P o l o n e z i

Limba poloneza apartine grupului de limbi slave. Exista si cuvinte, putine la numar, de origine româna, care s-au pastrat în limba polona de azi. Aceste împrumuturi românesti în limba polona, importante mai ales în toponimie, precum si cuvintele polone împrumutate limbii române arata legaturi de vecinatate vechi.

Contactele dintre polonezi si români dateaza înca de la mijlocul sec. XIV, moment care coincide cu întemeierea Moldovei dar si cu anexarea tinutului Haliciului de catre regele polon Kazimir cel Mare. Vecinitatea a dus la stabilirea unor intense legaturi politice, economice si culturale între polonezi si moldoveni, apoi transilvaneni, legaturi care vor fi întarite în mod firesc si prin relatii de rudenie. Astfel Latcu, fiul lui Bogdan I s-a casatorit cu Malgorzata, sora regelui polon Jagiello, inaugurînd un lung sir de aliante familiale între cele doua popoare. Aceasta duce la un transfer de populatie lesne de înteles daca ne gîndim ca prin casatorii mixte, polonii încep sa detina posesiuni pe teritoriul Moldovei, iar moldovenii pe cel al Poloniei.

Sfîrsitul sec. XVI si începutul sec. XVII marcheaza cresterea influentei polone pe teritoriul României, mai ales datorita lui Eremia Movila, care a fost întronat în 1595 cu ajutorul hatmanului polon Jan Zamojski. Toate cele patru fiice ale lui Movila au fost casatorite cu poloni. Aceste legaturi au facut ca multi poloni sa slujeasca la curtea lui Eremia Movila: numai garnizoana polona din Iasi numara atunci cca 3000 de oameni.

În anul 1658, Seimul polonez a hotarît expulzarea celor de religie ariana. O parte a acestora s-au asezat în Transilvania.

Un val important al emigratiei polone pe teritoriul românesc este cel urmat razboiului nordic (1700-1721), cînd pe teritoriul Moldovei s-au aflat, printre altii, I. Potocki, M. Wisniowiecki, J. Sapieha si K. Kryszpin.

Sub presiunea Rusiei, domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat a fost obligat sa ordone parasirea de catre polonezi a teritoriului Moldovei.

Afluenta cea mai mare a polonezilor în veacul al XVIII-lea în Moldova a fost legata de luptele duse în Polonia de Confederatia de la Bar (1768). Hospodarul G. Callimachi aprecia ca cca 3-4 mii de polonezi s-au refugiat atunci pe teritoriul Moldovei.

În toata perioada ocupatiei austriece a Poloniei emigratia polona are caracter politic, dar si economic. Cel politic este legat de prigoana dezlantuita de ocupanti dupa încercarile succesive ale polonezilor de a-si recîstiga independenta nationala (1794, 1830, 1846, 1848, 1863). De exemplu în 1831 cca. 2-3 mii de polonezi din armata generalului Dwerncki au ajuns la Alba Iulia, Sibiu, Tîrgu-Mures, Brasov, cca. 400-500 au ramas în Bucovina. Desi guvernul de la Viena a ordonat dupa un timp ca polonezii sa paraseasca Transilvania, prezenta lor a lasat urme atît în istoria Poloniei, cît si cea a Transilvaniei. În aceasta perioada, polonezul Adolf David a initiat la Cluj miscarea carbonarilor.

Faustyn Filanowicz si Teofil Wisniowski, apatinînd Asociatiei Democrate Polone, au pregatit din Moldova insurectia de eliberare a patriei. Dupa insurectia ratata din ianuarie 1863, o parte a intelectualitatii polone, în frunte cu Zygmunt Milkowski, s-a stabilit pe meleagurile românesti, îndeosebi în Bucovina si Moldova. Multi dintre emigrantii polonezi s-au stabilit la Pascani si Iasi, participînd la costruirea primei cai ferate moldovenesti.

Emigrantii economici au înfiintat localitati, dezvoltînd unele ramuri ale economiei în zonele unde s-au stabilit.

În Valea Jiului prezenta minoritatii polone îsi are radacinile în însasi istoria mineritului de pe aceste meleaguri, fiind semnalata înca din 1760 pe pîrîul Ciort, la începuturile exploatarii carbunelui la suprafata, cu roaba si trocul. În perioada 1830-40, un grup masiv de polonezi, din care cei mai multi proveneau din zone carbonifere (Silezia), s-a stabilit în zona oraselor Petrila si Lupeni, unde s-a conturat o comunitate compacta, bine organizata. Polonezii si-au pastrat caracterul etnic specific, în anul 1900 existau doua cartiere ale Lupeniului care erau locuite de polonezi: Ileana si Victoria (dupa numele minelor). Mai tîrziu a aparut si cartierul Stefan. Multi polonezi au întemeiat familii mixte cu români, maghiari si germani. Au luat parte activa la viata cotidiana, au avut reprezentanti în comert si primarie. Pe placa monumentului închinat celor 30 de victime ale grevei din 1929 de la mina Lupeni, figureaza si trei nume de polonezi. La finele anului 1928, documentele mentioneaza existenta a cca. 1000 de familii în Valea Jiului, care dispuneau de o biserica, de o scoala cu predare exclusiv în limba polona, de o biblioteca si de o grupare artistica bine cotata. În perioada 1929-1933, o parte din polonezi s-a reîntors în Polonia. În 1947-48 a avut loc o repatriere masiva. Scoala cu limba de predare polona a functionat pîna în anul scolar 1960-61. Biserica s-a darîmat în 1943, cartierele Ileana si Victoria au fost parasite, locuitorii mutîndu-se în centrul orasului.

În Bucovina, prezenta poloneza este legata de extractia de sare. Înca din 1791 cîteva zeci de familii polone s-au stabilit în nordul Moldovei, înfiintînd satul Cacica (numele provine de la cuvîntul Kaczka=rata). La construirea salinei din acest loc s-au luat ca etalon salinele din Galitia. Cu timpul, în jurul salinei s-a dezvoltat o localitate unde lînga polonezi au trait ucraineni si români, astfel în 1918 Cacica a devenit un centru cu o scoala unde învatau 100 de copii. În perioada 1897-1918, în aceasta scoala, a carui director era Józef Grabowski, se preda în patru limbi: polona, germana, româna si ucraineana.

În anul 1834, 30 de familii de muncitori polonezi au pus bazele coloniei Solonetul Nou, iar alte 24 de familii au înfiintat cu un an mai tîrziu satul Plesa. În anul 1842 a luat nastere localitatea Poiana Micului, unde s-au stabilit 40 de familii venite din Nova Huta. Colonii poloneze au mai fost înfiintate si în Bucovina, la Moara (Bulai), Paltinoasa, unde azi sînt cca. 80 de familii cu 256 de persoane polone.

Localitatea Vicsani, cunoscuta si sub numele de Ruda, aflata la granita cu Ucraina, a fost locuita initial numai de polonezi veniti în perioada construirii liniei ferate ce leaga orasele Roman si Cernauti. Aici polonezii aveau o biserica, darîmata de armatele rusesti din primul razboi mondial, reconstruita ulterior.

În cadrul emigratiei polone, un rol însemnat a jucat Uniunea Emigratiei Polone (1866-1871), care a avut filiale la Bucuresti, Iasi, Pascani. Printre cei mai activi fruntasi ai emigratiei polone s-au numarat si J. L. Gradowicz si Wladyslaw Dunin, care a fost si corespondent al cîtorva ziare poloneze, franceze si austriece.

În 1866 la Mihaileni s-a înfiintat prima biblioteca polona (Czytelnia Polska) de pe teritoriul României. În 1869 o astfel de biblioteca a luat fiinta si la Bucuresti. Concomitent, încep sa fie organizate asociatii de ajutor reciproc (1888, Towarzystwo Wzaemnej Pomocy Polakow).

Spre sfîrsitul veacului trecut, pe teritoriul României activau trei centre poloneze importante: unul în jurul Iasilor si Pascanilor, al doilea la Botosani, al treilea la Bucuresti. Caele polone din Cernauti, Suceava si Bucuresti au desfasurat o intensa activitate. Au aparut si primele gazete: „Gazeta polska”, „Przeglad Czerniowiecki” la Cernauti, „Wiarus” la Bucuresti (1894).

În 1918 s-a creat Consiliul National Polon (din 1925 Consiliul National Polon din România Mare, din 1926 Uniunea Polonezilor din România), în frunte cu Stanislaw Kwiatkowski, apoi cu dr. Bazyl Duzinkiewicz. Au existat si alte organizatii polone, unirea dintre ei s-a realizat în 1932, cînd s-a creat Uniunea Asociatiilor Poloneze din România, avînd un organ executiv a carei presedinte era preotul A. Lukasicwicz, iar vicepresedintii au fost L. Mendrak, M. Zawadowski, K. Chylewski si K. Mlodecki. Uniunea a acordat o atentie deosebita dezvoltari retelei scolare în limba polona, cu sprijinul autoritatilor române.

Au aparut organizatii culturale, case polone („Dom Polski”), asociatii de prietenie româno-polone, Asociatia Prietenilor Poloniei (cu filiale la Cernauti, Bucuresti, Iasi, Galati), Asociatia Universitara a Prietenilor Poloniei (Bucuresti), Societatea Polono-româna (Iasi). În 1903, în orasul Suceava s-a pus bazele casei „Dom Polski”, unde s-a desfasurat o activitate intensa. În publicatii ca „Epoca”, „Argus”, „Universul”, „Neamul Românesc” si altele apareau numeroase materiale dedicate Poloniei.

Multi, dintre emigrantii polonezi au adus o importanta contributie la dezvoltarea vietii culturale, stiintifice, economice si sociale din România:

 Gustav Otremba, medic, a devenit medic sef al corpului IV al armatei române cu grad de colonel, a participat activ la Razboiul de Independenta (1877-78), a fost presedintele Societatii de Medici si Naturalisi din Iasi (1887-1891); totodata era si un talentat compozitor

 Izydor Kopernicki, antropolog, numit în 1866 director al Muzeului de Anatomie de pe lînga spitalul Coltea, decorat cu medalia de aur „Bene Merenti” al Ministerului Român al Instructiunii

 Julian Lukaszewski, medic primar la spitalul de la Pascani, care a înfiintat în 1866 la Mihaileni prima biblioteca polona din România

Reteaua scolara: 317 de elevi (din care 20 din ciclul liceal) învata limba materna în mod facultativ în sapte localitati din judetul Suceava. Pentru predarea limbii, au fost editate 8 manuale, cîte un titlu pentru fiecare clasa. În judetul Suceava lucreaza 3 cadre didactice din Polonia, si 3 cadre didactice specializate din cadrul comunitatii polone. În Bucuresti exista un cadru didactic din Polonia, care preda limba polona pentru un grup de 15 elevi.