inapoi
7. Postfaţă
Autorii
acestui proiect au fost, pe tot parcursul desfăşurării, ţinta unor
hărţuieli, atacuri şi mistificări de presă impardonabile. Din păcate,
unii reprezentanţi autorizaţi ai Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române,
între alţii purtătorul de cuvînt oficial, au proferat acuze publice
grave şi au făcut autorilor proiectului procese de intenţie, după ce
evitaseră să dea curs invitaţiei la dialog venită din partea Ligii Pro
Europa.
Membrii echipei de proiect au declarat cu fiecare
prilej că această cercetare nu urmăreşte eliminarea predării religiei
din şcoli, ci propune ameliorarea educaţiei religioase, astfel încît ea
să corespundă interesului superior al copilului şi principiului
non-discriminării; am arătat în mod repetat că nu intenţionăm
culpabilizarea vreunui cult, ci expunerea acelor practici din
învăţămîntul public care creează privilegii şi discriminare; fiecare
dintre noi a reiterat cu varii ocazii angajamentul său personal faţă de
respectarea libertăţii religioase în România şi a autonomiei cultelor;
unii dintre noi, constrînşi de insinuările repetate, de etichetările
gen „atei militanţi” şi-au afirmat deschis afilierea religioasă.
În zadar. Cum proiectul avea să atingă o temă de putere şi avea să
deranjeze o întreagă încrengătură de interese personale şi colective,
dezvăluind faţa mai puţin onorabilă a utilizării sistemului public de
învăţămînt pentru realizarea intereselor partizane ale cultului
majoritar, în siajul căruia s-au strecurat şi cîteva culte minoritare
oportuniste, o întreagă artilerie grea s-a năpustit asupra proiectului,
a Ligii Pro Europa şi a echipei de cercetători.
Posibilitatea
autorilor de a răspunde acuzaţiilor a fost limitată, nici chiar dreptul
la replică în presă nu le-a fost respectat. Astfel, o dezbatere
importantă din societatea românescă a fost tematizată într-un mod voit
eronat. În locul unei discuţii calificate, unele cercuri de putere
clericale au preferat absenţa de la întîlniri, transmiterea de mesaje
prin media, stigmatizarea autorilor.
Pentru descurajarea
oricăror cercetări privind privilegiile BOR – şi ale altor biserici
local majoritare –, în sistemul învăţămîntului public din România,
strategia utilizată de liderii de opinie mandataţi să acopere aceste
interese a fost intimidarea cercetătorilor şi canalizarea discuţiei
spre ţinte inventate, pretinzînd că autorii acestui proiect ar contesta
dreptul elevilor la credinţă. Cum dreptul la credinţă este unul
intangibil şi inalienabil, susţinătorii campaniei pentru ocultarea
relaţiei Ministerului Educaţiei cu Biserica Ortodoxă Română au inoculat
publicului percepţia falsă că acest proiect, ca de altfel toţi cei care
susţin legitimitatea dezbaterii publice a relaţiei dintre stat şi
biserică, atentează la dreptul la credinţă, nesocotind o valoare
naţională importantă cum este biserica.
Nu au lipsit din
arsenalul de discreditări minciuna, calomnia sau atacul la persoană.
Articole de maximă virulenţă la adresa autorilor cercetării de faţă au
fost postate pe internet, pe pagini web ca „biserica secretă”, „salvaţi
icoanele copiilor”, „altermedia”, „civicmedia” etc., emanînd cel mai
adesea cu complicitatea unor jurnalişti cu fundamentalismul religios şi
partea întunecată a serviciilor secrete.
Paralel cu
desfăşurarea proiectului s-a inflamat şi tema prezenţei icoanelor în
şcoli, prilej pentru cei interesaţi în menţinerea privilegiilor BOR din
sistemul de învăţămînt public, de a instrumenta o costisitoare campanie
de intimidare, denumită „Salvaţi icoanele copiilor”. Campionii isteriei
împotriva proiectului de monitorizare a educaţiei religioase în şcoli
şi-au găsit tribună şi protecţie mai ales în paginile cotidianului
„Ziua”. În atmosfera de ostilitate şi linşaj public întreţinute de
grupul „salvatorilor” de icoane, la care s-au adăugat ad-hoc şi unii
reprezentanţi ai elitei intelectuale, discuţia raţională despre
educaţia religioasă în şcoli, despre respectarea principiilor
egalităţii de şanse şi non-discriminării, despre semnificaţia relaţiei
dintre stat şi biserică, a fost avortată. Cu excepţia unor analize şi
articole pertinente datorate lui Gabriel Andreescu, Zoe Petre, Mihaela
Miroiu, Cristian Pîrvulescu, Ovidiu Pecican, Ion Vianu, Renate Weber,
Alina Mungiu-Pippidi, Adrian Severin, Alexandru Lăzescu, Ovidiu Şimonca
şi alţii, intervenţiile raţionale au fost rare.
Proiectul de
faţă este un răspuns documentat la întrebarea privind realitatea de
fapt a educaţiei religioase în şcolile publice din România. Dacă va fi
studiat cu atenţie şi probitate morală de cei în măsură să contribuie
la formularea de noi politici publice în domeniu, se va deschide calea
spre o reformă coerentă a educaţiei religioase, în stare să garanteze
atît respectarea principiilor unei societăţi democratice şi pluraliste,
cît şi dezideratul legitim al respectării tradiţiei şi al asigurării
accesului tinerilor la o cultură generală religioasă temeinică şi
armonioasă.
Târgu-Mureş, noiembrie 2007
|