COMUNICAT
Liga PRO EUROPA, asociaţie
care şi-a ridicat de nenumărate ori vocea împotriva acordării numelui
mareşalului Ion Antonescu � un personaj din istoria României care a
avut rol activ în deportarea şi nimicirea unor colectivităţi de oameni
(în principal evrei şi romi) din România � unor străzi, salută
Hotărîrea Consiliului local din 27 septembrie 2002, prin care
Bulevardul Mareşal Ion Antonescu a primit denumirea de Bulevardul
Cetăţii. Astfel municipiul Tîrgu-Mureş, chiar dacă printre ultimele
localităţi din România, s-a aliniat prevederilor Ordonanţei de urgenţă
nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi
simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării
cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra
păcii şi omenirii. Considerăm totodată
periculoasă pentru democraţia din România atitudinea unor consilieri
care au afirmat că ar fi imoral din partea lor să voteze modificarea
denumirii, chiar cu argumentarea că �şi Antonescu, şi Ceauşescu au
condus poporul român, ceea ce înseamnă că ei sînt eroi ai poporului
român�, susţinînd că preşedintele Roosevelt ar fi, în mod similar,
criminal de război.
În altă ordine de idei, Biroul pentru Drepturile Omului din cadrul Ligii PRO EUROPA
a fost informat referitor la existenţa unor concesionări directe masive
către unele firme sau persoane private, prin ocolirea prevederilor
Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor (care, la art. 26
prevede: �procedura de negociere directă este aplicabilă în cazul în
care licitaţia publică nu a condus la desemnarea unui cîştigător�).
Unele dintre aceste domenii, cerute spre concesionare, sînt ocupate în
prezent în mod ilegal, iar Primăria Tîrgu-Mureş nu aplică sancţiunile
prevăzute de lege. Ulterior, aceste domenii concesionate, prin
hotărîrea consiliului local, trec din proprietate publică în
proprietatea privată a municipiului, de unde � pentru sume derizorii �
în proprietatea celor care anterior concesionau terenul. Liga PRO
EUROPA, prin ajutorul unor experţi, va încerca să lămurească
legalitatea acestor acte.
Haller István coordonator program Biroul pentru Drepturile Omului
27 septembrie 2002 Tîrgu-Mureş
|