COMUNICAT
DE PRESĂ
LIGA PRO EUROPA îşi exprimă
dezamăgirea faţă de reacţia disproporţionată şi inadecvată a
Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României la declararea
independenţei provinciei Kosovo. Prin atitudinea panicardă şi
improvizată, autorităţile au creat un val de emoţie în opinia publică
şi au legitimat virulenţa discursului extremist şi şovin din partea
unor forţe politice marginale în căutarea unei relansări politice
într-un an electoral.
LIGA PRO EUROPA, în calitatea
sa de organizaţie a societăţii civile care a militat constant încă din
decembrie 1989 pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi NATO,
îşi exprimă insatisfacţia că autorităţile române nu au ţinut cont de
punctul de vedere al majorităţii statelor UE şi NATO în privinţa
recunoaşterii independenţei Kosovo. Invocînd un aşa-zis interes
naţional, care nu-şi regăseşte motivaţia în realităţile din România,
autorităţile române, deşi conştiente că interesul naţional al României,
pacea, stabilitatea, securitatea şi prosperitatea sînt garantate tocmai
de apartenenţa la UE şi NATO, au optat pentru o poziţie marginală,
aliniindu-se strategiei Federaţiei Ruse, ale cărei interese
geo-strategice nu coincid cu cele româneşti.
LIGA PRO
EUROPA a fost printre primele organizaţii care a atras atenţia asupra
faptului că orice paralelă între Kosovo şi Transilvania este neavenită.
Din păcate, această comparaţie a fost lansată tocmai de politicienii
români, iar reacţia disproporţionată faţă de declararea independenţei
Kosovo a creat pe plan internaţional impresia că România s-ar confrunta
de fapt cu spectrul unor tensiuni interetnice ireconcialiabile. Această
atitudine inconsecventă afectează credibilitatea şi previzibilitatea
României ca stat membru al UE şi NATO, iar consecinţele pe termen lung
sînt greu de evaluat.
Ca una din organizaţiile care a
promovat constant reconcilierea istorică româno-maghiară, Liga PRO
EUROPA este indignată de faptul că partidele româneşti proeuropene au
cedat atît de uşor presiunilor naţionaliste ale extremiştilor. LIGA PRO
EUROPA condamnă cu fermitate discursul politic antimaghiar şi
antieuropean, ofensele şi insinuările aduse comunităţii maghiare,
etichetată ca lipsită de loialitate şi avînd o agendă ocultă. Liga Pro
Europa reaminteşte că minoritatea maghiară din România a avut o
contribuţie substanţială la integrarea euro-atlantică a României şi a
dovedit loialitate faţă de România prin opţiunea pentru instrumentele
legale, de cooperare, participare şi solidaritatea pentru promovarea
intereselor sale de păstrare şi dezvoltare a identităţii sale naţionale.
LIGA PRO
EUROPA consideră neavenite manifestările iniţiate de Consiliul National
Secuiesc sau Uniunea Maghiarilor de Pretutindeni care nu fac decît să
potenteze discursul naţionalist românesc şi să obstrucţioneze
negocierile instituţionale dintre majoritate şi minorităţi pentru
adoptarea legislaţiei capabile să garanteze dezvoltarea în continuare a
comunităţilor minoritare.
LIGA PRO
EUROPA îşi manifestă speranţa ca autorităţile române îşi vor revizui
poziţia în privinţa recunoaşterii independenţei Kosovo şi îşi vor aduce
aportul, cu responsabilitate şi tact, la reclădirea încrederii dintre
statele şi naţiunile din Balcani, contribuind la sprijinirea integrării
lor euro-atlantice şi la procesul de reconciliere istorică.
20.02.2008
|