Cazul Pop Teodor Simion
Sesizare din oficiu
La
17 octombrie 1993, Biroul pentru Drepturile Omului din cadrul Ligii PRO
EUROPA l-a vizitat pe ziaristul Pop Teodor Simion (cunoscut sub
pseudonimul Soril Miavoe), care a relatat următoarele:
La data de 22 septembrie 1993, īn jurul orelor 22, cīnd mergeam acasă
şi eram aproximativ la 200-300 m de locuinţă, am fost lovit din spate
la cap şi mi-am pierdut conştiinţa. M-am trezit aproximativ după o oră,
īn apropiere (la cīţiva metri) de locuinţă. Am văzut lumină la blocul
vecin, şi am īncercat să mă duc spre lumină. Am fost bătut din nou, de
persoane pe care nu le-am putut vedea. Īmi amintesc doar cīteva cuvinte
spuse de aceste persoane: „nu mai da la tīmplă” şi „na, ziaristule”. De
aici am dedus că atacatorii cunosc faptul că sīnt ziarist, şi aveau
grijă să nu-mi provoace moartea, fiind vorba de o acţiune de
intimidare. Aveam īn geantă salarul meu pe o lună, de care ei nu s-au
atins. La data de 1 octombrie trebuia să apară noul cotidian, „24 ore
mureşene”, al cărui redactor şef sīnt. Datorită acestui accident,
apariţia cotidianului s-a amīnat cu o lună.
Certificatul medico-legal nr. 4482 din 24 septembrie 1993 constată īn concluzia analizei:
Numitul Pop Teodor Simion prezintă leziuni traumatice ce pot data din
22 septembrie 1993 ce s-au putut produce prin loviri directe cu corp
contondent. Pentru vindecare necesită 8-9 zile īngrijire medicală.
Protocolul examenului comuter tomografic nr. 1910 din 8 octombrie 1993 prezintă următorul rezultat:
Linie de fractură cu deplasare minimă perete lateral orbita dreaptă,
linie dublă de fractură arcadă zigomatică dreaptă.
Repetatele
intervenţii verbale ale Ligii PRO EUROPA pentru definitivarea anchetei
penale nu au avut efect. Persoanele care au comis vătămarea corporală a
ziaristului Pop Teodor Simion nu au fost identificate.
|