Replica Ligii PRO EUROPA adresată redacţiei „Jurnalul Naţional”
Domnului Marius Tucă, Director Jurnalul Naţional Bucureşti
Domnule Director, Urmare
a publicării īn cotidianul Dvs., Jurnalul Naţional nr. 2082 din 25
martie 2000 şi nr. 2083 din 27 martie 2000 a unei serii de articole
conţinīnd incalificabile atacuri la adresa Ligii Pro Europa şi a
copreşedintei sale, Smaranda Enache, sīntem īmputerniciţi de Adunarea
Generală a Ligii Pro Europa să vă transmitem prezenta replică pe care
vă cerem să-l publicaţi, conform uzanţelor, īntr-un spaţiu similar.
1.
Liga Pro Europa respinge cu hotărīre atacurile cu iz electoral la care
este supusă īn articolele mai sus-menţionate. Este ştiut că Liga
Pro Europa desfăşoară de zece ani o susţinută operă de educaţie civică
menită să promoveze armonia, parteneriatul şi solidaritatea dintre
majoritate şi minorităţi, ca premisă a integrării europene. Aflată la
cea de-a şasea ediţie, Săptămīna Toleranţei s-a remarcat de-a lungul
anilor tocmai prin consecvenţa ilustrării acestor principii şi valori.
Activitatea Ligii Pro Europa īn acest domeniu se bucură de aprecierea
Consiliului Europei şi Uniunii Europene, precum şi de susţinerea a
numeroase asociaţii, instituţii şi personalităţi respectate şi
respectabile din Romānia şi străinătate. Īn semn de recunoaştere,
copreşedintei Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, i s-au decernat premii
de prestigiu pe plan internaţional pentru activitatea sa de promovare a
toleranţei, respingere a extremismului, rasismului, antisemitismului şi
xenofobiei, fiind cooptată īn colegii şi consilii internaţionale de
profil. Ca ambasador al Romāniei īn Republica Finlanda şi Republica
Estonia, activitatea sa se bucură de o binemeritată apreciere,
contribuind substanţial la promovarea parteneriatului Romāniei cu
aceste state īn procesul integrării euro-atlantice, prioritatate
absolută a politicii externe romāneşti. 2. Este fals că la Forumul
incriminat īn articolele publicate de Dvs. s-ar fi lansat „grave
acuzaţii instituţiilor statului”. Dimpotrivă, numeroşi vorbitori au
pledat pentru implicarea plenară a instituţiilor statului īn procesul
de edificare a īncrederii interetnice şi interconfesionale, īn
promovarea educaţiei interculturale, a egalităţii de şanse,
valori fundamentale ale comunităţii europene a cărei parte este
şi Romānia.
Este fals
că Forumul ar fi conţinut „atacuri violente antiromāneşti”, cum
afirmă autorii articolelor sau că „nu ar fi fost prezentată poziţia
romānilor implicaţi”. Din contră, toţi vorbitorii au elogiat poziţia
acelora, romāni şi de alte etnii, care s-au opus īmpreună
instrumentării unui conflict interetnic la Tīrgu-Mureş īn martie 1990.
După cum o arată şi numele, Forumul a fost deschis tuturor celor
dornici să participe şi să se exprime. Faptul că accesul a fost
nelimitat este probat de īnsăşi prezenţa la Forum a autorilor
articolelor publicate de Dvs. 3. Este fals că participanţii ar fi
considerat SRI ca fiind identic cu Securitatea, după cum tot fals este
că ar fi culpabilizat presa īn ansamblul său. Dimpotrivă, participanţii
au făcut o distincţie clară īntre rolul serviciilor secrete īntr-o
democraţie şi implicarea unor apropiaţi ai Securităţii comuniste īn
montarea unei atmosfere conflictuale, īntre presa responsabilă,
care a īncercat să preīntīmpine escaladarea tensiunii din martie ’90 şi
jurnaliştii care, conform analizelor de presă citate de
participanţi, au incitat şi au pregătit psihologic premisele
conflictului. Liga Pro Europa nu poate fi bănuita că ar dori
restrīngerea libertăţii presei, dimpotrivă, ori de cīte ori a fost
cazul, a acordat asistenţă jurnaliştilor tīrīţi īn procese abuzive. 4.
Este aberantă afirmaţia că Smaranda Enache ar fi „girat atacuri
violente antiromāneşti”. Aflata la Tīrgu-Mureş pentru a participa
la Adunarea Generală anuală a Ligii Pro Europa, īn luările sale de
poziţie, nu a făcut decīt să reitereze valorile toleranţei,
interculturalităţii şi proeuropenismului care au făcut-o respectată īn
ţară şi străinătate. Aceste valori fundamentale proeuropene, la care
aderă majoritatea romānilor, se regăsesc īn programul de
guvernare şi constituie temelia politicii externe a Romāniei. Promovarea
acestor valori a făcut posibil ca Romānia să fie invitată, la 10
decembrie 1999, la Helsinki, unde Smaranda Enache este ambasador, să
īnceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. 5. Īn fine,
dincolo de mistificările mentionate mai sus, citatele din intervenţiile
participanţilor, numele şi funcţia majorităţii lor apar eronat īn
articolele publicate de Dvs, ceea ce vădeşte superficialitatea şi lipsa
de profesionalism a autorilor. Penibilul ar fi putut fi evitat dacă
Jurnalul Naţional ar fi ţinut să aplice principiul de bază al presei
independente, „audietur et altera pars”. Jurnalul Naţional ar fi putut
obţine īnregistrarea integrală a dezbaterilor care vor fi, de altfel
publicate, conform practicii curente de deplină transparenţă a Ligii
Pro Europa. 6. Īn concluzie, respingem ca false, tendenţioase
şi manipulative opiniile cuprinse īn articolele publicate de
Dvs., referitoare la Forum, la activitatea Ligii Pro Europa şi a
copreşedintei sale, Smaranda Enache. Considerăm că publicul Dvs.
cititor are dreptul la o informare corectă şi obiectivă, sens īn care
vă transmitem spre publicare prezenta replică. Īn cazul
nepublicării, Liga Pro Europa īşi rezervă dreptul de a acţiona prin
mijloacele legale adecvate pentru apărarea onoarei şi prestigiului său.
Consiliul de Coordonare a Ligii Pro Europa Tīrgu-Mureş, la 28 martie 2000
|