Prezent la ceremonia de deschidere a celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu (4-9 septembrie 2007), prima găzduită de un stat majoritar ortodox, José Manuel Durăo Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a transmis un mesaj important, relevant pentru dezbaterea publică din România privind separaţia dintre stat şi biserică, religia în spaţiul public, rolul religiei în arhitectura construcţiei europene: „Toate formele de exprimare a dimensiunii culturale şi spirituale a omului trebuie să poată să coexiste în Europa. Toate imnurile de bucurie, fie ele sacre sau profane, trebuie să poată să răsune. (...) Religia este o dimensiune din ce în ce mai importantă a multor societăţi şi o sursă importantă de valori pentru indivizi. Ea poate juca un rol capital promovînd aprecierea altor culturi, religii şi moduri de viaţă pentru a contribui la stabilirea armoniei dintre ele.(...) Dialogul cu diferitele Biserici, comunităţi confesionale şi de convingeri, precum şi apărarea intransigentă a libertăţii de religie (ca şi a libertăţii de a nu avea o religie) înseamnă recunoaşterea acestei diversităţi şi a acestui pluralism care constituie sufletul ideii noastre de Europa. (...) Europa este profund ataşată umanismului şi democraţiei pe care le-a „inventat”. Respectul diversităţii, deschiderea către celălalt şi toleranţa sînt la fel de adînc ancorate în cultura europeană.”

Nu este pentru nimeni un secret că, după căderea comunismului, în România, ca de altfel în toate statele post-totalitare a avut loc revirimentul spectaculos al influenţei bisericii în viaţa publică. Căderea comunismului a semnificat un moment de justiţie pentru bisericile din Europa Centrală şi de Est, inclusiv pentru cultele religioase din România, hărţuite, deposedate şi umilite, unele interzise de regimul comunist.

În România, comunismul a însemnat în mare parte şi un ateism militant de stat, ale cărui consecinţe sînt cunoscute: scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice, confiscarea bunurilor sale, întemniţarea a numeroşi ierarhi greco-catolici, catolici şi de alte confesiuni, infiltrarea cultelor religioase de către Securitate. Demolarea bisericilor, trădarea înaltului cler, emigrarea preoţimii sau retragerea în mănăstiri a oponenţilor colaboraţionismului cu regimul totalitar au însoţit şi istoria ultimilor cincizeci de ani ai Bisericii Ortodoxe Române.

Totuşi, noile elite post-comuniste, cel mai adesea în criză de legitimitate, nu au ratat nici o ocazie pentru a-şi alia sau chiar subordona bisericile, între care, îndeosebi cele majoritare, au recidivat adesea în servirea intereselor politice, în schimbul unor poziţii de forţă, exclusivităţi şi privilegii, de natură inclusiv materială. Aşa se face că, în mod paradoxal, în unele din statele post-comuniste, între care şi România, deşi căderea totalitarismului a fost un moment astral, cînd cultele ar fi putut să se emancipeze de sub tutela statului, unele au preferat să continue colaborarea cu statul pe care, pe măsură ce-şi redobîndeau credibilitatea publică, l-au servit, pentru a-l folosi apoi în interes propriu.
altera propune cititorilor săi o incursiune în varietatea de răspunsuri posibile privind relaţia dintre stat şi biserică în mai multe state ale lumii, cu accent pe domeniul educaţiei religioase. John M. Hull discută relaţia dintre teologia practică creştină şi educaţia religioasă dintr-o perspectivă contextuală, enumerînd distincţiile dintre posibilele modele de predare a religiei într-o Europă pluralistă.

Blandine Chélini-Pont analizează procesul paradoxal al separării dintre stat şi biserică în contextul istoric al unei relaţii strînse dintre cele două entităţi. Separarea dintre stat şi biserică s-a stabilit în Europa spre beneficiul neutralităţii confesionale a statului faţă de religie, neutralitate care, cel puţin teoretic, devine şi garanţia libertăţii religioase a cetăţenilor. Lavinia Stan şi Lucian Turcescu oferă o vedere de ansamblu asupra legislaţiei României post-comuniste privind educaţia religioasă în şcolile publice, relevînd o serie de aspecte critice ale manualelor şi tendinţa de a elimina teoria evoluţionistă din învăţămînt, ca şi eforturile bisericii ortodoxe de a introduce simbolurile sale religioase în şcoli şi universităţi deopotrivă. Liviu Andreescu, trecînd în revistă cîteva modele relevante, arată că opţiunea în favoarea unui sistem non-denominaţional de educaţie religioasă are la bază o filozofie fundamental diferită de cea a educaţiei confesionale. Rolul orelor de religie devine acela de a prezenta elevilor diferite sisteme religioase într-un mod care să nu afecteze reprezentările şi înţelegerea de sine a comunităţilor religioase respective. Se pune accentul mai puţin pe evaluarea sistemelor religioase şi mai mult pe înţelegerea lor sau a întrebărilor care se află în spatele acestora (inclusiv a întrebărilor comune), uneori acordîndu-se spaţiu paradigmelor non-teiste sau ateiste. Într-un studiu de caz bazat pe evaluarea a peste 3000 chestionare privind religia în şcoli, aplicate de Liga Pro Europa în cadrul proiectului „Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice”, Laura Ardelean analizează răspunsurile elevilor şi profesorilor, relevînd diferenţele dintre regiunile istorice, dar îndeosebi răspunsurile critice şi uneori intolerante ale celor chestionaţi, materie de reflecţie pentru o viitoare reformă a predării religiei în şcoli.
Într-o pledoarie pentru cunoaşterea rădăcinilor europene ale istoriei Transilvaniei, inclusiv a celei confesionale, Paul Philippi reiterează o temă predilectă a cercetărilor sale, subliniind că Transilvania este o precursoare a construcţiei europene, unele din dimensiunile sale de autonomie şi federalism regăsindu-se în arhitectura de azi a Europei.
altera recomandă atenţiei celor interesaţi şi un corpus de documente, de la legea cultelor şi opiniile critice care au însoţit adoptarea sa – ignorate aproape în totalitate de legiutor cu ocazia adoptării versiunii finale -, la o recentă Rezoluţie a Consiliului Europei privind pericolul favorizării teoriei creaţionismului în detrimentul evoluţionismului în sistemul de învăţămînt actual. altera redă integral Raportul Departamentului de Stat al SUA privind limitarea libertăţii religioase în România.
Prin acest număr altera doreşte să contribuie la tematizarea nuanţată şi corectă a prezenţei religiei în spaţiul public românesc şi scoaterea dezbaterii de sub imperiul emoţiilor, iraţionalităţii şi a confrontaţionismului steril.