C î t e v a    c o n s i d e r a ţ i i     c u    p r i v i r e
la practica judecătorească în Tîrgu-Mureş

Prezentat la seminarul „Cadrul legislativ şi practica judiciară în protecţia minorităţilor naţionale din România”, organizat de Liga PRO EUROPA la 27-28 ianiuarie 1995

Acest referat prezintă întrebările Biroului pentru Drepturile Omului din cadrul Ligii Pro Europa, formulate pe baza plîngerilor care au venit din partea cetăţenilor şi a contactelor directe pe care le-am avut cu Judecătoria, Tribunalul, Procuratura din Tîrgu-Mureş şi cu Ministerul Justiţiei. Întrebări, care nu sînt doar ale noastre, ci şi ale societăţii civile.
Întrebarea de bază este dacă în practica judecătorească din Tîrgu-Mureş există sau nu discriminare etnică. Teoretic, discriminările pot fi diferite: prin aplicarea unor pedepse mai severe pentru inculpaţii care aparţin unei minorităţi, sau prin necondamnarea inculpaţilor aparţinînd majorităţii dacă partea reclamantă este un minoritar. Dar, pentru a depăşi stadiul teoretic, să luăm cîteva cazuri concrete.

Acest conflict interetnic, care a avut loc între români şi maghiari, este unul dintre cele mai cunoscute din ţară. Nu are rost evocarea evenimentelor, dorim să constatăm doar faptul că pentru aceste evenimente au fost condamnaţi 20 de romi (9 persoane la un total de 12 ani şi 8 luni închisoare, 11 persoane la un total de 3 ani şi 9 luni condamnare la locul de muncă) şi 14 maghiari (9 persoane la un total de 46 ani şi 6 luni închisoare, 5 persoane la un total de 7 ani şi două luni condamnare la locul de muncă), în schimb ce, pînă în momentul de faţă, nu a fost arestat nici un român.
În afara acestor condamnări, Tribunalul Judeţean Mureş a retras dreptul unor personalităţi de a candida la alegerile parlamentare din 1990 şi alegerile locale din 1992, considerînd că activitatea acestora din martie ar fi fost mobilizatoare pentru populaţia maghiară - fără să existe sentinţă judecătorească care ar fi stabilit vinovăţia lor.

În octombrie anului 1990, trei tineri, după ce au consumat băuturi alcoolice, au încercat să se urce pe statuia lui Avram Iancu din centrul oraşului Tîrgu-Mureş, cu dorinţa de a lua jos steagul României de pe statuie. Cei trei au fost judecaţi de urgenţă în stare de arest, în 11 zile, primind pedeapsa maximă de 2 ani şi 6 luni pentru „comiterea infracţiunii de ofensă adusă unor însemne naţionale”, deşi infracţiunea nu s-a comis, existînd doar o tentativă, ceea ce însă nu poate fi pedepsit conform legislaţiei României.

Căpitan la Poliţia din Tîrgu-Mureş, Emil Tamaş a pătruns în noaptea zilei de 7 februarie 1992, împreună cu trei martori şi un aparat de filmare, în redacţia cotidianului Cuvîntul Librer, unde a depistat zeci de buletine falsificate cu scopul de a modifica rezultatele alegerilor locale în defavoarea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Cazul a fost adus la cunoştinţa opiniei publice în ziua următoare, printr-o declaraţie a UDMR-ului. Inspectoratului General de Poliţie, deosebit de prompt, încă în seara zilei de 8 februarie a anunţat depistarea unora dintre făptuitori. Totuşi, cazul nu a fost clarificat nici pînă azi, iar căpitanul Emil Tamaş a fost trecut în rezervă. În urma unor presiuni şi ameninţări, Emil Tamaş a fost obligat să părăsească ţara.

În urma conflictului care a avut loc la data de 20 septembrie 1993 în satul Hădăreni, comuna Cheţani din judeţul Mureş, după omorîrea unui român de către un rom, au fost linşaţi trei romi, s-au incendiat 13 case şi s-au distrus alte 4 case aparţinînd unor familii de romi. Cazul a fost  cercetat de Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel pînă în noiembrie anului 1994, cînd dosarul a fost trimis la Parchetul Militar Tîrgu-Mureş. Deşi încă de la început au apărut declaraţii în legătură cu bunul mers al cercetărilor şi posibilitatea rezolvării rapide a cazului (la sfîrşitul lunii septembrie 1993 din partea dlui Constantin Palade, comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie; din primăvara anului 1994 de repetate ori din partea dlui prim-procuror Dan Petre), pînă în momentul de faţă cercetările nu au luat sfîrşit, nimeni nu a fost reţinut dintre vinovaţii prezumtivi.
Motivul invocat pentru tergiversarea cercetărilor în cazul Hădăreni a fost greutatea care apare la o crimă comisă de un grup mare de oameni. În mod surprinzător, aceaşi greutate nu a apărut în cazul secuilor din Dealu, condamnaţi în data de 3 iulie 1990 pentru omorîrea subofiţerului de poliţie Liviu Cheuchişan în data de 22 decembrie 1989 (cei 4 condamnaţi au primit în total 66 de ani). Faţă de acest caz, cel din Hădăreni ar părea mult mai simplu, aici existînd cel puţin un poliţist, martor ocular a evenimentelor. Dacă ar fi apărut posibilitatea de complicitatea lui la linşaj şi incendiere, cazul trebuia preluat încă din anul 1993 de Parchetul Militar, în caz contrar, pe baza mărturiei lui, vinovaţii prezumtivi puteau fi de mult arestaţi. A fost foarte interesantă poziţia prim-procurorului Dan Petre faţă de arestare în data de 22 iunie 1993, cînd ne-am interesat în legătură cu reţinerea unui număr de 7 persoane, dînsul considerînd că arestarea unor prezumtivi ucigaşi „în plină campanie agricolă” nu ar fi o soluţie prea fericită pentru soluţionarea cazului (în ziua respectivă a apărut un articol în cotidianul Cuvântul liber, care sub titlul „Stare de tensiune în urma unor arestări surpriză” scria următoarele: „această masivă şi surprinzătoare arestare, în plină campanie de recoltare a grîului, a creat o stare de nemulţumire în masă a locuitorilor satului”). În afara de martorul poliţist, în acest caz există şi o serie de martori romi, unii dintre ei depunînd pînă în momentul de faţă patru declaraţii. Există şi semne de intimidare a martorilor.

În majoritatea cazurilor, cetăţenii care se adresează biroului nostru reclamă o judecată nedreaptă. De multe ori, aceşti cetăţeni consideră că au fost defavorizaţi şi de faptul că aparţin unei minorităţi. Un exemplu elocvent este cazul dlui Nagy Paul.
Dînsul posedă un livret militar, în care, la capitolul Participarea în război este înscrisă trimiterea lui pe front în data de 15 noiembrie 1944, ca puşcaş al Batalionului 3, vînători de munte. În data de 17 ianuarie 1991, dl Nagy Paul a primit o legitimaţie de veteran. Cererea îndemnizaţiilor şi sporurilor acordate de Legea nr. 49/1991, a fost refuzată de Asociaţia Veteranilor de Război din Tîrgu-Mureş. Nagy Paul a atacat în judecată această asociaţie. Sentinţa dată de Judecătoria Tîrgu-Mureş la 7 aprilie 1992 a respins acţiunea reclamantului, folosindu-se de date false, furnizate de pîrît, deşi Legea 49/1991 formulează foarte clar: „Dovada calităţii de veteran de război, precum şi a perioadei de participare la război, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate de Ministerul Apărării Naţionale” (art. 4, alin. 2). Livretul militar, a cărei autenticitate nu a fost contestat, a fost eliberat de acest minister, pe vremea respectivă purtînd denumirea de Ministerul Forţelor Armate. Recursul înaintat Tribunalului Judeţean Mureş nu şi-a atins scopul. Sentinţa civilă dată a fost de asemenea nefavorabil reclamantului. Deşi posibilitatea ca dl Nagy Paul să fi luptat în armata maghiară, nu a fost vreo clipă luată în discuţie, această sentinţă conţine următoarele rînduri: „În ce priveşte situaţia că ar fi luptat în armata maghiară, nu există un acord încheiat pe bază de reciprocitate cu Ungaria”.
Recursul extraordinar înaintat în data de 6 mai 1994 către Parchetul General de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie nu a primit deocamdată nici un răspuns.
De ce consideră dl. Nagy Paul că este defavorizat pentru faptul că este maghiar? Pentru că românii, care au dovedit cu livretul militar participarea în război nu trebuiau să aducă şi alte acte doveditoare, iar sentinţa tribunalului face aluzie la o participare în război pe partea armatei maghiare, fără nici o motivaţie.
* * *

Haller István