Gazeta Ligii PRO EUROPA Liga – 3-4 / 2003

   Începînd din 1995, de la cea de a cincea comemorare a evenimentelor din martie 90, în preajma datei fatidice, Centrul Intercultural al Ligii Pro Europa organizează anual Săptămîna Toleranţei, ca răspuns univoc la intoleranţa extremă a acelor zile. Mai tîrziu titlul a fost îmbogăţit şi cu sintagma „Dialog Intercultural”, ca un fel de oficializare a demersurilor pe care, oricum, le făcusem de la bun început, chiar din zilele, săptămînile care urmaseră sîngeroaselor evenimente. În definitiv, toată seria manifestărilor era construită pe dialog şi dezbatere, ca unică modalitate nonviolentă de soluţionare sau – cel puţin – de atenuare a conflictului.
Oamenii oneşti – trebuie să recunoaştem – sînt adesea şi naivi. Au tendinţa să translateze propria onestitate şi asupra partenerilor de dialog sau adversarilor. Ceea ce s-a întîmplat în bună măsură şi cu noi, civili înzestraţi cu un surplus de credulitate, darnici în acordarea prezumpţiei de nevinovăţie şi celor care abia apucaseră să ascundă ciomagul în mînecă. Nu este de mirare că tentativa noastră de dialog cu cei care de fapt refuzau sau simulau dialogul s-a soldat cu un eşec. Cum puteam crede că lideri politici sau de opinie care aveau mîinile (sau sufletele) pătate de sînge se vor aşeza mioritic la masa iertării şi înţelegerii, recunoscîndu-şi păcatele? Şi cum puteam crede că fără recunoaşterea vinovăţiilor şi sancţionarea vinovaţilor se putea crea o atmosferă de încredere şi o relaţie de convieţuire normală între victime şi agresori? Dar am încercat pînă şi asta. Spiritul de toleranţă a celor cu conştiinţa curată ne obliga. De atunci au trecut anii, ne-am lămurit cu vîrf şi îndesat de modul „original” de a dialoga al acestora – veneau, rosteau cîte un monolog făţarnic ori agresiv şi fără a mai asculta interlocutorii, se ridicau şi plecau – şi am renunţat să mai pierdem vremea şi energiile cu speranţe deşarte. Probabil că mulţi dintre dînşii nici ei nu credeau ceea ce susţineau cu voce tare. Interesele politice vitale – am înţeles în cele din urmă – nu pot fi modelate prin astfel de mijloace „civile”... Rămîne să aşteptăm pînă cînd Justiţia se va ridica la înălţimea menirii sale şi îşi va face datoria.

(Sz.E.)

    Pe cînd încă ţara nu-şi revenise din euforia veştii vacanţei de Paşti ce cu atîta generozitatea i-a fost oferită de primul ministru, guvernanţii s-au cugetat în fel şi chip cum ar mai putea să înveselească eparhia sărăcită pe care o păstoresc şi publică în Monitorul Oficial din 14 aprilie 2003 două hotătîri de guvern 403 şi 404. Şi cum îi şade bine unui ţări în tranziţie, hotărîrile cu pricina tot la serbări, sărbători şi chiolhane ne duc cu gîndul.
    Aşa că încă din aprilie ne gîndim la Ziua de 1 decembrie, zi care o să ne coste pe noi toţi 217.745 de milioane lei adicălea cam 5.885.000 Euro calculaţi aşa la vreo 37.000 lei bucata. De unde atîta amar de bănet cînd nu sînt bani de compensate, ajutoare sociale, indexări de pensii vă veţi întreba pe bună dreptate. Păi strînşi la sfat, miniştrii şi-au întors buzunarele au mai tăiat de aici au mai pus acolo şi au scos 110.015 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului de pe la diferite capitole: „autorităţi publice“, „cheltuieli de capital“ şi vînatele fonduri de echilibrare. Studiind programul activităţilor ce vor fi finanţate, cu o uşoară răutate de contribuabil ne-am oprit asupra  unui dineu oficial de 1000 de milioane adecălea 27.027 Euro, sarcina Ministerului Administraţiei Publice, unde probabil se vor împărţi  obiectele omagiale de 500 milioane de lei, după ce oficialii şi oficialităţile vor fi obosit să tot pună coroane de 100 milioane de lei. Din sarcinile şi bugetele Ministerului Culturii şi Cultelor ne-am oprit la finalizarea clădirii Facultăţii de Teologie – 28.500 de milioane de lei la restaurarea Catedralei Ortodoxe – 8.800 milioane lei şi la feluritele pliante de 125 de milioane de lei. Ministerul Finanţelor Publice s-a decis să-şi primeanească cu această ocazie sediul şi a alocat 33.600 de milioane de lei iar în bună tradiţie comunistă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei o să repare capital gara că doar de, toată crema politicii româneşti o să treacă pe acolo. Nota de plată: 28.000 de milioane de lei. Ministerul Tineretului mai sărac contribuie cu un Cros de 200 milioane de lei (e totuşi în plină iarnă) iar mai ascuns Ministerul Informaţiilor Publice alocă 54.054 de Euro pentru Congresul Spiritualităţii Româneşti (pentru  a vă face o idee mai clară 50.000 de Euro este o sumă din care se finanţează în acest an vreo 15 proiecte de dezvoltare a comunităţilor multietnice: reparări de drumuri, şcoli, etc).
    Şi dacă tot ne-am prins în hora serbărilor, atunci încă din acest an intrăm în programul „Comemorarea Ştefan cel Mare şi Sfînt — 500 de ani“ care ne va scoate din buget şi programe adiacente 962.635 de milioane de lei echivalentul a 26.0171.162 Euro adică cam 1,14 Euro de persoană. Ce aţi face cu 1,14 Euro? Nu mare lucru probabil, dar adunînd de la toţi 22.800.000, Guvernul a decis pentru noi: de 1000 de milioane se vor întîlni fiii a 8 municipii şi oraşe şi a 22 de comune şi sate, 750 de milioane de lei este ospeţia tradiţională adică pentru noi toţi (5900 de persoane), iar 925 de milioane de lei este cazarea şi masa oficialităţilor, invitaţilor şi a „unor participanţi“ la manifestare. În rest expoziţii, spectacole omagiale, folclorice, culegeri de texte, monografii, cărţi, CD-uri şi casete, piese de teatru, restaurări de biserici, icoane, altare, sesiuni de referate şi comunicări, defilări cu torţe, spectacole de sunet şi lumini. Şi cum capitala serbărilor este Putna, organizatorii s-au gîndit să schimbe faţa localităţii astfel încît pentru vizita aleşilor Putna va avea alimentare cu apă, drumurile refăcute, canalizare şi staţie de epurare, două şcoli reparate, parcare amenajată şi un aeroport modernizat la Salcea. Comitetul de onoare care va veghea la desfaşurarea programului este prezidat de „domnul Adrian Năstase“ şi „preafericitul părinte patriarh Teoctist“ (sic!) iar în componenţă are şase miniştri, 9 prefecţi, 2 mitropoliţi, 2 episcopi 1 arhiepiscop, preşedintele Academiei Române, directori de institute...
    Una peste alta ne pregătim de bal. Nu cred că e greşit să ne serbăm cum se cuvine eroii (deşi şi aici s-ar putea discuta) şi simbolurile, dar undeva rămîne deschisă întrebarea referitoare la priorităţi. Nu putem decît să bănuim cîţi kilometri de drum s-ar reface cu banii aceştia, cîte datorii ale spitalelor s-ar acoperi sau cîte şcoli s-ar renova, cîte burse s-ar acoperi. Şi mai rămîne acel gust amar de „spoire” dinaintea activiştilor atunci cînd şi iarba era vopsită ca să fie mai verde...

    La iniţiativa IDEE-Washington, fundaţia care a lansat în 1992 programul Centrelor pentru Pluralism, Baku, capitala Azerbaidjanului, a găzduit între 4-6 aprilie a.c. cea de-a 18-a reuniune a acestei reţele civice fără egal în peisajul post-comunist. Animată de Irena Lasota şi Eric Chenoweth, comunitatea Centrelor de Pluralism include zeci de membri, de la Europa Centrală la Asia Centrală, acoperind întreaga zonă post sovietică. Valoarea esenţială a acestei reţele constă în faptul că permite colaborarea şi parteneriatul între organizaţii care, deşi aparţinînd unei regiuni cu o istorie recentă aproape identică – regimuri dictatoriale comuniste –, nu ar fi avut, în afara iniţiativei IDEE, nici o şansă de a se cunoaşte.     Centrele de Pluralism (în România, Fundaţia pentru Pluralism şi Liga Pro Europa) au monitorizat tranziţia de la totalitarism la dictatură în peste douăzeci de ţări şi au format liderii civici şi politici ai opoziţiilor democratice. Din rîndul lor fac parte, de exemplu, cei care s-au opus constant regimului Milosevici, dar şi represiunilor din Cecenia. Reuniunea de la Baku a fost dedicată trecerii în revistă a situaţiei din Caucaz şi Asia Centrală. Temele dezbătute au inclus: şansele democraţiei în regiune, ameninţări noi şi vechi la adresa democraţiei, stabilizarea dezvoltării democratice într-o regiune încă dominată de conflicte (Cecenia, Abhazia, Nagorno-Karabah) şi remanenţa autoritarismului. Discuţiile au fost cu atît mai substanţiale cu cît prezenţa masivă a reprezenţanţilor unor state în care islamul este religia dominantă, în imediata succesiune a crizei din Irak, a relevat din plin pluralitatea poziţiilor. Fundamentalismul islamic, ca de altfel oricare din fundamentalismele religioase, a fost denunţat ca principalul pericol al secularismului, dar şi al securităţii regionale. Falsa percepţie că toate comunităţile islamice se aseamănă a fost din nou infirmată, existînd dimpotrivă o propensiune puternică pentru valorile comune ale libertăţii şi demnităţii umane. De altfel, gazda reuniunii, Centrul pentru Pluralism „INAM” este cunoscut pentru monitorizarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, publicarea a peste 100 de cărţi şi broşuri dedicate valorilor democratice, organizarea a peste 400 de seminarii şi stagii de formare la care au participat, de-a lungul timpului, cca 5000 de persoane din 35 regiuni ale ţării.
    Între sesiuni sau în paralel cu ele, o escapadă pe străzile îngrijite din Baku oferă satisfacţia întîlnirii cu o lume despre care, nu de puţine ori, informaţiile sînt precare. Istoria şi petrolul îşi pun amprenta pe această adevărată capitală a vîntului revărsat de Marea Caspică şi munţii ameţitori din jur. Ca în toate capitalele post-sovietice, cenuşa imperiului se amestecă în proporţii aleatorii cu renaşterea naţională şi optimismul inexplicabil în faţa unor provocări omniprezente. Privită de acolo, România este o poveste de succes. Totuşi, ghidul nostru, un tînăr refugiat din Nagorno- Karabach, acum student la engleză, priveşte cu serenitate viitorul, inclusiv cel al milioanelor de azeri deznaţionalizaţi din Iran. Spre deosebire de occidentalii din generaţia sa, el nu este blazat. La drept vorbind, aceste întîlniri sînt mai mult decît beneficii colaterale ale reţelei Centrelor de Pluralism. În absenţa lor, am crede că lumea se rezumă la mica noastră bucătărie...

    Între 23-26 aprilie a..c s-a desfăşurat la Barcelona, la Centrul de Cultura Contemporană (Casa de Caritat), conferinţa internaţională „Balcanii: de la postcomunism la postnaţionalism”. Organizatorul conferinţei, cunoscutul scriitor albanez Bashkim Shehu, stabilit de mai mulţi ani la Barcelona, a ales ca teme de dezbatere următoarele subiecte: Chestiunea etnică şi construcţia celuilalt, Provocările tranziţiei: remanenţa comunismului şi nationalismului, Postnaţionalismul şi visul integrării europene. Au participat ca referenţi: Denisa Kostovicova (London School of Economics), Veton Surroi (Kosovo), Smaranda Enache (Pro Europa, Romania), Pere Vilanova (Universitatea  Barcelona), Ardian Klosi (Albania), Nenad Prokic (Bitef, Serbia), Zdravko Grebo (Universitatea Sarajevo), Carlos Flores (Universitatea Valencia), Endre B. Bojtár (Magyar Narancs, Ungaria), Nenad Popovici (Editura Durieux, Croaţia), Piro Misha (Albania).
(Participarea nostră la Conferinţă a fost posibilă datorită sprijinului generos al FSD România)

    Barcelona este departe de Balcani. Convulsiile războiului iugoslav nu au lăsat-o insensibilă, totuşi. Serii de conferinţe, evenimente, azilul oferit fiilor şi fiicelor naţiunilor ce se războiau, reconciliate în spiritul catalan, au marcat ultimul deceniu, de apropiere fără precedent între Barcelona şi Balcani.
    Tot o asemenea întreprindere temerară, anume de a readuce Balcanii (de Vest) în atenţia iberică, recte europeană, a motivat organizarea în aprilie a unei conferinţe importante care, deşi nu a reuşit să concureze chestiunea irakiană, a izbutit să adune la un loc personalităţi cunoscute din Sud-Estul Europei, paradoxal despărţite de frontiere ce par tot mai de nepătruns. (Un albanez obţine viza spaniolă mai repede decît pe cea românească !).
    Despre conferinţă nu voi vorbi decît în treacăt, doar pentru a sublinia că, acum, în momentul euforiei noastre de integrare europeană, s-ar cădea să acordăm mai multă atenţie şi chiar sprijin acelor naţiuni balcanice care mai au încă de aşteptat la porţile Edenului Comunitar: albanezii, macedonenii, sîrbii, croaţii, bosniacii. Susţinuti de un Pact de Stabilitate, căruia nu i s-a dat ca zestre decît un nume onorabil, obosiţi de o tranziţie care abia a început, cu zeci de mii de persoane strămutate şi mii de morminte proaspete, Balcanii de Vest ne privesc, aveam să constat, cu invidie şi teama că integrarea noastră ar putea amîna sine die integrarea lor. Trăiesc acelaşi sindrom pe care îl provoca la noi ideea că Grupul de la Vişegrad va accede înaintea noastră în UE şi NATO. Dar, spre deosebire de noi, ei nu au putut profita de un război (criza din Kosovo) pentru a începe negocieri de aderare, ci mai aşteaptă încă atenţia unei Uniuni care, surmenată de lupte intestine şi dilatarea fără precedent, are mai mult timp de dispute bizantine cu SUA decît de rezolvarea propriilor probleme din bătătură. Dacă birocraţii îşi (mai) pot permite să fie insensibili, societatea civilă (ce multe întîlniri cu balcanicii aveam înaintea şi în timpul războaielor!) ar avea datoria de a nu-i uita pe balcanicii de vest.
    Un gest lăudabil, pe care, iată, îl fac catalanii. Datorită lor, ne întîlnim. Nu în vecini, cum s-ar cuveni, ci ca oaspeţi ai Barcelonei, tocmai într-o zi a anului cu totul specială: 23 aprilie, ziua trandafirului şi a cărţii, ziua culturii catalane (şi doamne, ce cultură!).

    Rădăcinile istorice ale San Jordi-ului, patron al Cataloniei, urcă în secolul XVIII. În această zi, barcelonezii îşi oferă unii altora un trandafir şi o carte. Din 1995, UNESCO, la propunerea Generalitat-ului Catalan, a adoptat ziua de 23 aprilie ca Zi Mondială a Cărţii. Cunoscuta „Diada de San Jordi” este un fel de „Valentine’s Day”, cu temperament latin. Oferirea unui trandafir durează din Evul Mediu. Ideea de a-i asocia o carte i-a venit unui obscur librar catalan în 1923, pentru a marca, la 23 aprilie, moartea aproape simultană, în anul 1616, a lui Miguel Cervantes şi William Shakespeare. Pe principalul bulevard pietonal al Barcelonei, Las Ramblas, peste un milion de oameni se lasă pradă voluptăţii de a oferi un trandafir şi o carte. Veniţi din întreaga Spanie, autori celebri  acordă mii de autografe, la umbra platanilor. În Plaza Sant Juane, tinerii dansează atît de catalana Sardana. Cafenelele şi librăriile se întrec în a găzdui Maratonul Cervantes – douăzeci şi patru de ore de lecturi neîntrerupte din Don Quixote. Sute, mii de Jordi formează cel mai lung lanţ de Gheorghe, George, Gigi, Gigă, Geo, etc din lume, cu ambiţia mărturisită de a intra în cartea recordurilor. În fiece piaţetă, menestreli moderni, aduc o undă de visare romantică. În plus, în această zi, Palau de Generalitat, principala clădire a guvernului autonom catalan, este deshisă publicului. În interiorul acestei capodopere de arhitectură gotică, o impresionantă expoziţie de trandafiri, dedicată desigur lui San Jordi, îşi aşteaptă admiratorii. În acest 23 aprilie, petrecut la Barcelona sub spectrul unui mal du siècle balcanic, ce nu pare să aibă sfîrşit, catalanii şi-au oferit peste cinci milioane de trandafiri şi 500.000 de cărţi ! Niţel ţicnite şi frivole, balcoanele lui Gaudi - La Pedrara - se preling peste oraşul fericit. Între milioanele de îndrăgostiţi şi iubitori de lectură, inima noastră neobişnuită cu binele, palpită stingheră. Cîţiva romi de pe la noi ne zîmbesc, oferindu-ne florile încă neo filite ale unei speranţe obosite. Briza mării, prospătă, ne înfioară, la fel ca limba aspră pe care, la masa de alături, şi-o aruncă fraţii noştri din Balcani.

     Lăsînd deoparte polemica  dacă a fost sau nu o revoluţie în 1989 întrebarea – există un timp anume în care se presupune că ar trebui să vorbeşti despre Revoluţia de la Timişoara? – a venit ca un corolar a nelămurilor celor invitaţi să participe la vernisajul expoziţiei „Revoluţia română în imagini“ organizată de Liga PRO EUROPA şi Asociaţia Memorialul Revoluţiei din Timişoara în foaierul Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, vernisaj ce a avut loc la 2 aprilie a.c.
    Explicaţia cea mai facilă, pe care m-am grăbit să o dau, era că expoziţia s-a vernisat anul trecut în decembrie la Timişoara şi a tot călătorit prin ţară pînă la Târgu-Mureş urmînd să-şi continue preliplul pînă în decembrie.  De ce nu „cadrează“ expoziţia despre Revoluţia din decembrie cu soarele prietenos de aprilie? - a rămas însă fără răspuns. Poate că trecutul comunist încă îşi mai aruncă tentaculele în şirul raţionamentelor, (prea am fost învăţaţi că fiecare comemorare se face la data ei, că ne cinstim eroii organizînd simpozioane, parade militare şi că depunem coroane de flori şi asta în numai în ziua cu pricina). Poate că tradiţia creştină ne-a încetăţenit ideea unor date fixe la care se fac pomeni şi se comemorează cei trecuţi în lumea celor drepţi.
    Revoluţia din decembrie 1989 ne-a adus însă libertate de gîndire şi exprimare, ne lasă să ne întîlnim lemurii atunci cînd ne simţim pregătiţi pentru asta. Din păcate însă după 14 ani încă nu ne aparţine în totalitate acest minunat dar făcut de cei care au avut atunci suficient curaj să şteragă atîţia ani de laşitate. Şi poate că timpul nu a fost de ajuns să învăţăm să respectăm şi libertatea de exprimare a celuilalt, să învăţăm să-i ascultăm opiniile şi să i le combatem cu argumente şi nu prin prevalarea funcţiilor pe care mai devreme sau mai tîrziu le vom lăsa altora. În fond, în faţa unor evenimente atît de dramatice nu mai contează dacă eşti elev sau dacă, prin voia electoratului debusolat sau a jocurilor istoriei, eşti investit cu autoritate.
    Tragedia revoluţionarilor timişoreni încă nu s-a încheiat. Revendicările lor de atunci încă nu sînt satisfăcute în totalitate, rănile lor nu s-au închis. La chemarea lor de a ne opri preţ de cîteva minute şi de a reflecta asupra a  ceea ce s-a întîmplat atunci, a drumului sinuos de pînă acum, a greşelilor făcute, cei mai mulţi au întors capul. Să fie nevoie de încă o revoluţie? Să aşteptăm, vorba lor, luna decembrie?

    Al treilea modul din cadrul proiectului Şcoala liderilor romi, intitulat Dezvoltare comunitară a fost organizat la Cluj, în perioada 28-30 martie 2003. Cei 11 participanţi au luat parte la cursuri şi ateliere pe temele Ce este dezvoltarea comunitară? (Cătălin Gheorghe, ARC), Solidaritate comunitară şi regională (Haller István, LPE), Ce este facilitarea comunitară şi cum se realizează (Marta Herki, CRCR), Construirea unui proiect de dezvoltare comunitară (Estera Hetea, CRCR). Programul educaţional finanţat de Fundaţia Ch. Stewart Mott s-a bucurat cu această ocazie şi de sprijinul Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (Cluj).
    Scopul modului a fost de a oferi particiapanţilor cît mai multe informaţii cu privire la un domeniu de actualitate, în care există multe oportunităţi, inclusiv cea a dezvoltării comunitare. Comunităţile marginale, rurale, se confruntă cu probleme acute. Datorită sistemului centralizat din România, aceste probleme nu îşi găsesc soluţii, fiind considerate prioritare cele din capitală sau reşedinţe de judeţ. Este nevoie de informarea şi mobilizarea acestor comunităţi pentru a accede la fondurile oferite de Uniunea Europeană sau de fundaţii finanţatoare de proiecte. Romii, locuind în astfel de comunităţi, pot avea şi ei un rol semnificativ în procesul de aliniere a regiunilor slab dezvoltate. (H.I.)

    Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est s-a creat la iniţiativa Germaniei, facilitînd cooperarea între Uniunea Europeană şi Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croatia, Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei, România, Slovenia, Ungaria şi Turcia. Una dintre principalele politici şi mecanisme care stau la baza Pactului este implementarea prevederilor tratatelor în domeniul drepturilor omului, cum ar fi Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.
În cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Consiliul Europei a iniţiat un program intitulat Inventarierea non-discriminării. La acest program participă şi Guvernul României. În 2002 s-a decis formarea cîte unui grup de experţi în fiecare ţară cu rolul de a analiza situaţia legislativă şi implementarea practică a non-discriminării. Grupul de experţi din România este format din Renate WEBER, Eugen CRAI şi HALLER István.
    În anul 2003 Consiliul Europei a decis finanţarea unor proiecte, între care şi cel înaintat de Liga PRO EUROPA, intitulat Studiu de caz şi conştientizarea publicului asupra discriminării rasiale în judeţul Mureş.
    Studiul de caz efectuat de Liga PRO EUROPA acoperă trei domenii principale, selectate în urma discuţiilor organizate de grupul de experţi din România: educaţia, accesul la servicii publice (incluzînd accesul la locuri de muncă, accesul la servicii sociale etc), domeniul judiciar. Rezultatele studiului vor fi folosite de Consiliul Europei pentru elaboarea unor strategii europene în domeniul prevenirii discriminării rasiale.
    În luna martie şi aprilie au avut loc întîlniri cu experţi în cele trei domenii, avînd scopul de a identifica măsurile pozitive existente, implementarea legislaţiei în domeniu, deficienţele. În urma acestor discuţii, s-a elaborat metodologia realizării studiului, care include obţinerea de date statistice, chestionarea grupurilor ţintă şi realizarea unor interviuri.
    După obţinerea datelor, prelucrarea lor se va desfăşura în luna mai.
    Studiul de caz realizta va fi dat publicităţii, în cadrul unei conferinţe de presă, totodată va fi trimis autorităţilor, organizaţiilor comunităţilor etnice, experţilor şi, evident, Consiliului Europei. (H.I.)

    Art. 1. „În prezenta Convenţie, expresia „discriminare rasială” are în  vedere orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice.”

    Art. 7.„Statele părţi se angajează să ia măsuri imediate şi eficace în domeniile învăţămîntului, educaţiei, culturii şi informaţiei, pentru a lupta împotriva prejudecăţilor ce duc la dicriminare rasială şi pentru a favoriza înţelegerea, toleranţa şi prietenia între naţiuni şi grupuri rasiale şi etnice, ca şi pentru a promova scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, ale Declaraţiei universale a drepturilor omului, ale Declaraţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială şi ale prezentei convenţii.”

Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
(21 decembrie 1965)

Pe data de 10 aprilie 2003, cu ocazia reuniunii Consiliului Permanent al OSCE, domnul George Soros şi-a exprimat preocuparea şi îngrijorările cu privire la situaţia drepturilor omului din cîteva ţări membre ale organizaţiei. În cadrul acestui discurs, România a fost menţionată ca reprezentînd un obiect de preocupare, în special datorită evoluţiilor din ultimii ani, printr-o politică legislativă care pare să aibă ca ţintă restrîngerea unor drepturi şi libertăţi cucerite de poporul român în decembrie 1989. Cu precădere, au fost avute în vedere dreptul la asociere, la demonstraţie paşnică, libertatea de exprimare şi corupţia.
MAE a reacţionat neaşteptat de dur şi fără tact diplomatic.
În ceea ce urmează prezentăm poziţia oficială a Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.

    Recurgînd la un limbaj care are prea puţin în comun cu ceea ce ar trebui să fie seriozitatea instituţională a autorităţilor statului român, Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat care susţine că „afirmaţiile lui George Soros denotă anacronism, lipsă de informare şi ignorarea cu bună-ştiinţă a schimbărilor majore din societatea românească.”

1. Comunicatul MAE îl sfătuieşte pe domnul Soros să dea atenţie calificativelor pe care Guvernul român le primeşte din partea diferiţilor săi parteneri oficiali, pretinzînd că „este ridicol ca cineva să susţină, că în România anului 2003 libertatea de exprimare este o problemă”.
    Reamintim Guvernului Român că documente oficiale ale partenerilor săi, analizînd situaţia din ultimul an a statului de drept, a corupţiei şi a drepturilor omului, au exprimat în termeni foarte fermi numeroase motive de îngrijorare pentru evoluţia democratică a României.
    Raportul de ţară al Comisiei Europene din 2002 constată că „Reforma justiţiei a fost limitată...iar, în practică, amestecul executivului în activitatea instanţelor de judecată nu s-a redus”. În ceea ce priveşte „progresul României pentru îmbunătăţirea drepturilor civile şi politice, acesta a fost unul amestecat”. „Progresul privind îmbunătăţirea garanţiilor care să protejeze libertatea de exprimare a fost foarte limitat, în vreme ce un număr de evoluţii au ridicat serioase semne de întrebare privind felul în care România respectă standardele şi practicile internaţionale”, precizîndu-se că unele prevederi care restricţionează libertatea de exprimare sînt „incompatibile cu Convenţia europeană a drepturilor omului” şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Calificativul Comisiei Europene e foarte ferm: „Luate împreună, aceste evoluţii demonstrează o sensibilitate crescîndă a Guvernului la criticile exprimate de media şi reprezintă o tendinţa îngrijorătoare”.
    Aceeaşi îngrijorare se regăseşte în raportul privind „Libertatea de exprimare în media din Europa” elaborat de Comitetul pentru Cultură, Stiinţă şi Educaţie al Consiliului Europei şi dat publicităţii în ianuarie 2003. Motivele sînt multiple, printre ele, prevederile Legii privind informaţiile clasificate şi necorelarea lor cu Legea privind accesul la informaţiile publice, Planul pentru combaterea atacurilor împotriva României, descoperit, din fericire, la timp de către presă, ameninţările proferate de oficiali români la adresa jurnaliştilor care şi-au permis să publice articole critice şi despre care s-a afirmat că sînt „în solda duşmanilor României”.
    Nici ultimul raport al Departamentului de Stat, dat publicităţii la sfîrşitul lunii martie, nu este mai puţin ferm în a califica situaţia drepturilor omului din România. Secţiunea privind libertatea de exprimare menţionează foarte precis articolul 168 din Codul penal care sancţionează comunicarea de informaţii false ca infracţiune împotriva siguranţei statului. Raportul se referă inclusiv la „utilizarea acestui articol în ianuarie 2002 pentru deţinerea a două persoane suspecte de publicarea prin internet de informaţii privind presupusa corupţie a Primului-ministru”, ca şi la situaţia în care se află presa din afara capitalei, unde „autorităţi financiare au hărţuit în mod repetat jurnaliştii care s-au exprimat critic la adresa autorităţilor locale, le-au demolat chioşcurile de ziare, i-au evacuat din birourile lor, chiar şi atunci cînd chiria fusese plătită în avans”.  
    Nu putem decît să concluzionăm că, atunci cînd MAE susţine că „afirmaţiile lui George Soros denotă anacronism, lipsă de informare şi ignorarea cu bună-ştiinţă a schimbărilor majore din societatea romanească”, folosind „clişee care reamintesc de începutul deceniului IX”, domnul George Soros se află într-o companie respectabilă, care îi susţine din plin argumentele: Comisia Europeană, Consiliul Europei, Departamentul de Stat al SUA.

2. În ceea ce priveşte calificativele pe care „oficialii europeni care lucrează zi de zi cu Guvernul României le-au acordat eforturilor legate de combaterea corupţiei şi creşterea transparenţei”,  reamintim autorităţilor române că pînă la acest moment documentele oficiale ale Uniunii Europene constată existenţa unor probleme uriaşe în ceea ce priveşte corupţia. Conform Raportului de ţară al Comisiei Europene din 2002 „în România, corupţia rămîne larg răspîndită şi este o problemă sistemică, nerezolvată în cea mai mare parte”. „Corupţia este un aspect comun al tranzacţiilor comerciale, dar se petrece în mare măsură şi în relaţie cu instituţiile publice precum şi la nivel politic”. Raportul Comisiei Europene concluzionează: „Acest nivel mare al corupţiei subminează dezvoltarea economică şi erodează încrederea populară în instituţiile statului. Observatori independenţi au concluzionat că nu a fost nici o reducere a corupţiei demnă de a fi luată în considerare în perioada analizată”.

3. În legătură cu afirmaţia MAE potrivit căreia „Parteneriatul cu  societatea civilă este o preocupare constantă a Guvernului României, care cunoaşte beneficiile acestei cooperări”, credem că merită a fi menţionat felul în care Guvernul fie ignoră solicitările societăţii civile, fie se foloseşte de aceasta în speranţa cauţionării propriilor opţiuni şi comportamente nedemocratice.
    Guvernul a tratat cu dispreţ solicitarea a peste 200 de organizaţii neguvernamentale de a renunţa la Ordonanţa 37/2003 prin care se reintroduce controlul guvernamental asupra vieţii asociative. În van au fost şi protestele ONG-urilor de a nu se permite finanţarea partidelor politice de către asociaţii şi fundaţii.
    Cît priveşte „consultarea societăţii civile” pe pachetul de legi anti-corupţie, reamintim că Fundaţia pentru o Societate Deschisă împreună cu alţi parteneri din societatea civilă au elaborat o analiză critică, afirmînd că aceste prevederi, departe de a combate corupţia, o vor încuraja, legalizînd-o. Mai mult, chiar şi organizaţiile „consultate” de Guvern la un moment dat au trimis o scrisoare deschisă în care denunţă ceea ce s-a întîmplat ca fiind „un simulacru de consultare” şi acuzînd executivul că „a abuzat de prezumţia de bună credinţă cu care a fost investit de organizaţiile noastre anunţînd public că a avut loc un proces de consultare cu <societatea civilă>, după o întîlnire cu mai puţin de 5 organizaţii, care nu sînt reprezentative pentru diversitatea societăţii civile româneşti”, pe baza unui document pus la dispoziţie „cu doar trei zile înainte de întîlnirea cu iniţiatorul”. Organizaţiile în cauză califică foarte ferm iniţiativa legislativă a Guvernului privind combaterea corupţiei: „Forma finală a proiectului de lege conţine prevederi care au lipsit din forma supusă consultărilor şi care favorizează explicit corupţia (cazul flagrant este <declaraţia de avere>)”.
    Din nou, trebuie să remarcăm că vocea critică a domnului Soros nu este singulară, criticile făcîndu-se auzite în România în numeroase rînduri prin intermediul societăţii civile şi a presei. Tratarea cu dispreţ a acestor critici, catalogarea lor ca fiind anacronice. „clişee care ne reamintesc de începutul deceniului IX”, „abordări mai degrabă tabloide decît profesioniste” reflectă, din păcate o tristă realitate, aceea că singurul lucru care interesează Guvernul României este imaginea sa, iar nu realitatea din ţară. 
George Soros nu este „o persoană care se doreşte un promotor al deschiderii şi progresului în fostele ţări comuniste”, aşa cum afirmă comunicatul MAE. George Soros a fost şi este un adevărat promotor al democraţiei, recunoscut ca atare de comunitatea democratică internaţională, un luptător împotriva totalitarismului şi autoritarismului, care consideră că progresul adevărat se poate înfăptui numai respectînd valorile societăţii deschise, luînd în considerare, cu seriozitate, vocile critice ale celor din jur.
În ceea ce priveşte formula din comunicatul MAE în conformitate cu care „este ridicol ca cineva să susţină că în România anului 2003 libertatea de exprimare este o problemă”, nu putem decît să acceptăm că ridicolul şi-a făcut într-adevăr loc în dezbaterea de idei cu privire la libertăţile democratice din România. Din nefericire, el şi-a găsit un loc constant în formulările publice ale unui guvern care se ambiţionează să demonstreze ca protejează libertatea de exprimare, dar nu înţelege că ea începe abia din momentul cînd critica la adresa guvernului nu mai este considerată ridicolă, adevăr care a devenit piatra de temelie a tuturor democraţiilor din lume.

    Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă surprinderea în legatură cu recentele acuzaţii ale domnului George Soros, pronunţate în cadrul reuniunii Consiliului Permanent al OSCE, desfăşurat recent la Viena.
    Afirmaţiile lui George Soros denotă anacronism, lipsă de informare şi ignorarea cu bună-ştiinţă a schimbărilor majore din societatea romanească. Discursul domnului Soros este surprinzător cu atît mai mult cu cît vine din partea unei persoane care se doreşte a fi promotor al deschiderii şi progresului în fostele ţări comuniste. Din păcate, constatăm că acest obiectiv pierde rapid teren în faţa tendinţei şi tentaţiei de a folosi clişee care ne reamintesc de începutul deceniului IX.
    Îi recomandăm domnului Soros să dedice mai mult timp studiului textelor de lege pe care le incriminează şi totodată să dea atenţie şi calificativelor pe care oficialii europeni care lucrează zi de zi cu Guvernul României le-au acordat eforturilor legate de combaterea corupţiei şi creşterea transparenţei. Comisarul UE pentru extindere, Günther Verheugen a apreciat, săptămîna trecută, noua legislaţie în domeniul transparenţei şi combaterii corupţiei ca fiind revoluţionară.
    De asemenea, reamintim faptul că Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) care funcţionează pe lîngă OSCE a avizat favorabil prevederile legii referitoare la partidele politice.
    Aceste aspecte au fost subliniate şi de reprezentantul permanent al României la OSCE. Respectarea drepturilor omului, libertatea de asociere şi libertatea de exprimare au fost teme predominante în primii ani de după 1989. Este ridicol ca cineva să susţină, că în România anului 2003 libertatea de exprimare este o problemă.
    Parteneriatul cu societatea civilă este o preocupare constantă a Guvernului României, care recunoaşte beneficiile acestei cooperări. Din păcate, constatăm că reducerea fondurilor alocate de domnul Soros pentru activităţile Fundaţiei sale în România a dus la scăderea calităţii analizelor şi la promovarea unei abordări mai degrabă tabloide decît profesioniste.

    În ultimul timp, starea ecologică a municipiului Târgu-Mureş cunoaşte o deterioare constantă, ceea ce se traduce prin sporirea numărului de îmbolnăviri şi reducerea confortului vital al locuitorilor.
    În fiecare primăvară, odată cu operaţiunile de îngrijire a spaţiilor verzi, sub oblăduirea Primăriei au loc adevărate campanii de decimare a zestrei de copaci şi arbori ornamentali din municipiu. În ultimii ani, Târgu-Mureşul a devenit unul din oraşele cele mai aride ale ţării, copacii seculari, în altă parte protejaţi, au fost decapitaţi fără milă.
Plantarea de arbori tineri, cu nerespectarea normelor de îngrijire, sfîrşeşte prin a fi o cheltuială ineficientă, o simplă operaţiune de imagine.
În condiţiile în care în întreaga Europă se desfăşoară ample programe de protejare a tezaurului verde, cînd efectul de seră pune la risc însăşi existenţa vieţii planetei, este inacceptabil ca politicile promovate în plan local să contrazică aceste tendinţe.
    Liga Pro Europa cere să se pună capăt agresiunii împotriva stării ecologice a municipiului Târgu-Mureş. Cerem Primăriei şi Consiliului Local să poarte un dialog permanent cu asociaţiile de protecţie a mediului înainte de a întreprinde orice măsuri care pot afecta întreaga comunitate.

    De treisprezece ani încoace în fiecare an în prag de primăvară, membrii Ligii Pro Europa se întrunesc pentru a cuantifica activitatea precendentului an.
Adunarea Generală anuală a LPE din acest an a avut loc la data de 8 martie constituind astfel un prilej de dublă sărbătoare.
În cadrul panelului I, prezidat de Smaranda Enache, Csíky Boldizsár şi Zeno Fodor, doamna Smaranda Enache a prezentat o sinteză a activităţii Ligii, dînd citire Raportului de activitate pe anul 2002.
    Menţionîndu-se absenţa reprezentanţilor filialei de la Satu Mare, datorită tragicului deces al fostei noastre colaboratoare, doamna Preloucec Amman Gizella, s-a păstrat un minut de reculegere.
    Prezentînd importanţa înfiinţării, în spaţiul multicultural transilvan, a Ligii Pro Europa, domnul Csíky Boldizsár a accentuat faptul că Liga şi-a dovedit tăria, dăinuind pînă în momentul de faţă, în vreme ce multe alte organizaţii similare au rămas doar de domeniul amintirii, rămînînd fidelă principiilor ce i-au stat la bază, în pofida vicisitudinilor de care a avut parte în aceşti 13 ani de existenţă.
    În continuare, doamna Rusu Blanka a prezentat raportul financiar al Ligii pe anul 2002, iar domnul Zeno Fodor a dat citire – în numele filialei Satu-Mare – raportului de activitate a acestuia. De asemenea, doamna Búzás Georgeta a prezentat raportul activităţii Clubului Pro Europa din Odorheiu-Secuiesc, iar domnul Gábor Márton raportul comisiei de cenzori.
În cadrul discuţiilor ce au urmat prezentării acestor materiale, doamna Smaranda Enache a făcut o succintă prezentare a situaţiei actuale şi de perspectivă a Ligii, menţionînd tendinţa partenerilor externi de a reduce treptat suportul material acordat Ligii, aceasta trebuind să-şi găsească alte surse de finanţare. Din păcate, la ora actuală, în România nu s-a format o cultură a sponsorizării, organizaţiile non-guvernamentale, realmente independente şi politic neobediente fiind private de orice sprijin. Liga va avea nevoie de ajutorul fiecărui membru, care ar putea-o sprijini material sau cu idei materializabile. S-a propus ca Centrul Intercultural să devină centru de perfecţionare regional în problemele interculturalităţii şi drepturilor omului.
    După pauză, panelul 2 a fost prezidat de domnii Szokoly Elek, Mircea Suhăreanu şi Sárkány-Kiss Endre.
    Domnul Szokoly Elek a prezentat planul de activitate pe anul în curs, după care s.a discutat posibila înfiinţare a filialei din Cluj a Ligii, întărirea activităţii cluburilor existente, la Blaj şi Odorheiul-Secuiesc, precum şi înfiinţarea unui centru de studii regionale la Cluj. De asemenea, s-a pus în discuţie necesitatea înfiinţării unei reţele naţionale de monitorizare a drepturilor omului, la care să participe – cu experienţa sa – şi Biroul pentru drepturile omului din cadrul Ligii. Departamentul de Ecologie al Ligii va edita în acest an volumul „Bodrog River Walley”, chintesenţa unei laborioase activităţi de studiu ecologic al rîului Bodrog, care este o continuare a seriei de studii ecologice întreprinse pe cursurile de apă din Ardeal şi zonele limitrofe.
    Un moment important al celei de-a doua părţi a adunării a fost supunerea la vot a schimbării unor articole din statutul Ligii Pro Europa. Domnul Szokoly Elek a explicat necesitatea adaptării statutului la situaţia actuală, avîndu-se în vedere şi apariţia cu doi ani în urmă a Ordonanţei cu privire la asociaţii şi fundaţii. După votarea în unanimitate a modificărilor propuse, pe parcursul votării membrii exprimîndu-şi opiniile şi făcînd la rîndu-le propuneri de reformulare îmbunătăţite, lucrării adunării generale au luat sfîrşit.

    Şi iată că a trecut o jumătate de an de cînd am fost aleasă printre colegişti, o jumătate de an de cînd am participat la primul curs. Şi timpul trece atît de repede…
    După luna februarie, cum e şi firesc, a urmat martie care a debutat cu un curs intitulat “Legea accesului la informaţie”, curs prezentat de Manuela Ştefănescu, unde am aflat mai multe despre această lege, şi am învăţat cum trebuie redactată o cerere pentru a afla unele informaţii, unde şi cui trebuie adresată. La sfîrşitul cursului, fiecare dintre colegişti a întocmit o astfel de cerere către o instituţie aleasă de fiecare.
    În data de 11 martie, întregul grup a participat la un curs despre „Funcţionarea Prefecturii Judeţului Mureş” susţinut de domnul subprefect Burkhárdt Árpád. Aşadar am avut ocazia de a cunoaşte prefectura (am vizitat clădirea împreună cu sălile de şedinţe, birouri…) şi am avut ocazia de a afla, de a cunoaşte structura, organizarea prefecturii, în ce constă o şedinţă, cum se desfăşoară ea, de asemenea şi care sunt funcţiile prefecturii.
    Cîteva zile mai tîrziu am participat la un curs-atelier, cel legat de formarea de lideri, unde de data aceasta a participat toată grupa. Am învăţat cum să lucrăm în echipă, cum să colaborăm, dar şi cum să ne remarcăm ca  lideri; despre nivelul de conducere, de stilul de conducere şi etapele conducerii bazate pe acţiune.
    Un prim curs în luna aprilie a fost cursul despre “Drepturile copilului în sistemul de învăţământ” curs susţinut de Haller István, unde ne-au fost prezentate drepturile noastre şi cum sunt ele folosite, aplicate. La o săptămână după acest curs, domnul Szabó Ödön ne-a prezentat “ Elemente de istorie şi cultură ale comunităţii maghiare din Transilvania”. Împreună cu el am pătruns în Evul Mediu, sau chiar mai înainte, la începuturile acestei comunităţi, şi am străbătut  întreaga istorie (într-adevăr pe scurt) pînă în prezent.
    Următorul curs, şi ultimul din această lună, a fost prezentat de domnul Paul Philippi, un curs despre „Cultura şi istoria comunităţii săseşti din Transilvania”, şi aşa am cunoscut viaţa saşilor din cele mai vechi timpuri pînă astăzi.
    Şi uite aşa se încheie şi luna aprilie. Ne mai rămîn doar două luni, în care mai avem multe de învăţat, luni în care mai putem spera ca această aventură în care am intrat cu toţii, aventură care încearcă să ne formeze pentru viaţă, nu va lua sfîrşit atît de repede…

    Cu privire la recenta propunere a Subcomisiei Parlamentare de control asupra activităţii CNSAS de revocare din funcţie a Colegiului CNSAS, sub pretextul soluţionării diferendelor existente între membrii acestuia,
    LIGA PRO EUROPA atrage atenţia că o asemenea măsură contravine Legii de funcţionare a CNSAS şi constituie o gravă ameninţare la adresa independenţei şi credibilităţii acestei instituţii publice, al cărei rol pentru consolidarea democraţiei în România este de neînlocuit. Fără deconspirarea securităţii şi lucrătorilor ei care au făcut poliţie politică, fără prelucrarea trecutului comunist, România nu poate aspira la încrederea comunităţii democraţiilor consolidate.
LIGA PRO EUROPA consideră ca inadmisibilă coaliţia, în cadrul comisiei parlamentare, dintre PSD, partid care susţine că este promotorul integrarii euro-atlantice a României, şi PRM, cunoscut pentru atitudinea sa constantă în favoarea fostei securităţi şi a celor care au făcut poliţie politică.Artificiile administrative instrumentate pentru a eluda lipsa de cooperare a SRI şi a  reduce la tăcere pe acei membri ai Colegiului CNSAS, în frunte cu Andrei Pleşu, Mircea Dinescu şi Horia Roman Patapievici, care doresc să se achite cu onestitate de mandatul încredinţat, nu pot induce în eroare nici opinia publică din România, nici pe cea internaţională. Este clar pentru noi toţi că, în paralel cu demagogia democraţiei, actuala guvernare este hotărîtă să eludeze deconspirarea securităţii pentru a proteja persoane al căror trecut este compromiţător, iar în acest scop este gata să colaboreze pînă şi cu forţele extremiste.
    LIGA PRO EUROPA cere să se pună capăt ingerinţelor politice în activitatea Colegiului CNSAS şi să se respecte conţinutul şi durata legală a mandatului membrilor săi.
Deblocarea activităţii Colegiului se poate face prin transferarea de îndată către CNSAS a arhivelor securităţii. Facem apel la cei şase membrii ai Colegiului CNSAS care au dovedit că ţin să-şi onoreze mandatul de deconspirare a securităţii, să nu cedeze la intimidări sau presiuni politice. Întrega societate democratică a României este alături de ei, gata să întreprindă toate demersurile necesare ca revocarea Colegiului CNSAS să nu fie pusă în practică.
    Liga PRO EUROPA cere Comisiei Juridice a Parlamentului să se folosească de întreaga sa influenţă pentru garantarea funcţionării actualului Colegiu al CNSAS pînă la încheierea mandatului său legal.
    LIGA PRO EUROPA se alătură societăţii civile şi sindicatelor care, în aceste zile, protestează împotriva revocării Colegiului CNSAS şi îşi declară voinţa de a participa la toate acţiunile necesare pentru a proteja independenţa Colegiului CNSAS.