M a g h i a r i

• 1.619.368 de maghiari, 831 secui si 2165 ceangai (reprezentînd 7,13% din populatia României);
• 295.104 în judetul Harghita, 252.651 în Mures, 181.703 în Bihor, 175.502 în Covasna, 146.186 în Cluj, 140.392 în Satu Mare, 63.558 în Brasov, 63.151 în Salaj, 62.866 în Timis, 61.011 în Arad, 54.902 în Maramures, 24.765 în Alba, 21.098 în Bistrita-Nasaud, 33.849 în Hunedoara, 19.309 în Sibiu, 8585 în Bucuresti, 7876 în Caras-Severin, 4373 (si cca. 1000 declarati ceangai) în Bacau, 1369 în Constanta, 922 în Olt, 506 în Gorj, 484 în Iasi, 447 în Vîlcea, 440 în Suceava, 423 în Galati, 422 în Mehedinti, 413 în Neamt, 404 în Arges, 380 în Dîmbovita, 343 în Dolj, 212 în Braila, 176 în Tulcea, 162 în Buzau, 153 în Vrancea, 124 în Calarasi, 118 în Botosani, 111 în Giurgiu, 106 în Ialomita, 103 în Teleorman.

Ungurii, sau maghiarii, originari din Asia, din regiunea care se întinde la apus de ultimele ramificatii ale muntilor Altai fac parte din grupul de popoare fino-ugrice. Maghiarii au înaintat treptat spre apus, ocupînd succesiv tinuturile de stepa între cursul mijlociu al Volgai si muntii Urali, apoi cele dintre Don si Nistru (pe la 830), pentru a ajunge în 889 la Etelköz (Atelkuz), adica tara dintre rîuri. Ca urmare a intensificarii atacurilor triburilor pecenegilor, maghiarii au parasit Atelkuzul în 895 si s-au asezat în Bazinul Carpatic în 896. Istoriografia maghiara considera ca maghiarii au gasit aici popoare de origine slava si bulgaro-turca.

Maghiarii au organizat o serie expeditii din Bazinul Carpatic în Europa de Vest, dar treptat si-au însusit modul de viata sedentar, agricultura a devenit mai importanta decît cresterea animalelor. Mormintele datînd din aceasta epoca (de ex. Alba Iulia si Cluj) atesta acest fapt. Foarte timpuriu, înainte de sfîrsitul primului mileniu au luat nastere mai multe asezari, cum ar fi Gyulafehérvár (Alba Iulia) în jurul anilor 900-950.

Pornind de la ideea ca pentru integrarea maghiarilor în Europa crestina este necesara subordonarea spirituala fata de Roma sau Bizantul, Sfîntul Stefan a crestinat maghiarii, iar în anul 1001 papa a recunoscut statul feudal maghiar. Cu toate ca si împaratul bizantin a depus eforturi pentru atragerea maghiarilor, Stefan a optat pentru catolicism. Astfel maghiarii si-a constituit propriul stat în Europa si nu s-a pierdut în negura timpului ca gotii, gepizii, hunii, sau pecenegii. O data cu trecerea la catolicism, maghiarii au adoptat alfabetul latin si au renuntat la alfabetul runic propriu.

Documente atesta existenta unor centre ale comitatelor regale, ale unor resedinte episcopale, ale unor ordine bisericesti, ale unor sate ori asezari care vor fi germeni ale viitoarelor orase: de ex. Nagyvárad (Oradea) 1068, Szentjobb (Sîniob, judetul Bihor) 1083, Arad (resedinta de comitat) 1131-1141, Brassó (Brasov) în 1235 (manastirea premonstratensa de calugarite dovedeste ca aici a existat o asezare de tip urban cu mult înainte de invazia tatara), Asszonynépe (Asnip, judetul Alba) 1177, Doboka (Dobîca în judetul Dobîca de odinioara) în jur de anul 1000, Kolozsvár (Cluj) 1173-1177 etc.

Dupa începutul mileniului al doilea, pe vremea domniei regelui Stefan cel Sfînt s-a purces la constituirea statului de factura moderna pentru acele timpuri. Baza acestuia a fost comitatul regal. Ulterior, ca urmare a formarii nobilimii, locul comitatelor regale a fost preluat de comitatele nobiliare, iar mai tîrziu s-au constituit teritorii cu statut special cît si orase independente de comitate. Atît comitatele nobiliare, cît si teritoriile cu statut special (scaunele secuiesti si sasesti, districtele) si-au ales demnitari si conducatori din sînul comunitatii proprii, iar în ceea ce priveste rezolvarea problemelor interne ale comunitatii beneficiau de autonomie.

În privinta vietii comunitare, nu numai orasele, dar chiar si satele - în conditiile gradului de dependenta al fiecaruia - au beneficiat de dreptul la autonomie. În virtutea dezvoltarii istorice, acest sistem al forurilor legiuitoare, cunoscut si sub numele de sistem municipal, s-a mentinut pîna la sfîrsitul primului razboi mondial, desi autonomia a fost oarecum limitata ca urmare a intensificarii amestecului din partea statului. Conform conditiilor din Transilvania, s-a dezvoltat într-un mod aparte autonomia celor trei natiuni politice (natio). Apartenenta la careva din cele trei „natio” - formate respectiv din nobilimea maghiara, sasii si secuii - nu a corespuns neaparat cu apartenenta etnica, ci desemna de fapt sistemul juridic - privilegiile - de care beneficia fiecare membru al comunitatilor respective. Astfel, de exemplu, nobilii români erau membrii ai „natiunii” nobiliare maghiare. Dupa formarea principatului independent al Transilvaniei, în cadrul regimului de stari si potrivit regulilor acestuia, cele trei „natiuni”, care fiecare în parte beneficia de autonomie, au constituit un sistem comun privind guvernarea si luarea deciziilor, realizarea unor întelegeri sau a consensului în dieta.

Din cele de mai sus rezulta ca în Bazinul Carpatic, deci si în Transilvania, maghiarii sînt o natiune întemeietoare de stat si totodata o natiune constitutiva a statului.

În urma expansiunii turcesti, catre mijlocul veacului al XVI-lea Ungaria s-a divizat în trei parti. În timp ce partea sudica a fost ocupata de turci, partea nordica si de vest a ajuns prin mostenire pe mîna Habsburgilor. Statul maghiar s-a restrîns în partile estice, pe teritoriul principatului transilvanean, care, desi platea tribut turcilor, avea totusi parte de o anumita independenta.

În ciuda unor situatii adesea foarte grele, au fost întemeiate scoli, tipografii - ca de exemplu universitatea iezuita (ulterior liceul piarist, astazi liceul Báthory) sau tipografia lui Gáspár Heltai, preluat de Miklós Tótfalusi Kis la Cluj, colegiul de la Alba Iulia (mutat la Aiud), colegiul reformat sau cel unitarian de la Cluj etc. Cu sprijinul principilor transilvaneni au aparut primele carti în limba româna, aici au fost deschise primele scoli cu limba de predare româna.

În 1557 dieta de la Turda a declarat: „fiestecine traieste dupa legea pe care si-o alege”, iar o alta dieta, tinuta tot la Turda, în 1568, a garantat libertatea totala a credintei, caci „ea este darul lui Dumnezeu”. Aceasta hotarîre a asigurat toleranta dintre diferitele confesiuni; astfel cele patru confesiuni recunoscute (unitariana, reformata, evanghelica, catolica) au coexistat relativ pasnic.

Populatia maghiara, care traia mai ales în vai si pe lînga drumuri, a suferit pierderi însemnate din partea ostilor care atacau Transilvania, începînd cu invazia tatara din 1241. Astfel, de exemplu, potrivit surselor scrise, în jur de 1600 populatia din valea Somesului si din vaile colaterale erau locuite înca în majoritatea lor de maghiari, dar dupa invaziile tatare din 1658 si din 1660 în documente apar tot mai multe nume românesti. Masurile habsburgilor din anii 1700, îndreptate împotriva protestantilor au contribuit si ele la scaderea numarului populatiei maghiare din Transilvania. Nu putine au fost acele sate, unde preotul român, care a trecut la religia greco-catolica, a primit atît biserica pîna atunci reformata sau unitariana, cît si casa parohiala. Campaniile antiturcesti începînd cu sfîrsitul sec. al XVII-lea si începutul sec. al XVIII-lea au contribuit si ele în mod substantial la depopularea teritoriilor aflate sub stapînire otomana. Astfel stabilirea si colonizarea unor populatii în cursul sec. al XVIII-lea au modificat definitiv situatia demografica în defavoarea maghiarilor (de exemplu în Banat sau în judetele din Partium). Pe lînga aceste fenomene a avut loc si o usoara germanizare, în special în rîndul nobililor maghiari.

Aceasta tendinta de scadere a ponderii maghiarilor s-a oprit odata cu crearea Imperiului Austro-Ungar (1867). Numarul maghiarilor din bazinul carpatic a crescut de la 6.445.000 (1880) la 10.051.000, reprezentînd cea mai spectaculoasa crestere (55%) din Europa. Astfel ponderea maghiarilor în Transilvania a crescut de la 28% la 34%. Aceasta crestere putea fi posibila prin cresterea sporului natural în comparatie cu celelalte comunitati nationale, si scaderea ponderii maghiarilor în rîndul emigrantilor; totodata a avut loc si o asimilare în masa, în special a evreilor (cca. 700.000) si a germanilor (cca. 500.000).

Tot în partea a doua a secolului al XIX-lea a avut loc si urbanizarea în masa a maghiarilor. Astfel în 1880 64% dintre ei traiau în orase în pofida faptului, ca reprezentau doar 46,6% din populatia Ungariei.

Populatia maghiara a scazut dupa 1920. De exemplu, în 1910 39,3% din populatia judetului Cluj a fost maghiara (156.340), azi numai 19,9% (146.186). În judetul Arad 25,7% (130.564) au fost maghiari în 1910, azi numai 12,5%. Cauza acestei scaderi, dincolo de emigrare, o gasim în politica ostila constienta, sistematica, nu odata dovedita a oficialitatilor, precum si în dorinta de asimilare, aceasta avînd si ea diferite motivatii. Între cele doua razboaie mondiale, în zona de granita cu Ungaria a avut loc o colonizare a românilor, program îndrumat de guvern, iar în „Epoca Ceausescu” o colonizare tacita, ce a avut drept scop obtinerea majoritatii de catre români si în celelalte zone locuite compact de maghiari. Dupa decembrie 1989 emigrarea s-a oprit pentru circa trei luni, pentru ca dupa evenimentele de la Tîrgu-Mures sa se accentueze din nou. Potrivit datelor Ambasadei Ungariei de la Bucuresti, zilnic 15-16 familii, adica circa 50-60 de persoane se prezinta cu cerere de stabilire în Ungaria, ceea ce înseamna anual circa 15.000 de persoane. Dupa unele estimari, începînd din 1919, circa 650.000 de maghiari din Transilvania si-au parasit patria.

 Ceangaii din Moldova, care - dupa parerea unora - în parte sînt descendenti ai maghiarilor care au ramas în afara Carpatilor în timpul migrarii spre vest (sec IX). Aria lor de raspîndire a fost mult mai mare decît cea actuala. Argumentele sînt toponimice, ca de exemplu Asau-Aszó, Tazlau-Tazló, Bacau-Bakó etc. O importanta parte a ceangailor sînt descendentii secuilor care au emigrat (verbul „csángol” însemnînd chiar a migra) din Transilvania ca urmare a încercarilor pe alocuri violente a principilor transilvaneni (sec. XVI.), respectiv ulterior a împaratilor Habsburgi (sec. XVIII.) de a limita drepturile si libertatile dobîndite de secui contra apararii granitei de est a principatului de navalitorii turci si tatari.

 Potrivit datelor de imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial numarul lor a fost de circa 80.000. Date statistice ulterioare recunosc doar doua-trei mii. Potrivit recensamîntului din 1992, numarul lor ar fi circa patru-cinci mii. Fata de recensamîntul anterior, acest numar reprezinta totusi un progres. Dupa parerea autorilor volumului „Moldvai csángó népmüvészet” (Arta populara a ceangailor din Moldova) numarul lor în anii 1970 era de circa 50-55.000 Catre sfîrsitul anilor '50, scolile lor în limba materna, care au functionat doar cîtiva ani, au fost desfiintate. Nu au institutii proprii, au doar preoti români, în general fiind considerati din partea autoritatilor „români catolici”.

 Maghiarii stabiliti în Tara Româneasca, mentionate pentru prima oara dupa înfrîngerea razboiului pentru independenta condus de Francisc Rákóczi: asezarea Berceni de lînga Bucuresti a fost întemeiata de husarii lui Miklós Bercsényi (azi face parte din orasul Bucuresti). Comunitatea maghiara din Tara Româneasca s-a dezvoltat treptat datorita comerciantilor stabiliti în special în Bucuresti. Mestesugarii maghiari din Transilvania au fost atrasi de locurile de munca care se aflau de-a lungul drumului înspre capitala, în zona petroliera din Valea Prahovei si la Ploiesti. Numarul lor a crescut treptat, fiind circa doua-trei mii catre sfîrsitul veacului trecut, crescînd în mod sensibil dupa primul razboi mondial. Unii au considerat ca Bucurestiul ar fi fost al doilea din lume din punct de vedere al numarului maghiarilor (100-200 mii). Descresterea a fost la fel de rapida, astfel încît cu ocazia recensamîntului din 1948 au fost înregistrati 9.400 de maghiari, al caror numar nici astazi nu este mai mare.

 b.) Maghiarii din Ardeal si din partile ungurene care au fost alipite la Transilvania în urma tratatului de pace începînd cu 1919. Pe acest teritoriu - denumit cu termenul cumulativ de Transilvania (dar continînd si Banatul, Crisana si Maramuresul) - potrivit recensamîntului din 1910 au trait 1.664.000 de maghiari. Dupa anexarea Transilvaniei la România, circa doua sute de mii de oameni si-au parasit pamîntul natal. Doar între 1919 si 1922 au emigrat în statele din America de Nord si de Sud, în Franta, în Australia etc. cel putin o suta de mii de persoane. Nu stim cîti si-au schimbat numele, alegînd astfel calea asimilarii.

 maghiarii care traiesc în masa compacta si constituie populatia majoritara (Harghita 85%, Covasna 75%, Mures 41% - majoritari în partea de sud-sud-est a judetului);

 maghiarii care traiesc în masa mai putin compacta lînga granita cu Ungaria, respectiv în partea de nord-vest a Bazinului Transilvanean (Satu Mare 35%, Bihor 28%, Salaj 24%, Cluj 20%);

 maghiarii mai mult sau mai putin dispersati din celelalte judete transilvanene (Arad 12%, Maramures 10%, Caras-Severin 2,2%);

 maghiarii care traiesc în judetele din afara arcului carpatic reprezentînd mai putin de 2% din populatie (în judetul Bacau, în zona locuita de ceangai acest procentaj este mai mare).

Nu putini dintre personalitatile de vaza ale culturii maghiare si universale au fost transilvaneni. Astfel Gáspár Heltai (1510-1574), de origine saseasca, tipograf care a editat o serie de lucrari în limba maghiara; Ferenc Dávid (1510-1579), unul din gînditorii cei mai originali ai reformei maghiare, întemeietorul bisericii unitariene; Péter Pázmány (1570-1637), arhiepiscop de Esztergom (Strigoniu), cardinal, personalitate marcanta a contrareformei din Ungaria, unul din întemeietorii limbii literare maghiare; dintre cei care au studiat la universitatile din strainatate poate fi amintit Albert Szenczi Molnár (1574-1639), preot reformat, autor de psalmi, scriitor bisericesc, traducator; János Apáczai Csere (1625-1659), profesor, unul din pionerii cei mai de seama ai culturii, pedagogiei si stiintei maghiare; Ferenc Pápai Páriz (1649-1716), medic, savant, autor de dictionare; Miklós Tótfalusi Kis (1650-l702), tipograf si scriitor renumit, cel care a elaborat ortografia maghiara moderna; Sámuel Gyarmathy (1751-1830), medic, lingvist, primul reprezentant maghiar al lingvisticii comparate; János Kótsi Patkó (1763-1842), cel care a organizat la Cluj prima trupa teatrala maghiara din Transilvania; Sándor Körösi Csoma (1784-1842), din Treiscaune, lingvist, întemeietorul filologiei tibetane; Miklós Jósika (1794-1865), unul din reprezentantii de seama ai romanului maghiar din Transilvania; Sámuel Brassai (1799-1897), polihistor, profesor de colegiu, apoi profesor universitar; János Bolyai (1802-1860), unul din cei mai originali matematicieni din toate timpurile, cel care a pus bazele geometriei neeuclidiene; Zsigmond Kemény (1814-1875), romancier, politician; Endre Ady (1877-1919), unul din cei mai mari poeti maghiari; Béla Bartók (1881-1945), pianist si muzicolog, compozitor de renume mondial etc.

 Organizarea administrativa a Transilvaniei, crearea de catre regii maghiari a comitatelor. Înfiintarea Episcopiei Romano-Catolice de la Alba-Iulia. Grupul etnic maghiar numit secuime se stabileste în Transilvania si primeste autonomie.

 Primele constructii gotice, loca credibilia la Oradea si la Alba-Iulia. Prima marturie scrisa despre „adunarea generala” (congregatio generalis) a nobililor (1288).

 Lista zecimala papala din 1331-1337, care face recensamîntul catolicilor din Transilvania, enumera asezarile locuite de maghiari. Prima mentionare a „adunarii generale” (congregatio generalis) a secuilor (1344). În practica documentelor latine apare institutia notarului public (notarius publicus). Oradea devine un important centru al trecentoului.

 Începe reformatia. Ungaria ajunge sub tutela austriaca si turca, ia fiinta principatul autonom Transilvania, condus de principi maghiari. Dieta de la Turda proclama pentru prima data libertatea cultelor (1568). Academie iezuita la Cluj (1581). Prima carte de matematica în limba maghiara din Transilvania (1591).

 Academie la Alba-Iulia, cu renumiti profesori din strainatate (1622). János Apáczai Csere scrie si publica Encyklopaedia Hungarica (1653). Cod de legi: Approbatae Constitutiones Regni Transsylvaniae (1653). La sfîrsitul secolului Transilvania ajunge sub ocupatie austriaca.

 La 1703 începe razboiul de independenta condusa de principele transilvan Ferenc Rákóczi. În 1705 Dieta Ungariei de la Ozd proclama unirea cu Transilvania. Dupa înfrîngerea luptei pentru independenta (1711), stapînirea austriaca se întareste. Transilvania devine o regiune a Imperiului Austriac, fiind Mare Principat (Grossfürstentum). La Cluj ia fiinta prima societate teatrala permanenta în limba maghiara (1792).

 János Bolyai, în Appendix, depune bazele geometriei non-euclidiene (1830). Revolutia si lupta pentru libertate împotriva stapînirii austriece (1948-49), reforme sociale: dezrobirea iobagilor, participarea colectiva la cheltuielile publice. Ca urmare a hotarîrii dietei, Transilvania face parte doi ani (1948-49) din Republica Ungara. În 1866 are loc înca o data reunirea cu Regatul Ungar, de aceasta data cu acordul casei imperiale austriece. La Cluj se înfiinteaza o universitate maghiara (1872). La 10 august 1895 congresul nationalitatilor din Imperiul Austo-Ungar, la care sînt reprezentati românii, sîrbii si slovacii hotareste: ,,numai totalitatea popoarelor din Ungaria se poate identifica cu statul.”

 Ia fiinta Biblioteca Universitara la Cluj, pe baza colectiei Asociatiei Muzeale din Transilvania (EME, în 1906). Dupa încheierea primului razboi mondial, Tratatul de Pace de la Trianon consfinteste alipirea Transilvaniei la România. Maghiarii din Transilvania devin minoritate nationala. Proclamatia de la Alba Iulia promite maghiarilor si sasilor autonomie deplina în cadrul statului român. Ca urmare a dictatului de la Viena, Transilvania de Nord devine parte integranta a Ungariei (1940-44). Decretul lege pentru Statutul Nationalitatilor minoritare din 1945 promite maghiarilor din România folosirea neîngradita a limbii materne (chiar în fata autoritatilor sau a justitiei în zonele unde ponderea lor depaseste 30%) si dreptul la învatamînt primar, secundar si superior în limba materna. Se instaureaza dictatura comunista (30 decembrie 1947), care va fi înlaturata în decembrie 1989. Proclamatia Frontului Democratic al Salvarii Nationale promite maghiarilor recunoasterea dreptului la autonomie personala si colectiva respectiv înfiintarea Ministerului Nationalitatilor.

În învatamîntul preuniversitar exista un numar de 2395 unitati si sectii de predare în limba maghiara. Ponderea lor este de 8,9% în învatamîntul prescolar (1127 unitati si sectii), 7,6% în învatamîntul primar (471), 8,6% în învatamîntul gimnazial (612), 10,3% în învatamîntul liceal (131), 4,0% în învatamîntul profesional si postliceal (53) din totalul retelei de învatamînt din România. Ponderea elevilor care învata în limba maghiara este de 6,5% (49.255 elevi) în învatamîntul prescolar, 5,1% (60.726, respectiv 68.153 elevi) în cel primar si gimnazial, 4,4% (31.196) în cel liceal, 3,2% (7587) în învatamîntul profesional si postliceal. În total, 207.765 de elevi (cu 3.552 mai putini decît în anul scolar precedent) învata în limba maghiara, 4,8% din totalul elevilor (6,6% prescolari, 4,9% în clasele I-VIII, 4,0% liceeni, 2% în scoli profesionale, tehnice, de maistri sau postliceale). Cu exceptia judetelor Harghita, Covasna, Satu Mare nu este asigurat învatamîntul în limbile minoritatilor nationale la scolile ajutatoare, desi din motive psihopedagogice acesti copii necesita în mod accentuat însusirea cunostintelor în limba materna. Singura scoala de surdo-muti pentru elevi maghiari nu acopera necesitatile minoritatii maghiare în acest domeniu. Comparînd pe judete învatamîntul primar si gimnazial, în Bihor, Caras-Severin, Hunedoara, Maramures, Salaj si Timis numarul de unitati si sectii de învatamînt în limba maghiara raportat la procentul populatiei maghiare din aceste judete este net defavorabil. În unitatile si sectiile cu predare în limba maghiara disciplinele „Istoria Românilor” si „Geografia României” sînt predate în limba româna. Istoria, cultura si traditiile minoritatilor nationale, pîna în prezent, nu constituie obiect de predare. Studentii pot audia unele discipline la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, la Universitatea din Bucuresti, la Universitatea de Medicina si Farmacie si la Academia de Arta Teatrala din Tîrgu-Mures. În învatamîntul universitar studentii pot învata partial în limba maghiara doar în domeniul pedagogic si artistic. Momentan se mai studiaza si în domeniul medical în limba maghiara, dar noua lege a învatamîntului nu face posibila aceasta forma de învatamînt. Ponderea studentilor de limba maghiara din învatamîntul superior este de 4,5%. O alta problema a învatamîntului superior este faptul, ca nu sînt recunoscute diplomele dobîndite în strainatate si la cursurile de perfectionare efectuate în strainatate, masura ce afecteaza în majoritatea cazurilor pe acei cetateni apartinînd comunitatii maghiare, care au terminat facultatea în Ungaria, favorizînd emigrarea. Exista 14.297 de cadre didactice care predau în limba maghiara (2450 educatoare, 3468 învatatori, 8379 profesori si maistri, cca. 5% din totalitatea cadrelor), din care 75% sînt calificati pentru postul ocupat. Aproximativ 5% din cei care predau la unitati si sectii de limba maghiara sînt de nationalitate români. Exista 91 (53%) de titluri de manuale editate în limba maghiara, în 818.000 de exemplare.

 Steagul maghiar este format din trei dungi orizontale egale, culorile de sus în jos sînt rosu, alb, si verde; nu contine stema. Primul steag asemanator cu cel de azi a fost folosit în secolul IX. Culoarea rosie a fost culoarea familiei voievodale (si ulterior regale) Árpád iar dungile orizontale alternante au fost des folosite pe steaguri, scuturi si alte obiecte. În forma actuala, steagul apare în perioada domniei lui Matei de Habsburg. Pe parcursul revolutiei burgheze din 1848-49 benzile au fost folosite si verticale dupa modelul steagului francez. Pîna la preluarea puterii de catre comunisti (1947), steagul maghiar a continut si stema traditionala. Din 1949 pîna la revolutia anticomunista din 1956 steagul a continut o stema conceputa pe baza stemei Uniunii Sovietice.

 Stema traditionala a Ungariei, a carei elemente se regasesc pe obiectele casei regale Arpadine (inele, armuri, scuturi). Stema cu crucea dubla (episcopala) si stema cu dungile orizontale alb-rosii apar alternativ ca simbolul casei regale maghiare, respectiv a Ungariei. De ex. crucea dubla apare pe inelul lui Béla IV., iar dungile orizontale albe (4) si rosii (4) apar pe stema lui András II. cu sapte (2+2+2+1) lei pe dungile rosii. Divizarea verticala dateaza de pe vremea domnirii casei regale de Anjou (1235-1308). În partea dreapta ramîn dungile orizontale alb-rosii, iar în partea stînga apar crinii galbeni pe fond albastru, simbolul casei regale franceze. În forma actuala, dar fara coroana, stema apare în secolul XVIII., si contine cele doua simboluri traditionale: crucea dubla si dungile alb-rosii. Eraldica maghiara nu e simbolica, ca cele occidentale, ci naturalista, de aceea animalele sau obiectele apar întotdeauna pe un suport (de ex. în stema lui Mátyás I. corbul apare pe o creanga). Astfel crucea dubla din stema se sprijina pe trei movile de culoare verde. Dupa unii, acestea ar reprezenta muntii Tatra, Fatra (azi în Slovacia) si Matra. Stema cu coroana ungara deasupra apare în secolul XVIII. În timpul primei republici maghiare (1848-49) guvernul a folosit stema fara coroana, dar s-a revenit la forma actuala dupa reinstaurarea dominatiei habsburgice. Dupa înfiintarea monarhiei austro-ungare s-a folosit si asa-zisa „stema mare”, care continea stema traditionala înconjurata de stemele provinciilor apartinatoare regatului ungar (Croatia, Transilvania, Slavonia, Triest, etc.).

 Sarbatori: 15 Martie (Revolutia din 1848-49), 20 August (Ziua Sfîntului Stefan), 6 Octombrie (comemorarea martirilor revolutiei din 1848-49 de la Arad)

 Dupa schimbarile survenite în decembrie 1989, paralel în mai multe orase transilvanene înca din 22 decembrie 1989 - de exemplu la Timisoara, Cluj, Tîrgu-Mures - maghiarii au purces la crearea organizatiilor lor proprii. La 25 decembrie 1989 s-a constituit la Bucuresti Comitetul Executiv Provizoriu al U.D.M.R. care a favorizat prin Apelul sau organizarea comunitatii maghiare la nivelul întregii tari. Uniunea s-a angajat la apararea intereselor si reprezentarea publica a maghiarimii din România. În prezent. are circa jumatate milion de membrii cotizanti.

 Este formatiunea care reprezinta interesele maghiarilor din România cuprinsi în cadrul unor organizatii teritoriale, politice si de specialitate, care promoveaza la nivel central si la nivelul administratiei locale aceste interese, mediaza si stimuleaza diferitele forme ale autoorganizarii sociale.

 Scopul fundamental: perpetuarea minoritatii maghiare din România, pastrarea traditiilor, limbii si culturii ei prin realizarea autonomiei în interiorul granitelor tarii. Doresterezolvarea într-un cadru democratic si legal a celor mai importante probleme ale societatii minoritare prin constituirea si întarirea institutiilor proprii culturale si de învatamînt, precum si a celor care asigura pastrarea identitatii nationale.

 Conform Declaratiei de la Cluj, garantia pastrarii si dezvoltarii identitatii maghiarilor din România este crearea institutiilor autoadministrarii comunitare bazate pe principiul autodeterminarii interne.

 Este uniunea membrilor care s-au asociat colaborînd pe baza principiilor autonomiei organizatorice si anume:

 - organizatii unionale teritoriale constituite pe baza principiului teritorial (21 organizatii judetene si zonale);

 - forme de organizare interna, altele decît cele teritoriale - platforme politice reprezentînd diferite ideologii politice: Cercul Liberal, Gruparea pentru Reforma (national-liberala), Initiativa Maghiara Ardeleana (national-crestina), Platforma Socialista

 - persoane juridice din România care activeaza ca parteneri ai U.D.M.R. în rezolvarea problemelor privind existenta comunitatii nationale: partide si organizatii politice (Partidul Crestin-Democrat Maghiar din România, Partidul Micilor Proprietari), organizatii profesionale sau de specialitate (Asociatia Economistilor Maghiari din România, Uniunea Pedagogilor Maghiari din România, Asociatia de Protectie a Monumentelor „Kelemen Lajos”, Asociatia Agricultorilor Maghiari din România, Asociatia Muncitorilor Maghiari din România), organizatii de femei sau de tineret (Asociatia „Lórántffy Zsuzsanna”, Uniunea pe tara a Studentilor Maghiari, Uniunea Organizatiilor de Tineret Maghiare, Uniunea Liceniilor Maghiar din România), organizatii stiintifice (Societatea Bolyai, Asociatia Muzeala din Transilvania, Societatea Maghiara pentru Stiinta si Tehnica din Transilvania), cultural-artistice (Asociatia Maghiara pentru Cultura din Transilvania) si artistice (Breasla Barabás Miklós).

 Modelul de autoadministrare sustinut de U.D.M.R. asigura activitatea formatiunilor politice, culturale si sociale din cadrul societatii pluraliste. Pe lînga stricta respectare a autonomiei membrilor asociati, acest model presupune totodata si separarea puterilor si controlul lor reciproc. Urmarind acest scop principial, au luat nastere organele de conducere: Consiliul Reprezentantilor Uniunii, Consiliul de Coordonare, precum si Prezidiul Executiv.

 În fruntea Uniunii. se afla presedintele Uniunii, care reprezinta uniunea. Organul de decizie suprem este Consiliul Reprezentantilor Uniunii. Alaturi de acesta, Consiliul de Coordonare este forul de coordonare si decizie al organizatiilor societatii civile si al bisericilor. La sedintele Consiliului de Coordonare pot participa cu statut de observator si organizatiile profesionale, sociale si culturale neafiliate. Organul executiv este Prezidiul Executiv. În activitatea sa, presedintele executiv se sprijina pe vicepresedintii executivi, care raspund de diferite domenii de activitate: economie, cultura si culte, învatamînt, tineret, administratii locale si reprezentarea Uniunii în Parlamentul României, conducatorii grupurilor U.D.M.R. din cele doua camere ale parlamentului fiind membri cu rang de vicepresedinte a Prezidiului Executiv.

 Obtinîndu-si legitimitatea la alegerile din 1990, respectiv 1992, Uniunea a devenit un factor important al vietii politice din România. Prin prezenta în Parlamentul României (12 senatori, 27 deputati), si-a asumat un rol dublu: pe de o parte este partenerul acelor forte politice care lupta pentru democratizare, realizarea statului de drept si a economiei de piata; pe de alta parte ea îsi asuma ca sarcina de baza afirmarea, prin autodeterminare interna, a drepturilor umane elementare ale minoritatii maghiare din România.

 Succesul U.D.M.R.-ului se oglindeste în rezultatele obtinute la alegerile locale din anul 1992: 161 primari, 2681 consilieri locali, 150 consilieri judeteni. Acestia si-au creat, în ianuarie 1995, organul consultativ: Consiliul Primarilor si Consilierilor U.D.M.R. Tot rol consultativ are si Consiliul Presedintilor Organizatiilor Teritoriale.

 - recunoasterea minoritatilor nationale ca factor constitutiv al statului, prin aceasta garantîndu-se realizarea în fapt a principiului constitutional al egalitatii în drepturi a cetatenilor;
 - realizarea statului de drept, bazat pe separarea puterilor;
 - garantarea prin lege a libertatii presei si a independentei mediilor publice de informare;
 - realizarea independentei financiare a administratiilor si a comunitatilor locale, adoptarea unei legi a bugetului corespunzatoare;
 - garantarea prin Constitutie a inviolabilitatii proprietatii private;
 - crearea cît mai degraba a cadrului legislativ necesar functionarii economiei de piata;
 - restituirea integrala a bunurilor bisericesti si comunitare ilegal confiscate;
 - restituirea bunurilor private nationalizate, expropriate si confiscate din motive politice, sau despagubirea echitabila a persoanelor în cauza;

 - reglementarea statutului juridic al minoritatilor nationale pe baza practicii pozitive în domeniu din Europa;
 - adoptarea unei legi care sa reglementeze în mod global situatia minoritatilor nationale, lege care, pe baza autonomiei personale, a administratiilor locale cu statut special si a autonomiei regionale sa asigure:

 - sistemul autonom de institutii culturale;

 - pentru minoritatile nationale din România mentinerea legaturilor si schimbul liber de informatii cu natiunea mama.

 În domeniul relatiilor sale externe, urmareste sa stabileasca bune raporturi si sa colaboreze, pe cît este posibil, cu acele partide din strainatate a caror platforma politica si activitate nu contravin principiilor democratice. Scopul acestor relatii este de a informa partidele respective despre problemele societatii românesti si ale comunitatii maghiare din România, precum si de a‑si face cunoscute propriile straduinte, urmarind sa cîstige sprijinul moral sau de alta natura (schimb de informatii, de specialisti etc.) al acestora. Totodata a afirmat optiunea ferma a comunitatii maghiare de integrare euro-atlantica, aceasta fiind singura posibilitate pentru România de a lasa în spate traditionalul totalitarism est-european si de a deveni un stat democratic de drept. Astfel Uniunea a militat pentru aceste teluri atît în parlamentul României, cît si pe plan international. De aceea a votat fiecare lege care înlesneste integrarea României, precum si ratificarea acordurilor între România si structurile euro-atlantice.

 Ca o apreciere a activitatii politice internationale reprezentantul U.D.M.R. din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a fost numit raportor C.E. pentru Lituania.

 Uniunea este membru al urmatoarelor organizatii internationale: Uniunea Democrata Europeana (E.D.U.), care reuneste partidele europene crestin-democrate si conservatoare; Uniunea Federativa a Comunitatilor Etnice Europene (F.U.E.V.); Organizatia Natiunilor si Popoarelor Nereprezentate (U.N.P.O.) de pe lînga ONU.

 Cu toarte ca marea adunare nationala de la Alba Iulia a promis autonomie deplina maghiarilor si sasilor, noul regim a lichidat sistemul institutional maghiar existent pîna atunci si a cautat sa limiteze pîna si sistemul institutional specific al comunitatii maghiare, punînd sub semnul întrebarii însasi existenta maghiarilor din Transilvania. Toate acestea în temeiul teoriei continuitatii, potrivit careia aici numai românii ar fi autohtoni, maghiarii nu. Constitutia din 1991 reflecta si ea aceasta viziune dupa care România este stat national unitar, la baza ei aflîndu-se unitatea poporului român. În aceasta constitutie, ca de altfel si în constitutia româna din 1923, minoritatile nici nu sînt mentionate ca fiind factori constitutivi ai statului.

 Prin sistemul sau centralizat si fortat de expropriere, regimul comunist impus tarii dupa cel de-al doilea razboi mondial a dat o lovitura cu repercusiuni tragice sistemului institutional specific al maghiarilor, constituit de-a lungul mai multor secole si prin aceasta totodata si conditiilor lor de viata. Astfel au fost desfiintate în mod arbitrar si prin forta scolile confesionale, asociatiile culturale si stiintifice, organizatiile, bancile si stabilimentele economice maghiare, numarul mare de mestesugari si comunitatea numeroasa a comerciantilor maghiari, care desi cu mari greutati, totusi au reusit sa asigure existenta acelui sistem institutional, existenta maghiarilor în România dintre cele doua razboaie.

 De exemplu, ca urmare a Decretului Guvernamental 176 din 1948, 1593 de scoli au fost nationalizate. Din numarul total al scolilor nationalizate 1300 (81,6%) au fost scoli confesionale maghiare: 468 scoli au apartinut Bisericii Romano-Catolice, 531 Bisericii Reformate, 266 Biserii Lutherane si 35 Bisericii Unitariene. Prin decizia nr. 150/1950 al Ministerului Culturii si 2698/1952 al Ministerului de Interne au fost confiscate materialul arhivistic si matricolele care erau în proprietatea a peste 1200 de parohii; cultele au fost frustrate de institutiile lor proprii culturale (de ex. nationalizarea complexului cultural Batthyaneum din Alba Iulia fondat în anul 1791 de catre episcopul Batthyány);

 Prin astfel de metode maghiarii au fost privati de toate posibilitatile de a-si pastra identitatea. Din pacate, regimul actual mentine si considera a fi valabile si azi masurile nelegale de pe vremea dictaturii comuniste. Dupa cum a evitat sa asigure fundamentarea a doua elemente de baza ale statului de drept - garantarea si respectarea proprietatii private si a drepturilor dobîndite.

 Dupa caderea dictaturii comuniste in 1989, bisericile maghiare au cerut retrocedarea bunurilor luate abuziv din patrimoniul lor, inclusiv a scolilor confesionale. Reprezentantii legitimi ai cultelor recunoscute de statul român - inclusiv Biserica Ortodoxa Româna - în semestrul II. 1990 au redactat în consens proiectul Legii Cultelor si Libertatii Religioase, înaintîndu-l la guvern. Cu 27 luni întîrziere, ministerele au formulat modificari, completari si reformulari la majoritatea articolelor, jignind drepturile legitime ale cultelor, contravenind practicii legislative unui stat de drept. De ex. nu asigura restituirea averii cultelor nationalizate si expropriate pe alte cai si nu acorda dreptul de a reînfiinta unitati de învatamînt confesionale; este împiedicata functionarea normala a cultelor, astfel a fost actionat în judecata pentru evacuare din propria cladire Episcopia Reformata din Oradea; Legea Fondului Funciar face posibila restituirea a 5 ha pentru parochii, desi suprafata totala de care au dispus cultele depaseste mii de hectare. Pe de alta parte Legea Învařamîntului exclude posibilitatea retrocedarii scolilor confesionale proprietarilor de drept de odinioara, împiedicînd astfel reînfiintarea, fie si partiala, a sistemului de scoli confesionale în limba materna.

 Garantia pastrarii identitatii nationale, pe lînga practicarea libera a culturii specifice, constituie si respectarea tuturor drepturilor religioase. Lipsa unei legi al cultelor si libertatilor religioase frustreaza minoritatile tocmai de aceste garantii.

 În consecinta este absolut necesara adoptarea de catre Parlament cu maxima urgenta a Legii Cultelor si Libertatii Religioase în forma initiala, fara propunerile de modificare formulate de organele guvernamentale.

 Articolul 32, alineatul 3 al Constitutiei stipuleaza urmatoarele: „Dreptul persoanelor apartinînd minoritatilor nationale de a învata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite în aceasta limba sînt garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.” Desi Articolul 118 al legii contine acest text, principiul constitutional însusi este încalcat, limitat si contrazis de unele prevederi.

 În loc sa reglementeze felul în care minoritatile nationale pot sa-si exercite dreptul de a fi instruite în limba materna, noua lege a învatamîntului introduce prevederi care limiteaza învatamîntul în limba materna a minoritatilor în comparatie pîna si cu Legea 28/1978 a dictaturii comuniste:

 - introducerea obligatorie a claselor cu limba de predare româna înlesneste dizolvarea învatamîntului în limba maghiara în regiunile si localitatile locuite în exclusivitate de maghiarii;
 - interzice predarea istoriei si a geografiei în limba materna la nivel gimnazial si liceal;
 - elevii studiaza istoria românilor si nu a României;
 - limiteaza învatamîntul superior în limbile minoritatilor la numai doua domenii - instruirea pedagogica si artistica - omitînd alte specialitati importante, cum ar fi domeniul juridic, economic sau tehnic;
 - exclude posibilitatea reînfiintarii Universitatii Bolyai din Cluj, care a fost unificata fortat cu Universitatea Babes în 1959, se exclude, de asemenea, posibilitatea înfiintarii unor universitati sau licee subventionate de stat cu predare în limbile minoritatilor nationale;
 - încalca principiul egalitatii de sanse si a nediscriminarii cuprins în articolele 4.2 si 16.1 ale Constitutiei - atît în învatamîntul gimnazial, liceal cît si în cel universitar predarea în limbile materne ale minoritatilor fiind aspru limitata, parintii apartinînd minoritatii maghiare nu au alte sanse decît sa-si înscrie copiii în clase cu limba de predare româna înca din scoala primara - întrucît, în afara de facultatile cu profil pedagogic si artistic, persoanele apartinînd minoritatilor nationale pot da examene de admitere la universitati si licee exclusiv în limba româna, sansele lor de a fi admisi la institutii de învatamînt superior se micsoreaza si mai mult (potrivit statisticilor Ministerului Învatamîntului proportia studentilor de etnie maghiara descreste rapid în cadrul numarului total al studentilor din tara: în anul universitar 1991/1992 studentii de etnie maghiara reprezentau 4,5% din numarul total de studenti din România, în anul universitar 1993/1994 acest procent a scazut la 3,7%);
 - exclude posibilitatea retrocedarii scolilor confesionale proprietarilor de drept de odinioara, împiedicînd astfel reînfiintarea, fie si partiala, a sistemului de scoli confesionale în limba materna.

 Noua Lege a Învatamîntului nu numai ca limiteaza largirea învatamîntului în limba materna, dar lichideaza si învatamîntul profesional existent în limbile minoritatilor nationale. De remarcat faptul, ca potrivit statisticilor guvernului român, în anul scolar 1994/1995, 6567 elevi de etnie maghiara au studiat în licee de specialitate sau au urmat asemenea cursuri postliceale în limba maghiara.

 Legea Învatamîntului în forma sa actuala este în contradictie atît cu Constitutia României cît si cu documentele internationale privind drepturile omului, semnate si ratificate de România. Cu toate acestea, Curtea Constitutionala, prin decizia sa unanima din data de 18 iulie 1995, a considerat ca Legea Învatamîntului este constitutionala.

 Parlamentul României nu a luat în discutie proiectul de lege referitor la învatamîntul în limbile minoritatilor nationale initiat de aproape 500.000 de cetateni români în septembrie 1994.

 Minoritatile nationale constituie parte integranta cu drepturi egale a societatii, ele reprezinta un factor de îmbogatire al fiecareia din statele si societatile în care traiesc. Pentru realizarea acestui deziderat este necesar protejarea si promovarea identitatii etnice, culturale, lingvistice si religioase a minoritatilor nationale. Respectarea acestui principiu ofera posibilitatea pastrarii si dezvoltarii identitatii etnice, la adapost de orice încercare de asimilare împotriva vointei persoanelor apartinînd minoritatii maghiare din România, drept elementar garantat de Constitutie si de tratatele internationale, ale caror semnatar este si România. Aceste documente accentueaza necesitatea reglementarii legislative a vietii culturale proprii în acest sens, luarea în considerare a traditiilor istorice si teritoriale ale minoritatilor nationale; aceasta reglementare este importanta în special acolo, unde institutiile democratice sînt în curs de consolidare, iar problema minoritatilor nationale, private de drepturi în anii precedenti, reclama o preocupare deosebita.

 În procesul de realizare a statului de drept si a integrarii europene, minoritatii maghiare din România i-au fost acordate unele sanse pentru exercitarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (creearea organizatiilor si asociatiilor culturale proprii, asigurarea functionarii unor institutii artistice profesioniste, acordarea de subventii minime unor publicatii, libertatea de adunare), dar nu s-a creat cadrul legal în domeniile culturale decisive pentru pastrarea identitatii nationale, ceea ce nu asigura oprirea tendintelor de asimilare, atitudinii de discriminare, (lipsa conditiilor si garantiilor în vederea pastrarii în mod institutionalizat a traditiilor specifice istorice si culturale, în special a monumentelor, siturilor, zonelor arheologice, documentelor de arhiva proprii; nealocarea unor fonduri speciale pentru cultura minoritatilor; imposibilitatea practicarii cercetarilor hungarologice; interzicerea folosirii publice a limbii materne în institutii culturale, arhivistice si muzeale specializate).

 În vederea eliminarii acestei situatii de dezavantaj pentru minoritatea maghiara din România, care pericliteaza însasi identitatea etniei, ar fi necesara elaborarea unui Statut Cultural care garanteaza realizarea sistemului de autoadministrare. Acest statut ar trebui sa asigure:

 - reinfiintarea unui departament al minoritatilor în cadrul Ministerului Culturii avînd în frunte un secretar de stat, în vederea garantarii cadrului institutionalizat pentru exercitarea drepturilor;
 - acordarea de asistenta financiara si tehnica proportionala cu numarul persoanelor apartinînd etniei maghiare, din bugetul de stat, pentru asigurarea functionarii organizatiilor, asociatiilor, institutiilor care au menirea pastrarii traditiilor specifice culturale, stiintifice, în general organizarea vietii spirituale a minoritatii maghiare din România conform standardelor europene;
 - initierea constituirii unei comisii juridice în vederea elaborarii unor serii de propuneri privind completarea legislatiei în vigoare care sa garanteze:
 - pastrarea nealterata a patrimoniului istoric si cultural al minoritatii nationale în colectii muzeale, acestea urmînd sa fie expuse si dotate si cu inscriptii în limba minoritatilor la care se refera;
 - reglementarea pastrarii în administrare proprie a documentelor constituite de culte si de intitutii, asociatii stiintifice si culturale proprii ale minoritatilor nationale, respectiv asigurarea cercetarii neîngradite a fondurilor arhivistice pastrate la Arhivele Statului, din bibliotecile documentare în vederea înlesnirii documentarii privind trecutul minoritatilor;
 - abrogarea tuturor dispozitiilor normative în vigoare care încalca dreptul de proprietate, în consecinta restituirea tuturor bunurilor care au apartinut cultelor si institutiilor, respectiv asociatiilor minoritatilor nationale (fonduri arhivistice, biblioteci, colectii, obiecte de cult, odoare si odajdii etc.) - aceste solicitari sa fie incluse în noua lege a Patrimoniului cultural si ca urmare în legea privind Fondul Arhivistic National, totodata aceste solicitari sa fie respectate si cu ocazia elaborarii Legii privatizarii;
 - dreptul de folosire al infrastructurii culturale (de ex. caminele culturale, dotarile tehnice etc.) de catre miscarea culturala de masa si de catre formatiuni artistice de amatori apartinînd minoritatilor nationale;

 - constituirea unor fonduri speciale pentru ocrotirea si pastrarea monumentelor apartinînd istoriei si culturii minoritatilor;
 - folosirea si a inscriptiilor în limbile minoritatilor nationale respective la marcarea monumentelor, siturilor, caselor memoriale sau oricaror obiective care reflecta momente însemnate ale istoriei si culturii pamîntului natal al minoritatilor;

 - asigurarea contactelor neîngradite cu cetatenii si institutii din afara frontierelor de care minoritatea maghiara din România este legata prin origine etnica, nationalitate, patrimoniu cultural si credinte religioase comune;
 - înfiintarea unui institut de hungarologie care sa functioneze pe baza de subventie de stat, inglobînd toate disciplinele (lingvistica, arheologie, istorie, etnografie si folclor, istorie literara, istoria culturii, protejarea monumentelor, muzeologie, sociologie, istoria teatrului, etc.) care vizeaza pastrarea identitatii, asigurînd cercetarea valorilor perene produse de aceasta etnie, parte integranta a spiritului uman universal, contribuind totodata la studierea coexistentei între popoare si minoritati;
 - sistemul de subventionare a editurilor, redactiilor care editeaza publicatii în limbile minoritatilor nationale pentru a asigura baza materiala necesara existentei lor;
 - elaborarea planului de scolarizare în cadrul universitatilor în vederea pregatirii cadrelor de specialitate în domeniul culturii (de ex. manager cultural, bibliotecar etc.);
 - rezolvarea urgenta a problemei dotarii fondurilor de carti din bibliotecile comunale, orasenesti, judetene cu opere scrise în limbile minoritatilor pretutindeni, unde exista populatie mixta.

 O data cu caderea comunismului a disparut si acea clara imagine a inamicului, care a fost creata de propaganda comunista cu accente nationaliste. Conform acestei conceptii strainii încercau destabilizarea României cu orice mijloace. Binenteles dintre strainii ostili erau scosi în evidenta capitalistii, care pe lînga atentate la suveranitatea, integritatea si independenta României, vroiau sa-i si exploateze pe români. Aceasta campanie de xenofobie, care de fapt servea la evidentierea rolului protector al partidului si al statului comunist a creat inevitabil sentimente negative fata de minoritatile nationale.

 Datorita agravarii situatiei economice si cresterea nemultumirii, puterea comunista a fost nevoita sa caute inamicul intern, care poate fi facut raspunzator pentru scaderea nivelului de trai, sau care sa atraga atentia de la problemele grave ale societatii românesti. Deorece intelectualitatea româneasca ostila comunismului a fost deja redusa la tacere pîna la sfîrsitul anilor '60, minoritatea confesionala româna a fost desfiintata, comunitatea evreiasca, care este folosita în mod traditional ca inamic intern în tarile din Europa practic a disparut din cauza emigrarii masive, atentia puterii s-a concentrat asupra comunitatii maghiare, care întrunea toate conditiile pentru a deveni inamicul intern.

 Din punct de vedere numeric comunitatea maghiara reprezinta inamicul intern ideal, pentru ca este îndeajuns de mare, ca printr-o propaganda potrivita sa se poata constientiza pericolul maghiar, dar este insuficient de mare, pentru ca acest pericol sa poata fi real.

 Românii aveau unele sentimente negative vizavi de modul în care au fost respectate drepturile minoritatilor nationale în Regatul Ungar. Avînd în vedere, ca drepturile universale ale omului au fost stabilite si dezvoltate în special în partea a doua a secolului XX., majoritatea comparatiilor dintre drepturile românilor din imperiu si drepturile maghiarilor din România de azi este favorabila guvernului român.

 Revizuirea frontierelor din 1940, si-a atins scopul urmarit de cel de-al treilea Reich: maghiarii si românii, desi erau aliati, au început sa nutreasca sentimente negative unii fata de altii, care s-au accentuat dupa întoarcerea armelor din 23 august 1944. În pofida faptului, ca de atunci s-a modificat compozitia demografica a Transilvaniei în favoarea românilor, acestia înca pastreaza la nivelul subconstientului ideea ca „unguri vor Ardealul”.

 Din punct de vedere social, exista o tensiune traditionala dintre maghiarii, care în 1910 detineau o pondere mult mai mare în rîndul nobililor, mosierilor (66,9%), burghezimii (53,2%), a armatei (48,5%) si a functionarilor publici (62,1%) decît ponderea lor în rîndul populatiei (34%). Astfel o data cu pericolul maghiar se poate pune accent si pe „pericolul revenirii mosierilor si a exploatatorilor capitalisti” în pofida faptului, ca astazi tocmai ei nu sînt reprezentati conform ponderii lor din populatia României.

 Confesional, maghiarii reprezinta „vestitul Apus” (Eminescu) fata de care nu numai biserica ortodoxa, dar si o parte a intelectualitatii românesti nutreste sentimente negative, cu toate ca accepta eficienta societatii vest-europene. Orientarea naturala si ferma a întregii comunitati maghiare catre Europa de Vest nu are la baza numai motive economice si de securitate, ci si tendinta de apropiere a celor care împartasesc acelasi sistem de valori. Aceasta orientare este exploatata de catre cei care, din motive politice, economice, sau spirituale, doresc apropiere de Moscova. În acest scop este foarte folositoare constientizarea maselor, ca nimic nu poate fi bun din ce vor maghiarii.

 Puterea din România acrediteaza ideea, ca maghiarii sînt ostili românilor, doar pentru ca din punct de vedere politic comunitatea maghiara poate fi considerata adversara regimului posttotalitarian de stînga instaurat dupa 1989. Exemple elocvente constituie rezultatele alegerilor prezidentiale din 1990 si 1992, cînd maghiarii au votat în proportie de peste 90% candidatii opozitiei democratice, cu toate ca acestia practic nu le-au promis nimic în special. Aceasta atitudine a comunitatii maghiare se poate explica nu numai cu nemultumirea lor vizavi de promisiunile neonorate ale guvernelor românesti din ultimii 75 de ani, ci si prin faptul, ca poluarea mentala a sistemului national-comunist a lasat urme mai putin adînci în mentalitatea maghiarilor din România, deoarece:

 - cu toate ca din cauza represaliilor „garzilor Maniu” din 1944-45, maghiarii au sustinut la început partidul comunist, ponderea mai mare a celor cu origine burgheza sau nobiliara a atenuat efectele propagandei comuniste;
 - tot din aceasta cauza maghiarii în general au facut parte din grupul celor de la care s-a luat în cadrul uniformizarii societatii;
 - din punct de vedere confesional au simtit inechitatea sistemului, pentru ca bisericile maghiare au fost doar tolerate, pe cînd biserica ortodoxa a beneficiat de un statut aparte si în regimul communist;
 - din cauza revolutiei anticomuniste din 1956 s-a oprit dezvoltarea societatii maghiare în stil stalinist si s-a optat pentru un socialism mult mai putin dur. Datorita mass-mediei din Ungaria, precum si legaturilor personale maghiarii din România au fost influentati de aceasta, ceea ce a condus la arestari în masa în rîndul comunitatii maghiare, si astfel ponderea maghiarilor din rîndul detinutilor politici a devenit mult mai mare decît ponderea lor din populatie;
 - maghiarii au putut urmarii si tranzitia spre democratie si economie de piata a Ungariei, fiind oarecum mai pregatiti din acest punct de vedere în 1989 decît românii;
 -ei nu puteau fi intoxicati de propaganda nationalista si xenofoba din ultima parte a „Epocii Ceausescu” pentru ca aceasta s-a îndreptat împotriva lor - pe lînga constientizarea pericolului maghiar, în aceasta perioada a avut loc înlaturarea maghiarilor din functiile de conducere din politica, economie si armata;
 - promisiunile neonorate ale FSN si evenimentele din Tîrgu-Mures au distrus încrederea renascuta în decembrie '89 în guvernul român.

 Astfel se explica, ca desi maghiarii din România au o imagine externa relativ mai buna, decît cea a României, în interiorul tarii sînt tratati ca cei care vor raul acestei tari.

 - Pluralismul politic este însotit de inegalitatea de sanse. În lipsa subventiei financiare de la bugetul de stat, chiar si partidele si formatiunile politice reprezentate în parlament sînt dezavantajate fata de partidele aflate la putere.

 - Nationalismul exacerbat a devenit factor primordial de legitimizare în viata politica a României. În ultimii cinci ani activitatea partidelor nationalist-extremiste a fost nu numai încurajata, ci a devenit politica de stat prin cooptarea acestor partide la guvernare. În arena politica a tarii au aparut miscari legionare (fascistoide) si aceste fenomene constituie nu numai un pericol potential, dar în mod indiscutabil si unul real pentru democratia din România.

 - Începînd cu 1918, în România se manifesta continuu o preocupare de a impune hegemonia nationala a majoritatii, fenomen a carei consecinta a fost îndepartarea persoanelor apartinînd minoritatilor din posturile de conducere din toate sferele vietii publice: administratie, institutii juridice, sectorul de stat al economiei.

 - Consiliul National al Audiovizualului, abilitat cu controlul mass mediei electronice, reprezinta vointa majoritatii politice (dintre membrii ei doi sînt numiti de presedinte, trei de catre guvern si sase de catre parlament), astfel televiziunea a devenit instrumentul de manipulare al actualei puteri politice. Aceasta situatie, precum si scaderea vertiginoasa a nivelului de trai, a dus la neglijarea voita a valorilor vietii spirituale, facînd aproape imposibila schimbarea mentalitatii maselor depersonalizate, lichidarea celei mai grave mosteniri a comunismului.

 - Una dintre dovezile discriminarii ce se manifesta în justitie este faptul ca, în urma unor procese înscenate în legatura cu evenimentele din decembrie 1989 din judetul Harghita, respectiv martie 1990 din Tîrgu-Mures, au fost condamnate numai persoane apartinînd minoritatilor nationale (maghiari, romi).

 - Principiul constitutional al descentralizarii nu este aplicat în practica. În lipsa legii bugetului local administratia locala (colectivitatile locale) este la discretia vointei politice centrale.

 - Garantarea dreptului la proprietate privata, ceea ce ar trebui sa fie un principiu costitutional fundamental, este lasata în seama unor legi organice (art. 41.).

 - Restituirea acelor terenuri nationalizate care au constituit proprietatea unor comunitati minoritare, în mod discriminatoriu, nu a fost reglementata de catre Legea Fondului Funciar din 1991.

 - Lacunele existente în legislatia economica accentueaza inechitatea existenta între subiectii economici. Totodata este un adevar probat statistic ca, în conditiile pauperizarii generale a populatiei datorata inflatiei si somajului, minoritatile dispersate sînt cele mai afectate de somaj.

 - Constitutia sugereaza cetatenia de rangul doi a celor aproximativ trei milioane de persoane apartinînd minoritatilor nationale. Ea tradeaza intentii de discriminare si asimilare statuînd ca România este un stat national unitar (art. 1.), ca numai natiunea româna este factorul constitutiv al statului (art. 4.) si ca unica limba oficiala a statului este limba româna (art. 13.). Revizuirea acestor articole este prohibita de Constitutie.

 - Legea fundamentala a României nu garanteaza traducerea în viata a principiului constitutional referitor la pastrarea si dezvoltarea identitatii minoritatilor nationale (art. 6.). Drepturile formulate în Constitutie sînt pe de o parte restrînse de legile existente, pe de alta parte exercitarea acestor drepturi este îngreunata de lipsa unor legi necesare.

 - Procedura judiciara se desfasoara exclusiv în limba româna. Persoanele care nu cunosc în suficiena masura limba oficiala au dreptul la translator, dar acest serviciu se asigura gratuit doar în cazul proceselor penale. La sedintele consiliilor locale este obligatorie folosirea limbii române chiar si în cazul în care toti membrii consiliului vorbesc limba uneia si aceleiasi minoritati. Cetatenii se pot adresa - în scris si verbal - autoritatilor locale în limba lor materna, dar adresa scrisa trebuie sa fie însotita de traducerea legalizata în limba româna, ceea ce înseamna, în mod evident, îngradirea folosirii limbii materne.

 - Noua Lege a Învatamîntului nu numai limiteaza largirea învatamîntului în limba materna, dar si lichideaza învatamîntul profesional existent în limbile minoritatilor nationale.

 - Discriminarea ce se manifesta în restituirea bunurilor bisericesti care au fost nationalizate se îndreapta împotriva minoritatilor confesionale, care în mare parte sînt si minoritati nationale.

 - Constitutia stipuleaza ca statul român sprijina relatiile institutionale ale românilor ce traiesc în minoritate cu natiunea mama, dar acest lucru nu este prevazut si pentru minoritatile ce traiesc pe teritoriul României.

UDMR solicita urmatoarele modificari în sistemul juridic al României:

 - cu privire la comunitatile si minoritatile nationale din România:

 - recunoasterea minoritatilor nationale ca factor constitutiv al statului, garantîndu-se astfel realizarea în fapt a principiului constitutional al egalitatii în drepturi a cetatenilor;

 - garantarea prin lege a discriminarii pozitive a minoritatilor în spiritul conventiilor internationale;

 - avînd în vedere recomandarile 1201 si 1203 ale Consiliului Europei, va trebui adoptata o lege organica privind minoritatile nationale, care sa le garanteze dreptul la pastrarea si dezvoltarea identitatii lor lingvisice, culturale si religioase;

 - crearea unei structuri în cadrul puterii de stat - cu rang de minister, secretariat de stat - plasata sub coordonare minoritara, însarcinata cu supravegherea retelei institutiilor minoritare;

 - utilizarea libera a limbilor minoritatilor nationale în viata publica si privata, reglementarea

 într-o maniera corespunzatoare a problemei înscriptionarii multilingve;

 - elaborarea unei legi a învatamîntului care sa garanteze crearea unei retele de învatamînt de sine statatoare în limba materna la toate nivelele si toate formele, coordonata de minoritati;

 - garantarea libertatii schimbului de informatii si relatiilor cu natiunea mama pentru minoritatile care traiesc în România;

 - cu privire la dreptulire universale ale omului:

 - garantarea prin lege a libertatii presei si a independetei mediilor publice;

 - înfaptuirea independentei financiare a comunitatilor si administratiilor locale, adoptarea unei legi a bugetului local adecvate acestui obiectiv;

 - garantarea prin Constitutie a inviolabilitatii proprietatii private;

 - realizarea urgenta a cadrului legislativ ce determina functionarea economiei de piata;

 - restituirea integrala a tuturor bunurilor ecleziastice ilegal confiscate;

 - restituirea proprietatilor private care au fost nationalizate, expropriate si confiscate din motive politice, sau despagubirea adecvata a persoanelor în cauza.