. În perioada Timur, 100 de mii de tatari s-au stabilit în Dobrogea si în regiunea Edirne si Filipopoli. În 1525 alte grupuri de oguzi si de tatari au ajuns în Babadag. Cronicile turce au înregistrat patru grupuri de tatari pe teritoriul Rumeliei, de care apartinea Dobrogea: tatarii Aktav, tatarii Tîrhala, tatarii din Ianbolu si tatarii Bozapa sau Bozata. Aceste grupuri au fost incluse în aceleasi condici cu nomazii oguzi, bucurîndu-se de aceleasi privilegii si avînd aceleasi obligatii fata de statul otoman. Instaurarea administratiei otomane în Dobrogea a avut un efect de osmanizare, limba kîpceaca a tatarilor fiind treptat înlocuita (osmana este o limba turca occidentala). Dupa anul 1457, s-a osmanizat si limba tatarilor din Crimeea, astfel tatarii veniti în Dobrogea din aceasta regiune îsi desfasurau la fel viata culturala în limba turcilor osmanlîi. La sfîrsitul secolului al XVI-lea, calatorii denumeau Dobrogea ca fiind „tara tatarilor”. În anul 1596, sub conducerea unui frate al hanului, s-au stabilit 40 de mii de tatari în Dobrogea. Dupa ocuparea tarista a peninsulei Crimeea (1783), multi tatari si-au gasit aici un refugiu. Acest proces de emigrare a durat pîna în 1878. Datorita razboiului ruso-turc, tatarii îsi cautau refugiu, parasind de trei ori Dobrogea, dar întorcîndu-se pe aceste meleaguri.