E v r e i

Istoric: Prezenta primilor evrei pe teritoriul tarii noastre este semnalata înca din perioada Daciei Romane, urmare a încadrarii unor evrei în legiuni romane si trupe auxiliare. Sînt indicii arheologice, ca, odata cu aceste unitati, au venit si unii meseriasi.

Primele documente scrise privitoare la evreii din Transilvania se dateaza din timpul regilor Ladislau I si Coloman (secolele XI si XII). Decretele lui Ladislau I din 1092 sînt ostile evreilor: opresc casatoriile mixte între evrei si crestini, interzic slujirea evreilor de catre crestini, evrei nu pot lucra în sarbatorile crestine, tîrgurile sînt mutate de pe duminica pe sîmbata. Papa Grigore al IX-lea i-a obligat pe regii Andrei al II-lea si Béla al IV-lea sa ia masuri antievreiesti. Evreii nu se puteau ocupa cu baterea monedei, cu mineritul, cu strîngerea darilor, totodata li se interzicea si portul crestin. Béla al IV-lea a adoptat masuri cu caracter uman în raport cu evreii, dar cei vizati au aflat abia în 1396 de existenta unui document ce le oferea drepturi (privilegiul a fost emis în 1251). Publicarea privilegiului i-a stimulat cu siguranta pe evrei sa se aseze în Ungaria (incluzînd si Transilvania). Cele 30 de puncte ale privilegiului acorda protectie în mai multe privinte evreilor: se asigura dreptul de libera miscare, posibilitatea de a cumpara case, de a beneficia de judecatori evrei în procesele lor, care sa judece pe baza legilor evreiesti, respectarea sarbatoriilor proprii, pedepseste profanarea sub orice forma a sfinteniei sinagogii. Toate aceste prevederi au putut contribui la imigrarea evreilor.

Datorita invaziei tatarilor si turcilor, materialul privitor la istoria evreilor din Transilvania si Banat este sarac în secolele XII-XVII.

Nobilii maghiari, razvratiti împotriva omului de încredere al Portii otomane în 1543, au emis dispozitia ca evreii si grecii sa fie executati.

În timpul luptelor dintre 1594-1601 între Sigismund de Báthori, Mihai Viteazul, generalul austriac Basta si Sinan Pasa, multi evrei si-au pierdut viata. Mihai Viteazul, care în 1593 a devenit cu sprijinul Portii domn al Tarii Românesti, a primit sumele uriase necesare campaniilor sale de la grecii, evreii si turcii din Constantinopol. Dupa urcarea la tron, i-a convocat pe creditori si i-a ucis pîna la unul. În 11 august 1601 a intrat în Cluj, împreuna cu Basta, si i-a ucis pe evreii si anabaptistii gasiti acolo, incendiind orasul. Evreii au avut de suferit si din partea lui Sigismund Báthori, care considera ca ei s-au alaturat lui Mihai Viteazul. Oricum a evoluat situatia politica si militara în acesti ani, evreii au avut de suferit.

În Transilvania îmbibata de spiritul Reformei, principele Gabriel Bethlen (1613-1629) a introdus acest teritoriu în circuitul spiritual occidental. Pentru a dezvolta comertul, a chemat negustori evrei din Imperiul Otoman. Sefarzii, ai caror stramosi au fost expulzati din Spania în 1492 s-au stabilit în Alba Iulia (aici este mentionata si prima sinagoga din Transilvania, în 1656), organizîndu-si propria Companie, în concurenta cu companiile sasesti, armene si grecesti. În 18 iunie 1623, la Cluj, a emis vestitul privilegiu, care garanteaza libertatea de circulatie a evreilor, comertul, practicarea religiei fara îngradiri, rezolvarea problemelor litigioase printr-un jude al comunitatii. În mod expres se interzice culpabilizarea colectiva pentru infractiuni comise de persoane care provin din comunitatea evreilor. Privilegiul îi scuteste de purtarea hainelor si însemnelor distinctive umilitoare, permitîndu-le portul obisnuit al crestinilor.

Marturii despre organizarea primelor comunitati evreiesti în Tarile Române se întîlnesc în numeroase documente, cronici, note de calatorie, începînd din secolul al XVII-lea. Ca urmare a persecutiilor declansate în sec. al XVII-lea în tarile vecine, se intensifica stabilirea în Tarile Române a unor imigranti evrei, initial chemati pentru a popula sau repopula tîrguri, pentru a dezvolta comertul. În aceasta perioada încep sa se creeze conditii pentru organizarea vietii religioase a populatiei evreiesti. Edicte, hrisoave si alte acte oficiale emise de autoritati de stat românesti au permis organizarea comunitatilor mozaice, libertatea de practicare a credintelor si preceptelor religioase, cunoasterea tribunalelor rabinice, crearea unor institutii specifice de învatamînt, binefacere si sanatate. Visteria, interesata sa încaseze bir de la evrei, îi trateaza în scopuri fiscale ca o breasla înca din timpul domniei lui C. Brîncoveanu. În Moldova, în temeiul unei hotarîri luate de Înalta Poarta, la 1719 ia fiinta Hahambasia - adica functia de rabin-sef al Moldovei. Primul a functionat ca atare în deceniul cinci al sec. al XVIII-lea, pîna la desfiintarea functiei, în urma aplicarii Regulamentului Organic. Hahambasa avea la Bucuresti un loctiitor cu titlul de vechil.

Dupa moartea lui Bethlen, situatia evreilor se înrautateste din nou în Transilvania. Concurenta în comert, în care sînt implicati, provoaca conflicte dintre ei si sasii, armenii si grecii. Dieta din 1650 dispune ca evreii sa poarte numai haine „evreiesti”. Se întroduc restrictii în comert si fabricarea unor produse (de ex. rachiu). Mihai Apafi I a emis trei privilegii evreilor (1673, 1678 si 1680), pentru a le proteja de vatamari personale. La sfîrsitul secolului al XVII-lea evreii au participat la dezvoltarea unor ramuri industriale, ca de pilda cea a sticlei. Dupa integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic (1691), evreii ardeleni si-au extins relatiile comerciale spre Apus. Împaratii Austriei nu-i favorizeau pe comerciantii evrei, astfel din 1700 li s-a interzis locuirea în apropierea oraselor miniere. Din 1736 nu mai aveau dreptul sa faca impsort din Germania sau Polonia. Satutul orasenesc al ALba Iuliei a dispus în 1741 ca evreii sa aiba drept de locuire în oras numai ca jeleri, fara drept de cetatenie. Nici viata evreilor nu era în siguranta. Au avut loc crime în Marghita, Muntii Ciucului, Maramures. În multe zone au fost persecutati si omorîti sub acuzatia „omorului ritual”. Casa Habsburg i-a persecutat pe acatolici, iar pe evrei i-a limitat ca posibilitati de trai si libertate. Doar Iosif al II-lea a oferit sanse ceva mai bune. Permisiunea acordata de el, apoi o lege din 1840 au deschis evreilor portile marilor orase, cu exceptia celor miniere. Puteau sa întemeieze fabrici, sa învete meserii. În urma miscarilor nationale de la începutul secolului al XIX-lea, s-a dezbatut si tema evreimii. Iosif Eötvös a fost singurul, care de la început a înteles însemnatatea morala, umana si nationala a problemei. Adversarii emanciparii, printre care si Ludovic Kossuth, erau gata la concesii doar daca evreii acceptau sa-si refomeze religia, sa înlature din viata lor cotidiana tot ce se opunea amalgamarii lor în natiunea maghiara. Cu alte cuvinte, sa renunte a mai fi evrei. Desi multi evrei au participat în revolutia din 1848-49, dînd dovada profunului lor patriotism, dupa înabusirea revolutiei, au fos jefuiti, casele lor au fost aprinse, bunurile mobiliare si animalele luate. Multi au platit chiar cu viata. În epoca dintre 1849-67, problema emanciparii evreilor nu a fost abordata.

Parlamentul din 1867 a adoptat proiectul baronului Iosif Eötvös, dupa care locuitorii israeliti ai tarii sînt egal îndreptatiti cu locuitorii crestini în vederea exercitarilor drepturilor civile si politice. Orice lege, obicei sau dispozitie contrara a fost abrogata. În 1895 a fost acceptata si „receptarea” religiei iudaice, aceasta devenind egala în drepturi cu celelalte confesiuni. Aceste masuri au facut posibila participarea evreilor în viata tarii, în dezvoltarea si înflorirea acesteia.

Emancipare politica a evreilor, promisa odata cu Revolutia de la 1848, devine efectiva odata cu desavîrsirea statului national unitar român la 1918, garantarea drepturilor minoritatilor prin Constitutia din 1923 conducînd la unificarea comunitatilor evreiesti din Vechiul Regat sub denumirea de Federatia Uniunilor de Comunitati Evreiesti (1928). Constitutia din 1923 acorda drepturi cetatenesti si politice pîna la instaurarea regimului Goga-Cuza (28.12.1937); de atunci încolo ele se retrag treptat pîna la introducerea „legii sîngelui” (august 1940), legislatie amplificata pîna la jefuirea propietatilor evreiesti si deportarea unora din ei în Transnistria, sub regimul totalitar din anii 1940-1944 sau din Ardealul ocupat de Ungaria hortista.

La 8 august 1940 au fost promulgate primele doua legi care au marcat începutul procesului de distrugere a comunitatilor evreiesti. Ei au fost scosi din armata, din administratia de stat, li s-au interzis unele indeletniciri ca editori, functionari superiori, membri în consilii de administrare, juristi etc. Erau opriti sa achizitioneze proprietati imobiliare, întreprinderi industriale s.a. Au fost întroduse si masuri de ghetoizare: interzicerea casatoriilor mixte si anularea numelor schimbate. Înca în decursul anului 1940, au aparut alte doua legi antisemite, prin care evrei rurali au fost expropriati, iar cei angajati în unitati comerciale si industriale au fost concediati. În cadrul rebeliunii Garzii de Fier din 21 ianuarie 1941 a avut fost asaltate cartierele evreiesti. Legionarii incendiau sinagogi, distrugeau magazine, devastau locuinte. În padurea Baneasa au fost descoperite 100 de cadavre de evrei, iar în padurea Jilava altele. La abatorul municipal din Bucuresti, cadavrele de evrei erau atîrnate de cîrlige, precum vitele. Începutul razboiului împotriva Uniunii Sovietice a marcat o trecere la actiuni bruste. Au avut loc o serie de pogroame (Iasi, cu 4000 de morti, altele pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei). Evreii din zonele de frontiera au fost mutati în interiorul tarii. Evreii ieseni la sfîrsitul lunii iunie au fost transportati în vagoane destinate vitelor, plumbuite, fara nici o destinatie. Avînd usile plumbuite, cei transportati au murit de sete si de foame. Evreii din Bucovina si Basarabia - 185 de mii - au fost transportati în Transnistria, unde existau lagare de exterminare. Pîna în mai 1942, aproximativ doua treimi au fost omorîti. În interiorul tarii, salariatii evrei erau concediati, li s-au confiscat bunurile, au fost supusi la munci obligatorii. Federatia Comunitatii Evreiesti a fost dizolvata (decembrie 1941). În toamna anului 1942, cînd terenul era pregatit deja pentru deportarea evreilor din România în Polonia, guvernul român si-a schimbat brusc pozitia, renuntînd la aceasta masura. Treptat, au fost desfiintate si lagarele din Transnistria.

În Transilvania de Nord ocupata de maghiari, au fost puse în aplicatie legile Ungariei. Guvernul Kállay (1942-1944) a extins politica de expropriere a evreilor, a largit reteaua detasamentelor de munca fortata, dar a refuzat deportarea evreilor. Înca în 1940, 20.000 de barbati evrei între 14 si 48 ani au fost inrolati cu forta pentru detasamentele de munca. Cea mai mare parte a lor a pierit în conditii îngrozitoare pe Frontul de Est. Unii dintre ei au fost executati fara vina de armata germana si ungara, altii au fost masacrati la Novi Sad. La 19 martie 1944, Ungaria a fost ocupata de trupele germane. Noul guvern a acceptat aplicarea „solutiei finale”, si într-un timp deosebit de scurt au ghetoizat evreii (existau centre în Oradea, Sighet, Cluj, Baia Mare, Tîrgu-Mures, Dej), trecînd rapid la deportari (peste 150.000 de evrei au fost deportati din Transilvania de Nord - atît episcopul greco-catolic, iuliu Hossu, cît si cel romano-catolic, Márton Áron au avut curajul sa influenteze opinia publica împotriva deportarilor). Armata maghiara, în retragere (16-17 septembrie 1944), a luat cu forta barbatii, femeile si copiii comunitatii evreiesti din Sarmas, care numara 126 de suflete, macelarindu-i într-o padure din apropiere.

Românii îi persecutau pe evreii din Transilvania pe motiv ca sînt „unguri”, iar maghiarii i-au acuzat ca sînt „români”. Poporul evreu, în peregrinarile sale de doua mii de ani, a suferit pentru lipsa de patrie. Sionismul a vrut sa rezolve acest lucru. Optiunea pentru sionism nu a însemnat lipsa de loialitate.

Evreii din Transilvania au dat culturii maghiare scriitori ca Benő Karácsony (Dr. Bernát Klärman), Ottó Indig, Ernest Ligeti, Gheorghe Szántó, Rodion Markovits, Adam Raffi (Dr. Miksa Kupfer), Oscar Bárd (Wettenstein), Dr. Andrei Szilágyi, Alexandru Benamy, Illés Kaczér, Ernest Salamon, Ladislau Salamon, personaliati din domeniul teatrului ca Eugen Janovics (directorul Teatrului Maghiar din Cluj), artistii Alexandru Forgács, Ladislau Gróf, Gheorghe Kovács), editorii si redactorii de ziare Mihai Leitner, Manó Grünwald, Wilhelm Bettelheim, Dr. Francisc Chorin, Iosif Stauber, Eduard Pásztor, Alexandru Antal, Andor Fekete, Dezideriu Fehér, Béla Zsolt, artistul plastic Alexandru Bihari.

Cultura evreilor s-a îmbogatit în urma activitatii poetului Ioan Giszkalai (Vidder), autor al unor poeme sioniste declamate, cîntate în comunitatile evreiesti, cu o influenta puternica asupra tineretului; Desideriu Schön, care a descris capitolul transilvan al hasidismului; Tzvi bar Meir, poet de limba ebraica; Hers Leb Gottlieb, Iosif Holder, Berl Schnabel (poeti de limba idis); Max Eisikovits (culegator de cîntece evreiesti de limba idis), Alexandru (Urijah) Boskovits, Harry Maiorovici, Dr. Junger Ervin (compozitori), Iacob Guttman, Izidor Kaufman, Herman Wald, David Gilboa, Levanon Mordechiai, Jehuda Rodan, Adolf Adler, Israel Paul Fux (artisti plastici).

Ebraica este o limba a familiei afro-asiatice, ramura semitica. Evolutia limbii ebraice are patru etape: ebraica biblica (sec. X-II î.e.n.), mishniaca (dezvoltata în sec. II e.n.) neoebraica (sec. XVIII) si moderna (aparut la sfîrsitul secolului trecut). În urma pelegrinajului, evrei au folosit în comunicare diferitele limbi nationale ale teritoriilor pe care se aflau. Limba idis, cu prima atestare în 1272 (manuscris din Worms) este o limba indo-europeana din ramura germana, a aparut ca rezultat al fuziunii unor elemente diferite (în special germane, ebraice si slave), avînd si trasaturi proprii (alte astfel de limbi - vorbite de diferitele comunitati ale evreilor - erau iudeospaniola, iudeoaraba, iudeoportugheza). Pîna la cel de-al doilea razboi mondial idisul era vorbit, sau cel putin înteles de doua treimi a evreilor.

 Potrivit Statutului de organizare si functionare a cultutlui mozaic (iunie 1949), activitatea confesionala a minoritatii evreiesti din România, este condusa de catre Federatia Comunitatilor Evreiesti. Aceasta cuprinde toate comunitatile si obstile din tara. Ea asigura realizarea în fapt a practicilor, preceptelor si traditiilor religioase mozaice si coordoneaza activitatea comunitatilor, aproba constituirea de noi comunitati sau desfiintarea acestora, reprezinta si apara pe plan intern interesele comunitatilor evreiesti; organizeaza si întretine, pe plan extern, relatii cu diaspora evreiasca si organizatiile religioase si de întrajutorare internationala.

 Structura si competenta organelor centrale si teritoriale de conducere a activitatii cultice, precum si desfasurarea vietii spirituale sînt elaborate în concordanta cu interesele, traditiile si prescriptiile religioase mozaice si cu cerintele materiale, sociale si culturale ale populatiei evreiesti.

 Exista 49 de comunitati (cele mai importante: Bucuresti, Timisoara, Iasi, Cluj, Galati, Bacau, Arad, Baia Mare, Botosani, Brasov, Deva, Tg.-Mures) si 26 obsti evreiesti.

 Organele locale de conducere ale comunitatii sînt: adunarea generala, comitetul de conducere si comisia de cenzori.

 Principalele venituri ale FCER provin din cotizatii, taxe si contributii pentru serviciile religioase prestate, taxe pentru alimente rituale, alte contributii benevole ale credinciosilor, chirii încasate din bunurile imobilare etc., pentru opera de asistenta medicala si sociala, Federatia primeste un ajutor substantial din partea organizatiei mondiale evreiesti pentru ajutorarea celor aflati în nevoie.

 Este membra a principalelor organizatii evreiesti mondiale la caror activitate participa în mod activ: Congresul Mondial Evreiesc, Conferinta Rabinica Europeana, Joint, B'nei Brith etc.