Prezenta ediţie a alterei  ambiţionează să familiarizeze publicul din România, dar îndeosebi pe decidenţii din domeniul politicilor publice, de promovare a drepturilor culturale ale minorităţilor, cu unele din modelele de învăţămînt superior bilingv care s-au remarcat prin eficienţă. altera prezintă o întreagă gamă de exemple incluzînd atît modele europene, cît şi nord-americane. Deşi editorii au ales ca titlu generic pentru acest număr pe acela de universităţi „multiculturale”, un termen mai familiar publicului din ţară, în realitate exemplele ilustrative se referă la instituţii bilingve, ba chiar monolingve, numitorul comun constituindu-l  filosofia pe care s-a construit fiecare din aceste proiecte: dorinţa de a garanta minorităţilor posibilitatea de a studia în limba maternă la cît mai multe profile şi specializări universitare şi doctorale. Un ingredient de neevitat în politicile oneste de păstrare şi dezvoltare a culturilor minoritare.

Dincolo de multitudinea sugestiilor şi soluţiilor practice oferite, lectura acestor „aride” rapoarte, este plină de un cald flux umanist, căci, în spatele fiecărui model se află o profundă reflecţie asupra demnităţii umane şi aspiraţia de a hărăzi, inclusiv comunităţilor minoritare, dreptul la respectul  unicităţii tradiţiilor şi limbii.

Cititorii vor descoperi că preocuparea pentru bilingvism, pentru accesul minorităţilor la învăţămîntul superior în propria limbă, nu este de dată recentă.  Întîmplător sau nu, lumea nouă, Canada, această europeană ţară americană, năzuind să armonizeze cultura franceză cu cea britanică, a fost unul din primele laboratoare ale unui bilingvism universitar programatic. Fondatorul primului colegiu canadian bilingv visa la 1848 să ctitorească o instituţie capabilă să „creeze legături durabile între tineri din diferite culturi” şi să contribuie la „năruirea antipatiilor poate fireşti, dar deplorabile dintre cetăţenii aceleiaşi ţări”.

Universităţile bilingve nu sînt, desigur, singurele instituţii care promovează diversitatea culturală, dar ele pot exista numai în societăţile pentru care diversitatea lingvistică şi culturală constituie o valoare. Dintre aceste societăţi, în plus faţă de mai sus menţionata Canadă, altera prezintă  Italia, Finlanda şi Elveţia, ţări în care universităţilor bilingve li se încredinţează o misiune specială, aceea de a dezvolta multiculturalitatea şi interculturalitatea societală. Studierea acestor exemple demonstrează cît este de eronată preconcepţia  că universităţile bilingve vin în întîmpinarea numai a aşteptărilor grupurilor minoritare. Dimpotrivă, în regiunile bi- şi multilingve, aceste universităţi sînt chemate şi izbutesc să ofere şanse egale majorităţii, dezavantajate de monolingvismul său tradiţional. Pentru ocuparea posturilor din sfera publică a căror obţinere este deseori condiţionată de cunoaşterea limbii minorităţii, majoritatea are nevoie tot atît cît şi minoritatea de existenţa universităţilor bilingve.

Editorii sînt recunoscători UNESCO-CEPES din Bucureşti pentru  permisiunea de a publica articolele referitoare la bilingvismul universitar. Interesul ţării noastre pentru universităţile bilingve este un semnal încurajator. România devine, prin inaugurarea Universităţii Maghiare Sapientia şi prin diversificarea ofertei multiculturale a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, o societate cu un grad avansat de liberalism lingvistic. Pe de altă parte, o universitate de stat în limba minorităţii (maghiare) se lasă încă aşteptată. Beneficiile ei, bine ilustrate de modelul finlandez prezent în acest volum, sînt grăitoare şi, credem, suficient de convingătoare pentru a fi tentante şi pentru lumea academică din ţara noastră. Condiţia este doar ca deciziile din mediile universitare să fie autonome, fără importul problemelor politice care tensionează această temă.

Cu o tuşă fină, Renate Weber  comentează interesul Consiliului Europei pentru minoritatea aromână, într-un context problematic dominat de reticenţele unuia din statele europene cu standarde modeste de protecţie a minorităţilor, Grecia.

La capitolul recenzii, Alexandru Cistelecan prezintă cartea de dialog a lui Sorin Antohi cu patriarhul europenismului românesc, Adrian Marino.

altera  se recomandă şi prin articolul amplu al Klarei Kiss-Kingston ce radiografiază reacţiile româneşti la Legea statutului maghiarilor de peste hotare, cel mai recent dintre subiectele inflamente care au dominat de-a lungul anilor scena politică bilaterală.