Construind încredere, solidaritate și înțelegere reciprocă pentru o Europă unită.

Liga Pro Europa

Comunicat de presă din 6 februarie 1997

Comunicat de presă Cazul Hădăreni

Începînd din 1990, În România au avut loc peste 30 de cazuri de violenţă colectivă împotriva unor colectivităţi de romi, soldate cu 13 victime şi incendierea a peste 300 de case.

Unul dintre cele mai violente evenimente de acest gen s-a petrecut în judeţul Mureş, la 20 septembrie 1993. În urma unui incident, cetăţeanul de etnie română Crăciun CHEŢAN, a fost ucis de cetăţeanul de etnie romă LĂCĂTUŞ Lupa Lupian. A urmat pedepsirea colectivă a comunităţii de romi din Hădăreni de către o parte a sătenilor: în seara şi noaptea zilei de 20 septembrie 1993 au fost linşaţi doi romi, al treilea a ars în casa unde s-a refugiat, sub ochii reprezentanţilor autorităţilor. Au fost incendiate 14 case şi distruse altele 4, numeroşi locuitori de etnie romă — complet nevinovaţi, femei, copii şi bătrîni — au fost siliţi să se refugieze pentru mai multe zile în pădurile din jur, iar unii membri ai familiilor victimelor nu au îndrăznit să revină niciodată în sat, de teama represaliilor. Pornit ca incident interpersonal, cazul Hădăreni a devenit — ca urmare a aplicării principiului vinovăţiei colective şi a tratamentului discriminativ al autorităţilor — un grav incident interetnic.

Tergiversarea nepermisă a identificării vinovaţilor s-a datorat presiunilor politice la care a fost supusă justiţia în perioada regimului Iliescu. Timp de mai bine de trei ani acest caz nu a fost rezolvat, creînd periculosul precedent conform căruia romii ar fi cetăţeni de categorie inferioară, că viaţa lor nu se bucură de protecţie legală  conform Constituţiei şi că oricine poate comite violenţe şi agresiuni împotriva romilor fără a fi pedepsit. Din această cauză, cazul Hădăreni a devenit emblematic şi rezolvarea lui este un examen al gradului de democraţie a societăţii româneşti.

Noile autorităţi române par hotărîte să rezolve acest caz, în primul rînd prin depolitizarea lui şi aplicarea de bună credinţă a legislaţiei.
Liga Pro Europa consideră că justiţia trebuie să-şi poată urma cursul în deplină independenţă, vinovaţii din cazul Hădăreni trebuie identificaţi şi pedepsiţi conform legilor în vigoare.

Liga Pro Europa consideră totodată că Guvernul României trebuie să aloce în cel mai scurt timp sumele restante necesare reconstruirii tuturor gospodăriilor incendiate şi distruse în timpul violenţelor. Nu este admisibil ca familii întregi să petreacă o a patra iarnă în condiţii subumane din cauza birocraţiei şi dezinteresului autorităţilor.

Liga Pro Europa, luînd notă de de declaraţiile publice ale col. Ioan POP, comandantul IPJ Mureş (Pro TV, 24 ore mureşene, Népujság), ale procurorului Liviu MOICA (Pro TV) şi ale col. r. Constantin PALADE (scrisoare deschisă către procurorul general în 24 de ore mureşene), conform cărora există dovada unor presiuni politicie care au împiedicat desfăşurarea anchetei, cere ca persoanele care se fac vinovate de blocarea cercetărilor penale să fie identificate şi deferite justiţiei.

Liga Pro Europa doreşte să atragă atenţia opiniei publice asupra importanţei soluţionării şi a altor cazuri — cazul buletinelor de identitate falsificate, evenimentele din 19-29 martie ‘90 — care din motive politice au fost muşamalizate.

Considerăm că nu se poate institui statul de drept pînă cînd nu se clarifică evenimentele din trecutul apropiat şi nu se înlătură din sistemul judiciar acele persoane care s-au lăsat influenţate de interesele politice.

Tîrgu-Mureş, la 6 februarie 1997