Construind încredere, solidaritate și înțelegere reciprocă pentru o Europă unită.
Membrii iniţiativei CAMPANIA SOS SIGHIŞOARA salută concluziile celei de-a 26-a şedinte a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO, desfăşurată între 24-29 iunie 2002, care întăreşte opiniile experţilor, personalităţilor culturale şi societăţii civile din România, care au atras atenţia încă din toamna anului 2001 că proiectul amplasării pe Platoul Breite a parcului de distracţii Dracula încalcă legislaţia românească şi internaţională privind protecţia mediului, a patrimoniului cultural şi principiile de bună administrare a banului public.
Membrii iniţiativei CAMPANIA SOS SIGHIŞOARA consideră că schimbarea locaţiei parcului într-o zonă care nu comportă riscuri de mediu şi patrimoniale este o victorie a societăţii civile româneşti şi a presei independente. Respingem insinuările iniţiatorilor proiectului că acţiunile desfăşurate ar fi fost inspirate de interese străine. Singurul interes care animă membrii Campaniei este acela al repsectării drepturilor contribuabililor, al păstrării valorilor patrimoniale şi de mediu din România care, prin unicitatea lor, constituie bazele sigure ale unei reale dezvoltări durabile, capabilă să asigure, pe termen lung, locuri de muncă şi prosperitate pentru comunităţile locale.
Membrii iniţiativei CAMPANIA SOS SIGHIŞOARA solicită iniţiatorilor proiectului amplasării Dracula Park la Sighişoara să-şi asume public responsabilitatea acestui eşec. Solicităm totodată declanşarea imediată a unei anchete privind: cuantumul fondurilor publice investite în proiect; situaţia financiară a SC Fondului de Dezvoltare Turistică Sighişoara SA; şi tragerea la răspundere a celor care au lansat, fără obţinerea avizelor necesare, un proiect comportînd serioase riscuri financiare privind administrarea banului public, cu consecinţe extrem de negative asupra imaginii României.
Membrii iniţiativei CAMPANIA SOS SIGHIŞOARA solicită primului ministru tragerea la răspundere a ministrului turismului, care prin acţiunile sale riscante a indus în eroare contribuabilii români, inclusiv pe şeful guvernului, promovînd o inacceptabilă ingerinţă a factorului politic în sfera economică. Este de nepermis ca la un an de lansarea acestui proiect contestat, Ministerul Turismului să delege unei firme de consultanţă străină, fie ea prestigioasă, formularea politicilor publice româneşti.
Membrii iniţiativei CAMPANIA SOS SIGHIŞOARA îşi manifestă întreaga disponibilitate de a participa direct la atragerea de fonduri şi formularea de proiecte viabile de turism cultural care să contribuie la restaurarea patrimoniului Cetăţii medievale, la imediata relansare economică a Sighişoarei şi la ocuparea forţei de muncă. Pentru realizarea acestui scop propunem constituirea de îndată, la nivelul judeţului Mureş a unei comisii care să elaboreze o alternativă de dezvoltare durabilă a Sighişoarei şi a altor comunităţi locale aflate în aceeaşi situaţie.
Liga Pro Europa Asociaţia Sighişoara Durabilă
Smaranda Enache Alexandru Goţa
Tîrgu-Mureş, la 4 iulie 2002
NB: Campania SOS Sighişoara a fost iniţiată de Liga Pro Europa şi Asociaţia Sighişoara Durabilă în noiembrie 2001 şi reuneşte cca.100 de organizaţii neguvernamentale, experţi, personalităţi publice şi culturale din România.
© 1989 - 2024 Liga Pro Europa