Construind încredere, solidaritate și înțelegere reciprocă pentru o Europă unită.
1. Biroul pentru Drepturile Omului
În anul 2010 Biroul de Drepturile Omului a acordat consultanţă unui număr de 145 de persoane. Plîngerile acestor persoane au vizat în principal încălcări ale dreptului de proprietate, discriminare, respectiv au solicitat consultanţă în privinţa unor procese aflate pe rolul instanţelor de judecată.
S-a acordat consultanţă în cazul a 9 procese aflate în curs pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv în 6 cazuri noi cu care Curtea a fost sesizată în decursul acestui an. Motivele invocate în faţa CEDO constau în încălcarea articolului 6 – dreptul la un proces echitabil, respectiv al articolului 1 din Protocolul aditional la CEDO – protecţia proprietăţii.
2. Liga Pro Europa salută decizia Parlamentului European de a decerna Premiul Saharov pe anul 2010 jurnalistului şi militantului pentru drepturile omului din Cuba, Guillermo Fariñas.
Iniţiat în 1988, Premiul Saharov recompensează personalităţile marcante şi organizaţiile care luptă împotriva intoleranţei, fanatismului şi opresiunii. La fel ca şi Andrei Saharov, toţi laureaţii acestui premiu fac dovada curajului de care este nevoie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii de expresie oriunde în lume.
Guillermo Fariñas, doctor în psihologie și jurnalist, în vârstă de 48 de ani, a denunțat în repetate rînduri încălcarea libertăţilor fundamentale şi a drepturilor omului de către dictatura comunistă castristă din Cuba. În ciuda represiunii, el a avut curajul de a organiza o agenție de presă independentă, „Cubanacán Press“, pentru a sensibiliza lumea în legătură cu soarta prizonierilor politici din Cuba.
În motivaţia Parlamentului European se arată că:
„Fariñas a petrecut mai mulți ani în închisoare și a făcut de 23 de ori greva foamei, ca mijloc de luptă nonviolent împotriva oprimării din țara sa. Ca o recunoaștere a eforturilor sale de a asigura acces liber la internet pentru toată lumea, organizația Reporterii fără frontiere i-a acordat în 2006 Premiul libertății pe internet.
În 2010, a fost aproape de moarte după o grevă a foamei de cinci luni, pe care o începuse la 24 februarie, ca urmare a morții fostului disident politic Orlando Zapata Tamayo, după o grevă a foamei de 80 de zile. Fariñas a renunțat la greva foamei după ce guvernul cubanez a eliberat 52 de prizonieri politici.
Guillermo Fariñas este al treilea cîștigător cubanez al Premiului Saharov, după Oswaldo José Payá Sardiñas în 2002 și Doamnele în Alb (Damas de blanco) în 2005.”
Reamintim cu acest prilej că Liga Pro Europa a fost organizaţia din România care a lansat la 24 martie 2010 un Apel de susţinere a acţiunii de protest a lui Guillermo Fariñas, semnat de 82 personalităţi publice şi organizaţii importante de drepturile omului din România:
„Facem apel la toate personalităţile şi asociaţiile democratice din România să-şi exprime public solidaritatea cu acţiunea de protest a lui Guillermo Fariñas şi să solicite autorităţilor de la Havana eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor deţinuţilor politici.
Acest gest de solidaritate este minimumul pe care sîntem datori să-l facem noi, cei care am suferit o jumătate de secol represiunea comunistă, am îndurat un sfert de secol de dictatură personală a lui Nicolae Ceauşescu şi, recent, în cel mai înalt for legislativ al României, am condamnat regimul comunist ca regim criminal.
Este important ca militanţii pentru drepturile omului, democraţie şi libertate din Cuba să ştie că nu sînt singuri, că guvernele, organizaţiile şi persoanele avînd convingeri democratice, din întreaga lume, sînt alături de ei.
Să ne exprimăm solidaritatea cu Guillermo Fariñas şi toţi ceilalţi disidenţi care, în condiţiile cumplite ale unui regim represiv, nu se tem să protesteze împotriva samavolniciilor regimului castrist, chiar cu preţul vieţii.
Chemăm societatea democratică din România să-şi exprime neîntîrziat solidaritatea cu deţinuţii politici din Cuba, cu aspiraţiile de libertate ale naţiunii cubaneze, prin demonstraţii, apeluri sau pichetări, prin articole de presă, apeluri adresate diplomaţilor, demnitarilor, politicienilor şi înalţilor prelaţi ai bisericilor din România.”
Apelul a fost transmis Ambasadei republicii Cuba la Bucureşti la data de 25 martie 2010.
Ne exprimăm satisfacţia că prin acordarea Premiului Saharov disidentului cubanez Guillermo Fariñas, Parlamentul European şi-a reafirmat susţinerea pentru apărătorii drepturilor omului.
Liga Pro Europa propune ca şi Parlamentul României să acorde anual la 10 decembrie un premiu acelor personalităţi şi asociaţii care se remarcă în apărarea drepturilor omului, în România şi oriunde în lume.
3. Smaranda Enache, copreşedinta Ligii Pro Europa şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al Municipiului Tîrgu-Mureş
Târgu Mureş, la 17 decembrie 2010
© 1989 - 2024 Liga Pro Europa