Gazeta Ligii PRO EUROPA Liga  – 5-6 / 2003

      Ne place sau nu să recunoaştem sîntem sclavii modei. De orice fel. În acest an, Guvernul PSD a hotarît că se poartă numai culori europene. Aşa că cu mic cu mare am devenit peste noapte un popor de „europenişti“, Ziua Europei a devenit o chestiune de bon ton, că de, nu mai eşti cool dacă nu respecţie regula strictă a modei. Uite aşa la fiecare prefectură s-au ascuns în cufere hainele prăfuite de activişti, şi oficialităţile au defilat numai în galben şi albastru.
    Din păcate, ca orice modă şi europenismul zilelor noastre este unul superficial şi de suprafaţă, de sub steluţele frumos aranjate iţindu-şi capul pe ici pe colo roşul serbărilor de rit mai vechi: ca la o nouă Daciadă fiecare s-a pregătit după puteri cu un cros colea să fie, cu niscaiva concursuri de desene pe asfalt, cu discursuri parfumate şi interviuri în media.
Evident că nu importă cine ne aduce Europa în bătătură, nu contează că începem mai greoi cu festivisme dar toată această grabă a happeningurilor parcă devine obositoare şi privitorilor. Că numai europeană nu este pripa cu care s-au organizat toate acestea, nu-i taman occidental să nu ţi seama de tradiţia locală.
    Criteriile politice de integrare fixează printre altele şi o colaborare cu societatea civilă, cu organizaţiile neguvernamentale în vederea sporirii transparenţei actelor de guvernare. Cum în Raportul de ţară din 2002 eram urecheaţi şi la acest pragraf, reacţia firească a oricărui „europenit“ în devenire ar fi fost să ia grabnic măsurile necesare. Şi o oportunitate la îndemînă era chiar Ziua Europei, pe care organizaţiile neguvernamentale nu o lăsau neobservată nici în ’90, nici în ’91 şi nici în 2003.  Dar noţiunea de parteneriat ca şi cea de Europă are înţelesuri diferite. Nu ştiu pe alte plaiuri cum e dar la noi în bătătură semantica încă ne face feste. Dintr-o parte, parteneriat înseamnă să organizezi înainte cu o zi de ediţia a X-a a Crosului PRO EUROPA, Crosul Pentru Europa şi în acelaş timp cu „Primărie-drumeţie“, de cealaltă parte a fost o mână întinsă spre a celebra împreună. Dar să nu fim cârcotaşi peste măsură, căci vorba ceea la idealuri comune se poate ajunge pe căi diferite, cu o singură rezervă aceea de a nu-l faulta pe celălalt. Căci, nu-i aşa europenismul înseamnă şi fair play.
    A mai trecut o Zi a Europei peste urbea noastră. Euroentuziasmul – caracteristică a românilor – a rămas la acealeaşi cote optimiste. Cu cît ne-am „europenizat“ noi? La întrebarea asta ne putem răspunde în fiecare zi cînd coborîm din aceleaşi blocuri murdare şi urîte, ne împiedicăm de aceleaşi gunoaie şi ne aplecăm la acealeaşi ghişee prăfuite. Şi pînă cînd „europeanul“ din fiecare dintre noi va creşte mare vom mai serba nişte zile ale Europei. Vor fi şi zilele noastre?

    După îndelungate presiuni internaţionale Guvernul României adoptă Ordonanţa de urgenţă nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Am reprodus acest lung titlu pentru că acoperă în bună parte însuşi conţinutul legii. De ce a fost nevoie de o astfel de ordonanţă, şi încă de urgenţă? Numai de dragul de a-i pune la treabă pe juriştii guvernului? Mă îndoiesc. Ea vine ca un răspuns (destul de tardiv, de altfel) la multitudinea de cazuri de propagandă „cu caracter fascist, rasist sau xenofob” şi a „promovării cultului persoanelor vinovate” tocmai de acele infracţiuni la care se referă ordonanţa. O mare parte a subiecţilor acestei legi se află tocmai în Parlamentul României, ascunşi sub protecţia imunităţii parlamentare. În ciuda existenţei acestei ordonanţe, nu a fost interzisă nici o organizaţie de acest fel (în definitiv, la noi există o deplină libertate de asociere!), iar cultul deşănţat al unor astfel de persoane, cum este mareşalul Antonescu –  cu statui în spaţiul public dezvelite fastuos în prezenţa unor parlamentari, nume de străzi, bulevarde –, continuă nestingherit. Presa românească, întîmplător sau nu, găseşte o singură „persoană vinovată” care corespunde descrierii de mai sus a ordonanţei: scriitorul maghiar Wass Albert.
    Este dezvelit Monumentul Holocaustului la Târgu-Mureş, un gest simbolic datorat sacrificiilor şi consecvenţei supravieţuitorilor Holocaustului, un gest de înaltă valoare morală, de asumare a trecutului de către comunitatea locală. Am salutat la timpul cuvenit acest gest de pioşenie faţă de cei 6000 de evrei tîrgumureşeni deportaţi de regimul fascist ungar şi exterminaţi. Nu putem lăsa însă fără cuvînt sacrilegiul prezenţei unor naţionalişti notorii alături de victime, la dezvelirea monumentului. Fenomenul poate fi explicat într-un singur fel: antisemitismul acestora faţă de o comunitate simbolică, pe cale de dispariţie, a fost surclasat de antimaghiarismul lor faţă de o comunitate reală. Miza amplasării Monumentului Holocaustului la Târgu-Mureş, prin textul plăcuţei adăugate la presiunea Ministerului Culturii şi Cultelor, era să cinstească memoria evreilor ucişi în lagărele morţii doar în secundar. Monumentul avea să fie utilizat în modul cel mai cinic cu putinţă de ultranaţionaliştii români ca „să le dea la cap” încă o dată ungurilor, deoarece, oficial, numai aceştia au comis crime de război, nu şi romînii. De altfel, la scurt timp, reprezentanţi de frunte ai aceluiaşi Guvern PSD, în loc să iniţieze amplasarea de monumente ale Holocaustului şi la Bucureşti sau Iaşi, dau publicităţii o declaraţie năucitoare prin care neagă Holocaustul pe teritoriul României!

    Şi ca şi cum n-ar fi de ajunsă propaganda desfăşurată sub coordonarea preşedintelui Comisiei de Cultură al Senatului, preşedintele Iliescu însuşi, captiv al ticurilor de prim secretatar PCR care se pricepe la toate, se erijează, iată,  în rolul de analist politic omniscient, permiţîndu-şi să facă aprecieri publice în numele României, ca la un pahar de bere. „Profunda” sa analiză filozofică se dovedeşte pînă la urmă a fi nici mai mult, nici mai puţin decît o tentativă de relativizare a genocidului împotriva evreilor, şi în subsidiar, una de deculpabilizare „patriotică”  tocmai a acelor personaje al căror cult este interzis prin Ordonanţă de urgenţă! Preşedintele României dovedeşte că, iată, în probleme capitale, cum ar fi prelucrarea trecutului comunist sau fascist, statul nostru nu a ajuns la un minim consens. Cîţi demnitari, atîtea păreri. Un adevăr periculos pentru un stat care se laudă cu capacitatea de a se conforma unui set de valori ne-negociabile. Reacţia internaţională a fost, „în mod firesc”, ca să folosim expresia preferată a preşedintelui, pe măsură.
      
    Holocaustul, pe cît de tragic a fost pentru populaţia evreiască a Europei, pe atît de penibil a fost – şi este, se pare, în continuare – pentru mai toate popoarele care au contribuit într-un fel sau altul la înfăptuirea sa. Vinovăţiile acestora – a acelora care au profitat „doar” din deportarea evreilor, a acelora care au aplaudat pe margine, şi în final, a acelora care s-au prefăcut, din laşitate, că nu văd şi nu aud nimic – nu pot fi puse în aceeaşi balanţă cu cele ale acelora care au plănuit şi au săvîrşit „Endlösung”-ul. Dar este cel puţin o culpă morală care stăruie, iată, şi peste decenii în conştiinţa  – sau în subconştientul – acestor popoare, un sentiment al vinovăţiei care îngreunează recunoaşterea adevărului istoric. Mistificările, care merg de la negarea totală a Holocaustului pînă la transferarea vinovăţiilor altora, mereu altora, domină istoria noastră contemporană. Totuşi, în timp ce unele naţiuni, oricît de greu le-ar fi căzut – germanii în primul rînd, dar şi ungurii într-o anumită, chiar dacă nu suficientă măsură – şi-au pus cenuşă-n cap încă de-acum cîteva decenii, altele, printre care ne numărăm iată şi noi, trecem încă prin criza morală a confruntării cu o realitate istorică greu de digerat. Prelucrarea şi asumarea unui trecut incomod constituie un test de maturitate pentru o naţiune. S-ar putea ca noi să parcurgem de-abia acum crizele pubertăţii?

    Asta am încercat şi noi să facem în această penultimă lună în cadrul Colegiului, adică să preţuim fiecare clipă, fiecare curs rămas, fiecare întîlnire, şi să profităm de ele.
Luna a debutat cu un curs despre Leadership, susţinut de doamna Smaranda Enache, unde am învăţat ce calităţi trebuie să aibă un lider, ce trebuie şi ce nu trebuie să facă un lider, şi de cîte feluri pot fi aceşti lideri.
    La scurt timp după acest curs, am călătorit în Ungaria, la Budapesta, pentru a vizita oraşul, pentru a participa la întîlniri, pentru a cunoaşte figuri importante a Ungariei, şi pentru a cunoaşte o altă civilizaţie. Prima zi de „lucru” a început cu turul Budapestei, după care am avut o întîlnire la Avocatul Poporului, cu domnul Aáry-Tamás Lajos, ombudsman.
A doua zi a început cu întîlnirea cu domnul Ştefan Frătean, directorul Oficiului Minorităţilor Naţionale şi Etnice, după care domnul Szabó Béla ne-a primit la Oficiul Maghiarilor de peste Hotare (HTMH). La Guvernul Ungariei am avut onoarea de al cunoaşte pe domnul secretar de stat Szabó Vilmos. Ziua s-a încheiat într-un mod mai relaxant, printr-o vizită la Muzeul Naţional.
    Miercuri, a treia zi, a fost deasemenea o zi încărcată, ziua începînd cu vizita la Preşedinţia Ungariei, unde am fost întîmpinaţi de domnul Paczolai Péter. După vizita Parlamentului, domnul deputat Répássy Róbert ne-a vorbit despre specificul şi modul de organizare a Parlamentului Ungariei. Penultima întîlnire am avut-o  la Centrul de Informare şi Documentare al Consiliului Europei, iar ultimul punct din orarul zilei a constat în vizita Ambasadei României în Ungaria, unde l-am întîlnit pe domnul ambasador Călin Fabian.
    Ultima zi a stagiului am petrecut-o la cumpărături în piaţa Kőbányai, după care am vizitat Muzeul „Terror Háza”, şi într-un final am pornit spre casă.
    A fost o experienţă de neuitat, şi o şansă pe care nu mulţi o vor avea.
    După cîteva zile de la întoarcerea în ţară, am participat la un ultim curs despre Administraţia publică locală, ţinut de domnul viceprimar Csegzi Sándor.
    Şi uite aşa ne mai rămân doar două săptămâni până la absolvirea Colegiului Democraţiei …
    Iată că a venit şi (ne)aşteptata lună Iunie, care încheie această ediţie a Colegiului Democraţiei. Se apropie sfîrşitul acestei lecţii de viaţă…
    Luna iunie a început cu participarea colegiştilor la şedinţa Consiliului Municipal Tîrgu-Mureş, unde am văzut cum se desfăşoară o astfel de şedinţă şi am putut „învăţa” cîte ceva de la domnii consilieri pentru a pune în practică la Primăria Tinerilor. Pe ultima sută de metri, au adus şi ultimii colegişti, eseurile de absolvire.

    Şi în sfîrşit a venit data de 10 iunie, cînd îmbrăcaţi ca de sărbătoare, ne-am adunat împreună cu părinţi, prieteni, ziarişti şi figuri mondene ale oraşului, în sala de consiliu a Primăriei, pentru a participa la absolvirea noastră, la Primăria Tinerilor. În deschidere domnul Mircea Suhăreanu a vorbit despre Colegiul Democraţiei, despre Liga Pro Europa, după care, cu emoţii am luat cuvîntul şi noi „consilierii” şi am prezentat propunerile noastre. Pe ordinea de zi s-au găsit proiecte de hotărîre privind reamenajarea spaţiilor verzi, a ştrandului Voinţa, înfiinţarea unor centre sportive, a unui birou de informare trilingv în cadrul Primăriei, construirea de rampe pentru cărucioare şi înfiinţarea unor grupuri sanitare speciale în instituţii publice şi magazine pentru persoanele cu handicap fizic; organizarea unor cursuri de însuşirea legislaţiei de către funcţionarii Primăriei; conservarea Cetăţii Medievale, repunerea în funcţiune a fîntînii Bodor Péter în centrul oraşului… În final, doamna Smaranda Enache împreună cu domnul viceprimar Csegzi Sándor ne-au înmînat diplomele de absolvire.
    Uite aşa un an de muncă, un an în care am învăţat multe, ia sfârşit. Din nişte străini am devenit prieteni, iar coordonatorii noştri, doamna Kovács Gyöngyvér şi domnul Mircea Suhăreanu, ne-au devenit părinţi. Trebuie să le mulţumim lor şi Ligii Pro Europa, pentru şansa acordată şi pentru tot ceea ce ne-au învăţat.
După cum am mai zis: Visele dau sens vieţii, iar acesta a fost un vis împlinit pentru fiecare dintre noi!

    La 26 iunie în Sala de Conferinţe a Facultăţii de Studii Europene din Cluj, Centrul Intercultural al Ligii PRO EUROPA a organizat masa rotundă cu tema: „Libertatea religioasă şi integrarea europeană“. La această masă rotundă au participat reprezentanţi ai cultelor (Radu Preda – Biserica Ortodoxă, Mircea Marţian – Biserica Română Unită, Kovács Iuliu – Biserica Reformată, Ştefan Tomoioagă – Biserica Baptistă, Cornel Vereş – Biserica Adventistă, Fehér Attila – Biserica Evanghelică), reprezentanţi ai societăţii civile (Doina Cornea, Ana Luduşan – LADO, Ion Paţiu – AGRU), experţi, analişti şi profesori universitari (Dan Sorin Şandor, Ana Bulai, Alexandru Vlad, Ovidiu Pecican, Ulrich Burger – Directorul Centrului Cultural German) precum şi numeroşi reprezentanţi ai mass-media. Din partea LPE au participat: Smaranda Enache, Szokoly Elek, Jean Salls şi Laura Ardelean

    În procesul de integrare europeană, analizarea aspectelor de libertate religioasă, o privire critică asupra rolului şi locului cultelor în România este importantă din cel puţin două puncte de vedere.
    În primul rînd, aşa cum o demonstrează toate sondajele de opinie realizate în ultimii ani, Biserica este instituţia care se bucură de cea mai mare încredere din partea populaţiei (87,7% au încredere în instituţia Bisericii din care 53,5% foarte multă încredere în această instituţie). În aceeaşi ordine de idei, în sistemul axiologic al cetăţenilor, religia ocupă locul 3 după familie şi muncă. Din acest punct de vedere cultele pot deveni agentul integrator cel mai important, avînd la dispoziţie pîrghiile şi influenţa necesară pentru a produce schimbul mentalitar aşteptat.
    La nivel declarativ la 14 februarie 2003 la Forumul Naţional UE- 2007 reprezentanţii cultelor religioase şi-au reafirmat sprijinul în procesul de integrare al României. În ce manieră însă aceste declaraţii făcute la cel mai înalt nivel se regăsesc în practicile instituţiilor de cult a fost unul dintre subiectele abordate de participanţii la masa rotundă „Libertatea religioasă şi integrarea europeană“. „Există o diferenţă marcantă care se manifestă în modul în care este privită problematica integrării de către Biserica Ortodoxă Română şi felul în care aceeaşi problematică este văzută de către Biserica Catolică şi Biserica Reformată. Principala dramă a Bisericii Ortodoxe Române în comparaţie cu celelalte două culte este legată de faptul că în urma procesului de integrare BOR va sta sub ameninţarea periferizării. (...) De aceea ca şi actor al integrării în Uniunea Europeană, analiza făcută în cadrul cercetării noastre arată că permisivitatea atît la nivelul mesajului cît şi al comportamentului BOR este redusă. O altă caracteristică pe care studiul a scos-o în relief este această disimulare, această discrepanţă între discursul oficial pe care în special BOR îl performează şi manipulările practice, comportamentul efectiv de care dă dovadă. Sigur că la nivel public, în media apare foarte clar şi explicită dorinţa de a susţine decizia statului, de a susţine întreg procesul de integrare, comportamental însă şi la nivelul discuţiei private blocajele şi barierele sînt multiple.“ (Ana Bulai — Ab Research Group). Dificultăţile de adaptare a discursului şi practicilor bisericilor din România la valorile şi cerinţele Uniunii Europene — au arătat participanţii — fac ca rolul de actor al integrării pe care l-ar putea juca Biserica, să nu fie unul de dorit sau necesar. Este nevoie de o „reformă“ a bisericilor înainte ca bisericile să devină reformatoare în societatea noastră patriarhală şi tradiţionalistă.

    Relaţia bisericilor cu statul a fost punctată de către Dan Sorin Şandor lector la Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Universităţii Babeş Bolyai. Modelul american al zidului între stat şi biserică impus de Jefferson nu îşi găseşte aplicaţie şi în România unde statul sprijină financiar cultele religioase recunoscute (cu excepţia Bisericii Baptiste care refuză acest sprijin). „Din punct de vedere istoric este clar că în România au fost subordonate autorităţii statului în mult mai mare măsură decît erau în aceeaşi epocă alte biserici din Europa. După 1948 am trăit o perioadă în care religia era tolerată, statul comunist era ateu în proporţie de 100% poate mai mult şi totuşi intervenea în treburile bisericii. Pe de o parte există cazul desfinţării Bisericii Române Unite pe de altă parte vorbim de faptul că patriarhul BOR era numit cu acordul statului, de faptul că preoţii erau membri ai MAN“ (Dan Sorin Şandor). În prezent relaţia biserică – stat nu este una clară, bisericile, în special Biserica Ortodoxă Română influenţînd în unele cazuri deciziile politice (cazul Congresului Martorilor lui Jehova) sau chiar juridice iar statul prin finanţarea acordată statul menţinînd un anumit control asupra activităţii bisericii.
    Cazul Bisericii Române Unite a situaţiei retrocedării bunurilor care au aparţinut acestui cult au suscitat aprige dezbateri. Modul în care statul român a derogat responsabilitatea realizării unei reparaţii a fost condamnat de participanţi. O comisie de dialog nu este soluţia prin care problema încălcării unui drept fundamental să fie rezolvată. Faptul că Memorandumul Credincioşilor Greco-Catolici nu a primit nici un răspuns, faptul că Biserica Greco-Catolică nu îşi poate exercita serviciile religioase fără retrocedarea lăcaşurilor de cult constituie disfuncţionalităţi severe ale statului de drept care atîta vreme cît nu vor fi rezolvate nu putem vorbi de o democraţie adevărată.

    Participanţii la masa rotundă au formulat o serie de recomandări în vederea soluţionării acestor problematici. (L.A.)

    România nu şi-a câştigat independenţa în Evul Mediu, Mihai Viteazul a fost copil din flori, răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost regizată, iar Inocentie Micu Klein a fost un laş. Acestea sînt unele dintre argumentele prin care profesorul Gheorghe Gorun susţine că foarte multe evenimente majore din istorie sînt trucate. Afirmaţia sa a fost făcută în cadrul cursurilor Academiei Interculturale Transsylvania, organizate la Blaj de Liga Pro Europa.
    În opinia lui Gheorghe Gorun, foarte multe dintre evenimentele descrise în istorie sînt false, şi au fost confecţionate deliberat pentru a induce anumite valori şi modele. „Istoria nu e un marş triumfal, o apoteoză. E doar o secvenţă de viaţă, pe care trebuie să ne-o asumăm, cu greşelile ei”, a argumentat referentul. Principalul motiv pentru care istoria e plină de evenimente trucate este nevoia maselor de modele şi de apartenenţă la categorii privilegiate, susţine el.

    În tema sa „Despre o anumită asumare a istoriei” susţinută aproape două ore în faţa cursanţilor Academiei Interculturale Transsylvania, profesorul Gorun a adus o suită de exemple de istorie trucată a românilor pentru a-şi susţine afirmaţia. De pildă, afirmă Gorun, răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan nu a existat aşa cum este descrisă în cărţile de istorie, ci a fost regizată. „Răscoala lui Horea este o răscoală montată. S-au răsculat cei mai bogaţi ţărani din Transilvania, nu cei mai săraci şi oropsiţi aşa cum se spune în cărţi (de istorie -n.a.). Şi nu s-au răsculat cei de pe domeniile nobiliare, ci de pe domeniile statului. Există dovezi de implicare a funcţionarilor austrieci în montarea răscoalei”, a declarat Gorun. Mai mult, potrivit referentului,  sinuciderea lui Crişan a fost la rîndul ei înscenată. „Întrebaţi orice medic, şi vă va spune că e imposibil ca Crişan să se fi sinucis în modul cum este descris în istorie. A fost sinucis, cum s-ar spune”, a afirmat sursa, adăugînd că izvoarele istorice relevă că Crişan a fost arestat cu două luni după Cloşca şi Horea.

    În aceeaşi ordine de idei, în scurta sa trecere în revistă a evenimentelor istorice trucate, Gheorghe Gorun a mai declarat în faţa cursanţilor că Basarab a fost cuman, Menumorut a fost slav, iar Matei Corvin şi Vlad Ţepeş au fost veri. Nicolaus Olahus a fost, la rîndul său, rudă cu amîndoi. Totodată, Transilvania nu a fost niciodată cucerită de imperiul austro-ungar, în ciuda afirmaţiilor autorilor de manuale. „Se tot spune că a fost cucerită. Dar să fim serioşi, nu e adevărat. Pur şi simplu ne-am predat. Dieta de la Sibiu a ridicat pălăria şi I-a invitat (pe imperiul austro-ungar - n.a.) înăuntru”, susţine profesorul. Mai mult, „cînd se spune că «ne-am câştigat independenţa» e un artificiu juridic neadevărat. În Evul Mediu nu se poate vorbi în termeni de vasal/suzeran”, a fost de părere profesorul. De remarcat, totodată, afirmaţia sa potrivit căreia acţiunile lui Inocentie Micu Klein de a atenţiona autorităţile ungare asupra drepturilor românilor nu sînt nici pe departe ce se spune în cărţile de istorie: „Se spune că Inocentie Micu Klein ar fi vrut să ridice românii. Nu e adevărat. A vrut să ridice doar preoţii. Şi eforturile sale s-au lovit de un eşec. Atunci s-a speriat şi a părăsit Biserica, ceea ce pentru un episcop este inadmisibil. Spune asta la Blaj (unde au fost organizate cursurile (n.a.). Poţi să spui aşa ceva?”, s-a întrebat retoric Gheorghe Gorun.
    Profesorul Gorun nu este îngrijorat de fenomenul manipulării românilor prin denaturarea adevărurilor istorice, şi este de părere că astfel de acţiuni sînt necesare pentru a conferi poporului modele demne de urmat. Referentul afirmă însă că situaţia neadevărurilor din istorie se va schimba radical în următorii zece ani. „Plebea are nevoie de modele, doar că nu sînt adevărate. Doar tînăra generaţie mai poate schimba lucrurile, cu condiţia să cerceteze arhivele. După 2015 va avea loc un boom uriaş în istoriografie. Deja sînt semnale”, a conchis Gheorghe Gorun.

    O nouă etapă petrecută din viaţa noastră, a participanţilor şi o nouă misiune dusă la bun sfîrşit de către Liga Pro Europa. Spunînd acestea mă refer la faptul că în perioada 15-22 mai 2003 s-a desfăşurat modulul românesc al Academiei Interculturale Transsylvania, ediţia a cincea. A fost o săptămînă minunată, petrecută la Blaj, Alba-Iulia şi Târgu-Mureş.
    Ne-am regasit cu toţii în “Mica Romă”, oraş aflat în plină sărbătoare. Astfel ca, pe lîngă cursurile la care am participat, am pătruns puţin şi în ceea ce a fost săptămîna dedicată acestui oraş, prin excelenţă reprezentatul “majorităţii” transilvane. Mi-am dat seama că noi, participanţii, eram aceeaşi, doar că mai familiari, deja cunoscîndu-ne, dar şi mai dornici să petrecem împreună cele cîteva zile dedicate acestui modul, ţinînd cont că a fost ultimul din cadrul acestei ediţii.
    Am avut referenţi de excepţie şi de data aceasta, şi am realizat, nu pentru prima oară, cîte valori adăposteşte Transilvania. Unele dintre ele, ascunse, le-am descoperit acum, altele mi-au confirmat faptul că diversitatea culturală a acestei regiuni nu trebuie să înceteze a fi pusă în valoare.
    De aceea îi voi îndruma pe cei pe care voi avea ocazia, să participe la acest eveniment academic de excepţie, pentru a realiza sau dacă nu, pentru a li se confirma faptul că toleranţa faţă de ceilalşi şi faţă de valorile lor nu poate fi considerată decît ca o creştere şi o dezvoltare a propriei lor personalităţi.
    Vă mulţumesc tuturor celor care mi-ati dăruit aceste săptămîni, în care am avut ocazia să cunosc lucruri, oameni şi locuri minunate şi vă doresc multe succese în toate activităţile pe care le veţi întreprinde.

Ruxandra Raţiu

    Nu numai cetăţenii simpli, dar nici cadrele didactice, funcţionarii publici, poliţiştii, procurorii, judecătorii nu înţeleg cu exactitate noţiunile de „discriminare”, „discriminare rasială”, „măsuri speciale”, „discriminare indirectă”, „integrare socială” şi fenomenele conexe. Spre exemplu un număr ridicat de funcţionari publici români au recunoscut că procentul de reprezentare al maghiarilor în rîndul funcţionarilor publici este mic raportat la ponderea lor în localitate, dar consideră acest lucru normal şi afirmă că este imposibil să apară o situaţie de inferioritate în cadrul instituţiei; se consideră că sînt necesare măsurile speciale pentru a facilita integrarea romilor în societatea românească dar în acelaşi timp refuză măsurile speciale pentru comunităţile minoritare cu scopul de a le garanta o dezvoltare normală.

    Legile nu sînt cunoscute de cadrele didactice şi funcţionarii publici. Spre exemplu funcţionarii publici nu ştiu că cei care lucrează cu publicul ar trebui să cunoască limba minorităţilor care ating 20% din populaţia localităţii sau că la scrisorile trimise în aceste limbi ar trebui să se răspundă în limba respectivă.

    Noile prevederi legale privind măsurile speciale sînt implementate treptat, creînd condiţii mai bune pentru grupurile dezavantajate în mai multe domenii (de exemplu oferirea de locuri speciale pentru romi în învăţămîntul liceal şi universitar s-a dovedit a fi un pas foarte important în dezvoltarea elitei culturale rome).

    În situaţiile în care sînt necesare fonduri pentru rezolvarea problemelor comunităţii romilor, autorităţile încearcă atragerea de fonduri externe, considerînd că deşi au sarcina de a se implica în soluţionarea acelor tipuri de probleme, nu dispun de suficiente resurse, fapt ce demonstrează situaţia de neprioritate a acestor probleme.

    Pe lîngă lipsa cadrelor didactice calificate, a manualelor în limba minorităţilor, supraîncărcarea celor care aleg educaţia în limba maternă, lipsa multiculturalismului în şcolile bilingve, lipsa respectului faţă de cultura, limba, religia celuilalt, au loc şi acţiuni de discriminare directă. În unele şcoli copiii romi nu sînt înscrişi ori sînt create clase separate pentru romi (nu pentru a oferi educaţie în limba romani, ci cu scopul de a „proteja” neromii). Prin discriminarea pasivă aplicată de multe cadre didactice, copii romi sînt pur şi simplu ignoraţi în clasă. Cel mai elocvent exemplu care arată efectele discriminării este Şcoala specială nr. 1 din Tîrgu-Mureş, care a devenit, în locul unei şcoli pentru copii cu handicap mental, o şcoală de romi. Sînt oferite locuri speciale pentru romi în licee şi universităţi, dar ei întîmpină greutăţi în a-şi finaliza studiile primare.

    Şomajul este un fenomen generalizat în rîndul comunităţii de romi. Cu cîteva excepţii, ei şi-au pierdut locurile de muncă în ultimii 10 ani. În multe comunităţi femeile nu au lucrat niciodată. Şansele de a obţine locuri de muncă sînt minime. Condiţiile lor de viaţă sînt mult sub standardele unui trai decent.
    Romii sînt discriminaţi în multe domenii ale serviciilor. Accesul lor la restaurante, baruri, discoteci, transportul cu taxiul este limitat.
    Nu numai numărul funcţionarilor publici din rîndul comunităţilor etno-lingvistice este foarte scăzut (sub 25% într-un oraş în care, în cadrul populaţiei active, maghiarii ating 50%), dar şi atitudinea funcţionarilor publici majoritari referitor la minorităţi, deficienţele în folosirea limbii minorităţilor generează în cadrul comunităţilor minoritare discomfort faţă de autorităţi.

    Practic sentinţele penale se nasc din rechizitoriile procurorilor. Dat fiind numărul foarte mare de cazuri ce trebuie rezolvate de un procuror, prejudecăţile pot avea un efect acuzator mai mare decît dovezile clare (pentru a căror colectare nu este timp suficient).
    Cazurile în care plîngerile erau bazate pe discriminare, atitudini rasiste nu au fost considerate ca fiind importante. Sistemul judiciar nu a considerat că prevederile legislaţiei de non-discriminare sau cele ale Codului penal în domeniu ar trebui integral implementate.
    În cadrul poliţiei, parchetelor, dar şi între judecători şi avocaţi numărul persoanelor minoritare este extrem de mic.

    În legătură cu aspectele procedurale ale cazului fostei preşedinte a Tribunalului Mureş, Andreea Ciucă, Liga PRO EUROPA — fără a se subtitui autorităţilor abilitate în ceea ce priveşte soluţionarea fondului cauzei şi cu convingerea că instanţa de judecată, Curtea Supremă de Justiţie funcţionează prin respectarea principiului legalităţii şi independenţei —, pentru a nu se vicia în nici un fel ancheta şi soluţionarea cauzei, solicită organelor abilitate respectarea cu stricteţe a prevederilor Codului de procedură penală coroborată cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în spriritul art. 20 al Constituţiei României care, în situţia în care „există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne”, acordă prioritate reglementărilor internaţionale. Cazul PANTEA vs. ROMÂNIA, în care România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arată consecinţele nerespectării acestor tratate internaţionale.
Astfel:

    • mandatul de arestare preventivă, pe durata a mai multor zile (în acest caz 30 de zile), nu poate fi eliberat de procurori ci numai de judecători; persoana reţinută „trebuie adusă de îndată în faţa unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare”, numai ei putînd lua decizia arestării preventive (în România procurorul fiind subordonat Ministerului Justiţiei, Curtea Europeană nu îl consideră competent în materia arestării preventive);
    • recursul înaintat de Parchetul Naţional Anticorupţie, după ce Curtea Supremă de Justiţie a concluzionat că ordonanţa prin care s-a dispus arestarea judecătoarei Andreea Ciucă este viciată sub aspect procedural şi a decis punerea ei în libertate, este în totală contradicţie cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului;
    • interogatoriile care durează 9-15 ore — procedură frecvent întîlnită în România, inclusiv în cazul judecătoarei Andreea Ciucă — intră în sfera tratamentului inuman şi  degradant, interzis de art. 3 al Convenţiei Europene;
    • declaraţiile unor autorităţi subordonate din punct de vedere politic, cum ar fi Ministerul Justiţiei, care afirmă că de un timp mai îndelungat au fost constatate „disfuncţionalităţi majore”, nu servesc interesele înfăptuirii unei judecăţi independente. Aceste afirmaţii ridică şi întrebarea: dacă ar fi fost aşa, de ce s-a intervenit cu o astfel de întîrziere, numai în momentul în care a expirat (la 1 iunie 2003) mandatul pentru funcţia de preşedinte?
    • declaraţiile directorului SRI, care a acuzat-o pe judecătoarea Andreea Ciucă de relaţia cu mafia şi criminalitatea transfrontalieră, susţinînd că ea se afla sub urmărirea SRI de mai mult de un an. Dacă cele relatate ar corespunde adevărului, nu se motivează faptul că acuzaţiile nu au inclus şi incriminarea acestor relaţii.

    Pentru a crea un mediu optim de lucru Curţii Supreme de Justiţie, totodată pentru liniştirea opiniei publice, nu în ultimul rînd pentru a evita situaţia unei noi condamnări a României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Liga PRO EUROPA, ca organizaţie de drepturile omului, solicită respectarea cu stricteţe a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în procedura de exercitare a diferitelor acte de urmărire penală, şi abţinerea de la declaraţii a reprezentanţilor autorităţilor subordonate din punct de vedere politic.
Consiliul de Coordonare al Ligii PRO EUROPA

    Cazul Hădăreni a fost primul dintr-o serie de cazuri înregistrate de Biroul pentru Drepturile Omului al Ligii PRO EUROPA. În localitatea Hădăreni, la data de 20 septembrie 1993, trei romi au fost linşaţi şi 14 case incendiate.
    În urma tergiversării soluţionării cazului de autorităţile abilitate, victimele s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    Recent (3 iunie 2003, comunicat la 26 iunie 2003), Curtea Europeană a dat o soluţie de admisibilitate, ce se referă la dreptul la tratament uman, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Adiţional, Curtea a luat în considerare plîngerea părţilor vătămate şi cu privire la interzicerea discriminării.
    Vom reveni cu amănunte.

    De la începuturile activităţile sale (Platforma-program din 1989), Liga PRO EUROPA a militat pentru asumarea istoriei, inlusiv a evenimentelor tragice în cursul cărora întregi popoare, comunităţi, grupuri sau persoane au devenit victime ale regimurilor totalitare, fasciste sau comuniste, subliniind totodată că respinge ideea vinovăţiei colective.

1. Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii părea să ofere cadrul juridic necesar pentru fenomene cum ar fi negarea Holocaustului, activizarea unor grupuri extremiste, cultul persoanelor vinovate pentru crime împotriva umanităţii. Monumentul Holocaustului din Tîrgu-Mureş, dezvelit la 4 mai 2003, a fost unul din primii paşi în aceast proces de asumare a trecutului.

    În acest început de normalizare, reprezentanţi ai Guvernului României, chiar ai Ministerului Informaţiilor Publice, în a cărui subordine se află Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, au dat publicităţii o declaraţie care neagă existenţa Holocaustului pe teritoriul României. Chiar dacă aceaste afirmaţii stupefiante au fost retractate ulterior, ele au afectat în mod serios credibilitatea procesului democratic si imaginea României, reprezentînd, de altfel, si o încălcare flagrantă a prevederilor Ordonanţei 31/2002, sancţionabilă cu închisoare de pînă la 5 ani. În astfel de circumstanţe, cele întîmplate nu pot fi considerate simple incidente fără consecinte. Considerăm că într-un an pre-electoral, Guvernul României nu poate da semnale de încălcare a Ordonanţei 31/2002, fără ca efectul să fie compromiterea valorilor democratice şi întărirea forţelor extremiste.

Liga Pro Europa solicită elucidarea împrejurărilor în care a fost posibilă această încălcare a Ordonanţei 31 şi cere pedepsirea conform legii a persoanelor vinovate. Simpla retractare a negării Holocaustului, act pe care îl salutăm, nu poate şi nu trebuie să fie privit ca o reparaţie suficientă.

    În aceeaşi ordine de idei, Liga PRO EUROPA îşi reînnoieşte protestul împotriva denumirii date Bulevardului din Târgu Mureş, aceea de Bulevardul Mareşal Ion Antonescu. Ion Antonescu a fost condamnat pentru crime de război, de altfel el şi-a şi recunoscut vina: „...răspunderea ghetoului de la Chişinău şi deplasarea evreilor de la Cernăuţi, Bălţi şi Chişinău în regiunea Moghilev, Râbniţa, Vapniarca, o am eu...”. Ca atare, cultul său public nu poate fi acceptat nici din punct de vedere juridic, nici moral.
Deşi Consiliul Local al Municipiului Tîrgu-Mureş, prin Hotărîrea nr. 187/2002 (cinci luni după emiterea ordonanţei care interzice în mod expres, prin art. 13 alin. 1 „acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice”) a votat modificarea denumirii respective, în continuare numele bulevardului nu a fost schimbat. Conform Sentinţei nr. 414/2003 a Tribunalului Mureş, autorităţile locale au omis să solicite avizul Comisiei de atribuire de denumiri, ce trebuia înfiinţată de Prefectura Judeţului Mureş în conformitate cu Ordonanţa Guvernamentală nr. 63/2002. Drept consecinţă a nerespectării prevederilor procedurale de către Primăria Municipiului Târgu Mureş şi a dezinteresului consilierilor locali faţă de starea de ilegalitate care persistă (soluţia Tribunalului a fost pronunţată la 12 februarie 2003, iar sentinţa s-a comunicat la 5 mai 2003), Ordonanţa 31/2002, intrată în vigoare de mai bine de un an, nu este respectată de autorităţile locale din municipiul Târgu Mureş.

    Liga Pro Europa solicită intrarea de urgenţă în legalitate, aplicarea imediată a OG nr.31/2002 şi la nivelul municipiului Târgu Mureş. Totodată solicităm ca persoanele care s-au făcut vinovate de întîrzierea intrării în legalitate să fie trase la răspundere.

2. Un capitol la fel de important pentru viitorul democraţiei româneşti îl constituie prelucrarea trecutului comunist şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Liga Pro Europa a luat atitudine constant în favoarea accelerării acestui proces de care depinde credibilitatea României ca membru al NATO şi UE. După încercările de intimidare a Colegiului CNSAS şi blocarea acestui organism independent prin mijloace birocratice şi administrative, directorul SRI a făcut recent publică opinia surprinzătoare conform căreia nu există o bază legală pentru transferarea arhivelor fostei securităţi către CNSAS, afirmînd că :”...legea nu ne permite să punem la dispoziţie aceste informaţii şi documente.”
    Această poziţie este în totală contradicţie cu litera şi spiritul Legii Nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, în care se prevăd, printre altele, următoarele:
ART. 20
(1) Colegiul Consiliului primeste în gestiune toate         documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de prezenta lege, deţinute de organele de securitate, cu excepţia celor care privesc siguranţa naţională, potrivit legii. (sn)
(2) Documentele prevăzute la alin. (1), precum şi orice copii de pe acestea până la preluare (sn) se păstrează şi se studiază la sediile deţinătorilor de la data intrării în vigoare a prezentei legi, membrii Colegiului având acces neîngrădit.
(3) Serviciul Român de Informatii, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Arhivele Naţionale şi orice alte instituţii publice sau private, precum şi persoanele fizice, care deţin asemenea documente, sunt obligate să asigure acest drept de acces şi să le predea la cererea Colegiului Consiliului.
(4) Drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin. (1) - (3) se referă şi la înregistrările audio şi video, dischete, fotografii, filme şi microfilme.
(5) Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alineatele precedente atrage, după caz, răspunderea penală, administrativă, civilă sau disciplinară a conducătorilor organelor, instituţiilor şi persoanelor fizice respective, după caz (sn)
(6) Stabilirea în concret a dosarelor care privesc siguranţa naţională, prevăzute la alin. (1), se va face de comun acord de Consiliu, împreună cu conducerea Serviciului Român de Informaţii. În caz de divergenţă, hotărârea va fi adoptată de Consiliul Superior de Apărare a Ţării.
ART. 26
    Nici o altă prevedere legală privitoare la regimul documentelor nu poate fi interpretată astfel încât să împiedice aplicarea prevederilor prezentei legi. (sn)

    Liga Pro Europa reiterează solicitarea ca legislaţia internă şi angajamentele internaţionale ale României să fie respectate, arhivele securităţii să fie de îndată transferate CNSAS.

    Totodată ne exprimăm îngrijorarea pentru negarea tot mai frecventă, de către politicieni de seamă ai PSD (ex. Adrian Păunescu) şi unele instanţe judecătoreşti a caracterului represiv şi totalitar al regimului comunist. Senatorul PSD se foloseşte de fiecare prilej, în emisiunile TV pe care le realizează, pentru a prezenta o imagine mistificată a regimului ceauşist. Tot astfel, o recentă Sentinţă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a respins la 17 iunie ac acţiunea înaintată de Fundaţia ICAR (a victimelor torturii) prin care se cerea statului român recunoaşterea regimului comunist ca regim dictatorial şi a securităţii ca poliţie politică cu activităţi criminale.
 
3. La aniversarea a 13 ani de la represiunea sîngeroasă a protestelor anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti (13 -15 iunie 1990), Liga Pro Europa constată că vinovaţii nu au fost pedepsiţi, iar confuzia în legătură cu trecutul fascist şi comunist sînt întreţinute din interese politice, pentru a oculta vinovăţiile individuale şi pentru a exclude din viaţa politică românească forţele autentic democratice.