Gazeta Ligii PRO EUROPA Liga hírlapja – 6-7-8 / 2002
Sumar:
pag. 1:
Laura Ardelean: Universitatea de Vară Transsylvania — Ilieni 2002 pag.
2: Calendar – Naptár pag. 3:
HALLER István: Despre o normalitate
anormală pag. 4: Colegiul
Democraţiei: După opt ani pag. 5:
Finalul ediţiei a VIII-a pag.
6: Dracula încotro? pag. 7:
Raportul Comitetului Patrimoniului
Mondial COMUNICAT pag. 8:
Reportaj din „Oraşul fericit“ pag
9 Forumul Constituţional* pag
10: altera 17-18: Identităţi culturale
periclitate pag 11: Noi intrări
în biblioteca LPE pag 12: Scrisoare adresată Ambasadei SUA şi răspunsul Ambasadorului
Pagina
1 Universitatea de Vară Transsylvania — Ilieni 2002
În luna iulie, cînd Centrul Intercultural al Ligii PRO EUROPA a
organizat Universitatea de Vară Transsylvania, centrată pe problematica
complexă şi întrucîtva tabuizată, nici organizatorii şi nici
participanţii nu bănuiau că tema o să deschidă colecţia de toamnă –
iarnă a partidului de guvernămînt. „Iniţiativă – experiment de a
organiza o universitate de vară care să fie dedicată în totalitate
problemei regionalismului – şi în cadrul acestei dezbateri, discutării
tendinţelor regionaliste sau de regionalizare, a aspectelor identitare,
economice, politice, macro-politice care sînt legate de problema
regionalismului — la această universitate de vară v-am invitat.”
(Smaranda Enache, în cuvîntul de deschidere)
De altfel istoria „regionalismului şi regionalizării“ în România
post-decembristă a fost una — cum altfel dacă nu — originală,
mioritică, sinuoasă şi neclară. „În 1989/1990 o primă abordare a
federalismului a apărut într-o revistă care între timp a dispărut (şi
care se numea „Liberalul“...) Dan Amedeo Lăzărescu a scris acolo un
prim articol despre federalism şi chiar posibila federalizare a
României în care susţinea anumite teme legate de provinciile istorice.
După care, nu a urmat nici o reacţie. Guvernul format de FSN, într-o
primă fază, spre surprinderea multora dintre noi a numit un domn care
ulterior a devenit senator FSN, domnul Moţiu cu un titlu destul de
exotic pentru noi cei care ieşeam din comunism — a fost numit
guvernator pe problemele Transilvaniei (sic). Primul partid apărut pe
scena politică românească care a avut o conotaţie localistă sau
regionalistă a fost PUNR. Iniţial se numea PUNRT (T-ul provenea de la
Transilvania), T-ul a dispărut după un an de zile cînd partidul avea
deja interese la nivel naţional. După care nu a mai urmat nimic propriu
zis pe scena politică. Un interes pentru, să zicem, reprezentarea
politică a pulsiunilor regionaliste ŕ la Partidul Moldovenilor a avut
însă o existenţă scurtă.“ (Smaranda Enache) Au venit apoi
dezbaterile mai specializate din „Altera” şi, mai tîrziu, „Provincia“
iar în decembrie 2001 trendul a fost lansat şi pentru publicul larg de
celebrul „Memorandum“. Acest haute couture nu a putut fi digerat de
politicienii vremii. Lansat de „nişte rătăciţi“ (Adrian Năstase),
considerat o „tîmpenie“ (Ioan Rus) el a fost repede pus la colţ,
anatemizat, excomunicat: „«Avertismentul meu de atunci, tratat cu un
oarecare scepticism de unii, se confirma. Nu este cu totul întîmplator
faptul că această temă este lansată acum, înainte de clarificările în
ceea ce priveşte Legea statutului maghiarilor promovată de guvernul
Orbán», susţine premierul Năstase. El este de părere că nu trebuie
acordată atenţie găsirii unor formule de organizare administrativă «din
perioade trecute», revenirii la voievodatele sau cnezatele din secolul
al 13-lea sau «cum să-i facem pe români să se închidă fiecare în
provincia sa». «Acestea sînt basme pentru copii», spune Năstase.”
(Divers). „O asemenea idee este absolut absurdă. Este o temă ce nu
trebuie luată în dezbatere, iar propunerea înfiinţării de parlamente
regionale este neavenită” completa Partidul Democrat sub declaraţia lui
Viorel Pană. Nici alte partide nu au avut o poziţie diferită.
Împotriva „curentului”, Liga PRO EUROPA a avut însă curajul să pună în
discuţie în cadrul universităţii de vară această temă. La Ilieni s-au
discutat teme neagreate de partidul de guvernamînt ca: „Regionalism în
Europa, regionalism în România”, „Transilvania — o economie în
derivă?”, „Transilvania politică, politica Transilvaniei”, „Identitatea
transilvană — o naţiune de voinţă” şi s-au construit paradigme în
cadrul atelierelor: Transilvania — actor global politici de cooperare
internaţională, Politici regionaliste în România de azi, Criza
economiei clasice în Transilvania, Infrastructuri necesare,
Perspective: servicii, societatea informaţională, turism cultural,
agricultură ecologică, Mitul identităţii transilvane, Identitatea
transilvană nostalgie sau proiect, etc. Cei care au răspuns în iulie la
„complot“ au fost: Bodó Barna, Ioan Traian Ştefan, Smaranda Enache,
Claudiu Coşier, director Agenţia de Dezvoltare 6 Nord Vest, Csutak
István, expert, Agenţia de Dezvoltare 7 Centru, Mátis Jenő economist,
Kolumbán Gábor, Mircea Teaha, vicepreşedinte Liga Transilvania-Banat,
Sárkány Kiss Endre, Szokoly Elek, Ionuţ Popescu, Toró T. Tibor, Sabin
Gherman, Molnár Gusztáv, Ioan Avram Mureşan, Marius Cosmeanu, Klaus
Johannis, Horváth István, Wolfgang Wittstock, Al. Cistelecan, Gabriel
Andreescu, Bakk Miklós alături de 42 de tineri studenţi şi absolvenţi
de facultate din Cluj, Târgu-Mureş, Timişoara, Arad, Oradea, Brăila,
Bucureşti, Târgu-Jiu, Iaşi, Buzău, Hunedoara, Bălan, Târgu-Secuiesc,
etc. Mai trebuie precizat că deşi au fost invitaţi, reprezentanţii PSD
au lipsit cu desăvîrşire? Iată
însă că cei care huiduiseră conceptul lansat de societatea civilă s-au
hotărît subit să-l spele, să-l pieptene, să-l transforme şi să-l
prezinte în varianta gata de purtat în deschiderea colecţiei de toamnă.
Să fie de vină faptul că o mare parte din banii UE nu pot fi accesaţi
decît de către regiuni? „Guvernul ar putea modifica, după 2004,
sistemul administrativ-teritorial al României, punînd accentul pe
dezvoltarea regională” a declarat primul designer, Adrian
Năstase. „Deocamdată mi se pare absolut necesar să lansăm această
dezbatere. Cred că este foarte important pentru noi toţi să învăţăm din
experienţa europeană, din experienţa unor ţări care, ca şi noi, au fost
nevoite să se reorganizeze pentru a fi compatibile cu modelele
europene. De aceea, în perspectiva intrării noastre în UE, pentru 2007,
trebuie să lansăm, încă de pe acum, o dezbatere legată de aceste
aspecte — regionalism şi dezvoltare regională, descentralizare,
un raport echilibrat între nivelul central şi
nivelul local şi, bineînţeles, despre o mai bună organizare
administrativ-teritorială”. Că
România are nevoie de haina regionalizării este deja cunoscut, problema
care însă rămîne este cum va arăta însă aceasta o dată ce va ieşi din
producţia pesedistă, căci gurile rele spun că nu prea se va potrivi
conceptului iniţial care îmbina practicile europene cu tradiţia
istorică. Fiindcă lucrurile sînt clare, dacă croiala va fi greşită şi
colecţia va semăna mai degrabă cu produsele din bazarurile orientului
nu vom mai avea nici material pentru o nouă încercare şi aşa prost
îmbrăcaţi vom bate cam degeaba la porţile Europei.
Laura
Ardelean
Pagina
2 Calendar
1-2 iunie: Îmbunătăţirea
relaţiilor interetnice în sud-estul Europei. Întîlnire regională la
Belgrad. Din partea LPE a participat Laura ARDELEAN.
1-16
iunie: Proiectul Les sept sages în cantonul Jura, Elveţia. Din partea
LPE a participat Smaranda ENACHE.
4 iunie: Masa
rotundă cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, organizată de Liga
Pro Europa în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureş.
8
iunie: Doctrine politice, curs la Colegiul Democraţiei, susţinut de
Cristian Pârvulescu, politolog.
20-22 iunie: Savaria
Summer University de la Kőszeg, Ungaria. Din partea LPE au participat
Smaranda Enache şi Szokoly Elek.
9-14 iunie:
Universitatea de Vară Transsylvania, organizată de Liga Pro Europa la
Ilieni.
16-22 iunie: Dezvoltarea politicilor locale,
în organizarea Federaţiei Autorităţilor Locale, la Buşteni. Din partea
LPE a participat Haller István.
22 iunie:
Administraţia publică locală, curs la Colegiul Democraţiei, susţinut de
Csegzi Sándor, viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureş.
24-29
iunie: 26th UNESCO World Heritage Meeting, Budapest. Din partea LPE a
participat Kacsó Judit-Andrea.
4 iulie: Conferinţă
de presă. a LPE referitor la Campania S.O.S. Sighişoara.
10
iulie: Participarea studenţilor Colegiului Democraţiei la şedinţa
Consiliului Municipiului Tîrgu-Mureş, atelier.
10-12
iulie: Conferinţa inaugurală a Forumului Constituţional organizat de
Consiliul Forumului Constituţional şi Asociaţia Pro Democraţia la
Bucureşti. Din partea LPE au participat Haller István.
19
iulie: Sesiune publică: Primăria Tinerilor. Absolvirea studenţilor
Colegiului Democraţiei, înmînarea diplomelor.
24-26
iulie: Universitatea de Vară Bálványos, organizată la Tuşnad. Din
partea LPE a participat Smaranda Enache şi Szokoly Elek. Pagina
3
Despre o normalitate anormală
Recent, Corneliu Vadim Tudor, senator al Parlamentului României din
1992 unde reprezintă Partidul România Mare (pentru împrospătarea
memoriei: partid de guvernămînt în timpul mandatului 1992-1996,
împreună cu PDSR — actual PSD — şi PUNR), a trimis o scrisoare abjectă
ambasadorului SUA din Bucureşti, Excelenţei Sale Michael Guest.
Personal, consider că a cita din această scrisoare este sub demnitatea
foii de hîrtie, prin urmare nici nu mă voi referi la textul ei. Ceea ce
mi-a stîrnit interesul a fost modul în care unii politicieni au
reacţionat (citatele provin din cotidianul Adevărul).
„Scrisoarea lui Vadim Tudor aduce un prejudiciu României” — afirmă
Valeriu Stoica. Nu doar această scrisoare. Ci declaraţiile făcute încă
din 1990, la adresa comunităţii maghiare sau a unor lideri maghiari
(din motive similare celor arătate mai sus, din nou nu cita). Dar
atunci PNL (şi personal Valeriu Stoica) nu a luat atitudine. De ce?
Folosim o dublă măsură, una pentru ambasadorii SUA şi una pentru
membrii comunităţii maghiare? Sau jignirile adresate maghiarilor nu
deranjează urechi liberale? „Pentru cine-l cunoaşte, gestul e normal. O
normalitate anormală, cu care România s-a obişnuit, din păcate, în
ultimii 12 ani.” Să rememorăm: cînd un număr de organizaţii civice, în
perioada în care Valeriu Stoica era ministru al justiţiei, a întreprins
o acţiune la Curtea Supremă de Justiţie, cerînd scoaterea în afara
legii a Partidului România Mare din cauza iniţiativei de a crea lagăre
pentru romi, nu a existat un sprijin politico-moral pentru acţiune. Era
vorba doar de nişte romi, nu de ambasadorul statului de care depinde
lărgirea NATO. Nu sînt capabil să sesizez diferenţe, poate în
naivitatea mea consider că Michael Guest, cu tot respectul faţă de
dînsul, nu este cu nimic mai intangibil, mai presus, decît un biet
maghiar sau rom. Cineva care se consideră liberal ar trebui să
înţeleagă această mentalitate, ba chiar să o împărtăşească.
Nu demult coleg la guvernare, Viorel Hrebenciuc declară: „Handicapatul
politicii româneşti, C. V. Tudor, a produs o nouă mostră de tembelism.
[...] Vai de cei care îl suportă pe acest neisprăvit”. În perioada de
tristă amintire Vadim Tudor nu era doar suportat, dar şi susţinut de
PDSR, i s-a dat guvernarea „în mînă”. Poate de aici similaritatea de
stil, care în esenţă este confundabil cu al celui despre care se
vorbeşte. Din nou rămîn surprins: Vadim Tudor poate fi jignit, crezînd
că asta arată bine la Washington? Nu metoda în sine se condamnă, ci
doar că această metodă s-a aplicat unei persoane sus-puse? *
Din punct de vedere juridic, situaţia este cît se poate de clară şi
neclară. Codul nostru penal, la articolul 171, intitulat Infracţiuni
contra reprezentantului unui stat străin, prevede: „Acţiunea penală se
pune în mişcare la dorinţa exprimată de guvernul străin”. În limbaj
cotidian: Vadim Tudor nu poate fi pus să răspundă pentru declaraţiile
sale decît dacă Guvernul Statelor Unite cere expres acest lucru. Ceea
ce, cu siguranţă, nu se va întîmpla. Politicienii de dincolo de Ocean
ar putea considera că este sub demnitatea lor să reacţioneze la un
astfel de atac. Dar, ipotetic,
să ne gîndim, ce s-ar întîmpla dacă s-ar depune o plîngere penală de
către Guvernul SUA. Foarte probabil Vadim Tudor ar pierde procesul şi
ar ajunge pe partea cealaltă a gratiilor. Happy end! Sau nu? Ce ar
simţi celelalte victime ale distinsului senator, care au acţionat
pentru jigniri la fel de abjecte, fără un rezultat palpabil? Ca să ţi
se facă dreptate, trebuie să fii ambasador, şi nu al oricărui stat şi
oriunde, ci al SUA şi la Bucureşti...
HALLER
István Pagina
4
După opt ani
Unul dintre cele mai vechi programe iniţiate de Liga Pro Europa este şi
Colegiul Democraţiei care a împlinit în acest an al optulea an de
existenţă. Se poate spune fără
exagerare că, asemeni LPE, una din primele organizaţii
non-guvernamentale din România, apărută imediat după 22 decembrie 1989,
Colegiul Democraţiei se numără printre primele programe educaţionale
pentru tineret, iniţiate în ţara noastră. Dacă în ultimii ani prezenţa
tot mai crescută a unor forme de educaţie, precum tabere sau
universităţi de vară, ca, de exemplu, cele de la Bálványos, Izvorul
Mureşului, Amara sau Ilieni, ce vizează formarea tînărului cetăţean sau
a noului „homo politicus”, sînt un fapt obişnuit, la începutul anilor
’90 aceasta era o raritate. Dintre acestea, Universitatea de vară
„Bálványos”, apărută în 1990, unde şi LPE a fost co-organizatoare, a
devansat doar cu patru ani Colegiul Democraţiei.
Ideea care a stat la baza creării acestui proiect a pornit de la
insuficienţa noţiunilor de civism, sociologie şi politologie existente
la acea vreme în programa analitică a liceelor, deci în mod implicit
necesitatea completării acesteia printr-o suită de prelegeri, mese
rotunde, ateliere de lucru sau deplasări la diverse instituţii de stat,
toate întrunite într-un proiect numit Colegiul Democraţiei. Astfel,
tinerilor urmau să le fie aduse mai aproape instituţiile statului de
drept, principiile care le guvernează şi nu în ultimul rînd pe cei
aleşi să le conducă. Dialogul cu aceştia, dar şi al tinerilor între ei
urma să fie arma cunoaşterii.
Prin conţinut şi maniere de lucru, acest program urma să astupe acest
gol existent la acea vreme în sistemul educaţional românesc.
Audienţa de care s-a bucurat de la bun început şi apoi de-a lungul
anilor, în rîndul tineretului studios şi nu numai, a constituit un prim
semnal că proiectul răspunde unei necesităţi încă nesatisfăcute. De
fiecare dată, la începutul oricărei noi ediţii a Colegiului, numărul
candidaţilor depăşea cu mult posibilităţile materiale ale acestuia.
Implicarea ulterioară a absolvenţilor Colegiului în viaţa socială,
abordarea cu succes de către aceştia a unor profesiuni legate implicit
de cunoştinţele dobîndite aici, a constituit un alt semnal de reuşită.
Avem la ora actuală studenţi la drept, ştiinţe sociale sau politice, la
jurnalistică, dar şi ziarişti, cadre universitare, funcţionari în
administraţia publică locală, care au absolvit cu ani în urmă Colegiul
Democraţiei, numărul actual al absolvenţilor depăşind cifra de 180.
La fiecare sfîrşit al unui an de studiu, participanţii Colegiului au ca
ultimă şedinţă de lucru „Primăria Tinerilor”, o formă de
interactivitate asumată de aceştia. Tinerii organizează o şedinţă
sui-generis a Consiliului Municipal, în care primarul, consilierii,
secretarul de şedinţă etc. sînt ei înşişi, tematica şedinţei
aparţinîndu-le de asemenea. Deşi este doar un exerciţiu, seriozitatea
şi convingerea cu care tinerii şi-au asumat rolul au convins şi
entuziasmat pe titularii acestor posturi, primar şi consilieri, aflaţi
în sală. Nu este de acum un
secret faptul că proiectul de repunere în circuitul turistic a Cetăţii
Tg.Mureş a fost prezentat la Primăria Tinerilor la fel ca şi
instituirea în cadrul Primăriei a unui Birou de Informare a Publicului,
colegiştii asumîndu-şi un rol de pionierat.
Se poate pune întrebarea dacă la ora actuală această formă de educaţie
mai este sau nu necesară. Datele de care dispunem arată că în pofida
introducerii în învăţămîntul de stat a noţiunilor de civism şi de
drepturile omului, acestea nu sînt suficient predate.
Noţiuni elementare de istorie şi cultură ale comunităţilor etnice,
altele decît cea română, aflate de secole în spaţiul de viaţă românesc,
cooperarea regională şi subsidiaritatea ca pîrghie de bază în
administraţia locală sînt încă total absente în programele de
învăţămînt. Din păcate, şcoala românească se pricepe de minune să
pregătească specialişti, nu însă şi cetăţeni. Fără cultivarea
atitudinii civice în rîndul populaţiei tinere, nu vom putea elimina
politicianismul şi corupţia, asanînd astfel neîngăduita rămînere în
urmă a economiei româneşti şi implicit a standardului de viaţă şi
civilizaţie. Sînt noţiuni disparate, în aparenţă fără legptură, dar
care în realitate se intercondiţionează.
Iată, deci, cîteva motive pentru care credem că ediţia a noua a
Colegiului Democraţiei va fi necesară şi dorită de toţi tinerii
interesaţi înspre mai bine.
Să le urăm succes!
Mircea SUHĂREANU
Pagina
5
Finalul ediţiei a VIII-a
Colegiul Democraţiei se încheie în fiecare an cu un program practic de
exerciţiu al autonomiei locale: tinerii participanţi constituie pentru
o zi Consiliul Municipal ad-hoc al oraşului Tîrgu-Mureş şi dezbat
problemele comunităţii locale într-o sesiune publică.
În acest an la Primăria Tinerilor au participat 24 de studenţi care au
urmat cursurile acestui program timp de 10 luni. Pentru a putea pregăti
cît mai bine această şedinţă de consiliu, tinerii au participat la un
curs despre organizarea şi funcţionarea Primăriei municipiului
Tîrgu-Mureş, susţinut de domnul viceprimar Csegzi Sándor după care au
participat şi la şedinţa lunară a Consiliului Municipal. A urmat
pregătirea sesiunii publice astfel: cursanţii au decis ordinea de zi şi
problemele principale care urmau a fi dezbătute şi au ales prin vot
secret „primarul” şi „preşedintele de şedinţă” pentru Primăria
Tinerilor. Ei s-au împărţit pe grupe şi au pregătit materialele pentru
fiecare punct de pe ordinea de zi.
Studenţii avînd „rolul” de consilieri au ales temele pe care le-au
considerat a fi priorităţile oraşului. În „şedinţa de consiliu” din
acest an au fost dezbătute problemele legate de: reamenajarea şi
modernizarea Platoului Corneşti, crearea unei baze de date pentru
facilitarea accesului la informaţia publică, construirea unei şosele de
centură pentru ocolirea Tîrgu-Mureşului şi revitalizarea Cetăţii
Medievale din Tîrgu Mureş.
„Hotărîrile” votate de către colegişti au fost puse la dispoziţia celor
prezenţi în sală, cu speranţa ca şi de această dată ideile şi
propunerile lor viabile să fie incluse pe agenda de lucru a realilor
consilieri ai municipiului nostru.
Cu această ocazie s-au înmînat diplomele de absolvire ale Colegiului
Democraţiei, astfel numărul absolvenţilor a ajuns la 185.
KOVÁCS
Gyöngyvér
Eseuri de absolvire
Anca RUS - Răspunderea cetăţeanului
ANTAL Imola - Regionalism în contextul actual
BA Dieyna - Trăind alături de celălalt
BÁTHORI István - Rolul democraţiei în societate
Sonia DAN - Minorităţi naţionale în România
Dina FĂGĂRAŞ - Respectarea drepturilor copilului în România
Svetlana ENACHE - Discriminare/Rasism
JÁNOSI-RANCZ Zoltán - Ceangăii
JÓZSA Szidónia - Imaginea evreului
Loredana JUCAN - Politicile şi instituţiile Uniunii Europene
KATÓ Tamás - A moldvai csángók identitásáról
KILYÉN Ildikó - Dreptatea – valoare juridică sau iluzie optică?
KOCSIS Lóránt Zsombor - Az állam
KÓSA László - Magyar Bolyai Farkas iskola — kisebbség követelése,
többség kötelessége?
Leda PANAIOT - Aristotel - De la statul sclavagist la statul de drept
Ligia PAMFILIE - Avortul (sau, acolo unde două drepturi se lovesc)
Petruţa MĂRGINEAN - Consiliul Europei: organizarea şi
structurile de protecţie şi promovare a drepturilor omului
Marcela MOLDOVAN - Tinerii din ziua de astăzi
SUBA Csongor - Státusztörvény, kedvezménytörvény?
SZALÓ Ştefan - Conceptul etnic
SZŐCS Blanka - Veszélyeztetett európai kultúra a jiddis!
VARGA Emőke - Cea de a opta minune a lumii
Varga Zsolt - Európai identitás
Pagina
6
Dracula încotro?
„Dracula” bîntuie prin ţară, negăsindu-şi locul nicăieri. Atît de
controversat de la început, proiectul pare să se fi îndepărtat
definitiv de Sighişoara, cu toate eforturile şi încăpăţînarea
primarului Dorin Dăneşan, care în ciuda opoziţiei multor foruri, încă
crede (oare?) că acest mega-kitsch va fi construit pe Platoul Breite.
Şi a cam rămas singur, abandonat chiar şi de ministrul
turismului în această aventură.
La ultima şedinţă a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Budapesta,
s-a prezentat raportul delegaţiei mixte UNESCO-ICOMOS care a vizitat
atît Sighişoara cît şi Platoul Breite în cursul lunii martie a.c. Acest
raport conţine o evaluare detaliată cu privire la proiectul
construcţiei parcului de distracţii din mai multe puncte de vedere:
locul construcţiei, mediul înconjurător, arheologia, arhitectură şi
design, viabilitate financiară, fazele construcţiei şi planificarea,
infrastructura, segmenţi şi tipuri de turişti, impactul cultural,
vizual şi cel asupra peisajului.
„În decursul anului 2001, Centrul Patrimoniului Mondial a fost de mai
multe ori informat asupra propunerii construcţiei a două parcuri
tematice (Dracula Park şi Western Land) şi a unui teren de golf în
apropierea Centrului istoric al Sighişoarei”, foarte mediatizată din
acestea fiind intenţia construirii parcului Dracula, dar fiind cuprins
în hotărîrea de Guvern şi terenul de golf, la care se renunţase tacit
ulterior. Citind raportul am
observat o serie de inadvertenţe între declaraţiile făcute de
oficialităţile române în ţară şi informările trimise către Centrul
Patrimoniului Mondial. Primarul Sighişoariei, Dorin Dăneşan a declarat
de nenumărate ori în public că nu s-au dat nicioadată bani pentru
restaurări şi renovări la Sighişoara nici de la bugetul central şi nici
de la UNESCO. Interesant este că — conform raportului — observatorul
statului membru, adică România, la cea de-a 25-a sesiune a Comitetului
Patrimoniului Mondial de la Helsinki, „a indicat că în urmă cu cîţiva
ani, autorităţile române au început restaurarea unei largi părţi a
localităţii şi o sumă de 120.000 USD a fost deja investită în această
activitate”. Dar ceea ce m-a suprins şi mai mult a fost informaţia
primită de către misiunea mixtă în legătură cu mărimea parcului,
conform căreia „misiunea a fost informată că parcul tematic acoperă 46
ha din zona cea mai nordică a Platoului Breite (128 ha)”. În urmă cu
ceva vreme se vehiculase această suprafaţă de 46 ha, dar niciodată nu a
fost prezentat publicului un proiect nou, iar cel vechi – cel iniţial –
al arhitectului Dan Covali se referă la 60 de ha.
Acelaşi raport demontează şi argumentele oficialităţilor, care
susţineau că prin amplasarea parcului pe Breite, Cetatea nu va suferi
şi au adus drept exemple alte locaţii de parcuri de distracţie în
preajma unor situri de patrimoniu mondial. „Misiunea a observat că
situaţia oraşului Sighişoara şi a parcului tematic propus nu este deloc
comparabilă cu orice alt exemplu de parc tematic situat în apropiere de
monumente ale patrimoniului universal, menţionate în discuţie: zona
Prater în apropierea Centrului istoric al Vienei (Austria), recent
înscris [pe lista patrimoniului mondial], Disneyland în afara Parisului
şi pe ţărmul Senei (Franţa) – amîndouă capitale cu un număr de turişti
ridicat – sau parcul de distracţii Tripsdrill situat la 9 km depărtare
de complexul de mănăstiri de la Maulbronn (Germania).”
Fără nici o excepţie, toţi cei care au luat cuvîntul la această
reuniune şi-au exprimat dezacordul cu privire la intenţia construirii
parcului lîngă Cetatea Sighişoarei şi, prin vocea reprezentantului
Libanului, au cerut Comitetului să recomande ca parcul tematic să nu
fie amplasat în apropierea nici unui obiectiv de patrimoniu mondial din
Transilvania. Nerespectarea recomandărilor şi punerea în pericol a
monumentelor aparţinînd patrimoniului cultural mondial poate atrage
după sine includerea acestora pe Lista patrimoniului mondial aflat în
pericol, iar în cel mai grav caz, ca o măsură cu caracter punitiv la
adresa statului membru, excluderea definitivă a monumentului de sub
protecţia UNESCO. De asemenea, Comitetul Patrimoniului Mondial şi-a
exprimat îngrijorarea cu privire la starea de conservare precară a
sitului de patrimoniu mondial şi potenţialele impacte negative uriaşe,
atît culturale cît şi de mediu, ale proiectatului parc tematic asupra
sitului, cît şi lipsa unui plan de management al monumentului istoric,
conform solicitărilor celei de-a 25-a sesiuni din decembrie 2001 de la
Helsinki. Statului român i s-a solicitat ca să prezinte să înainteze,
pînă la 1 februarie 2003, un raport cu privire la stadiul proiectului
pentru a putea fi examinat la a cea de-a 27-a sesiune a comitetului din
în iunie/iulie 2003. Dracula
bîntuie visele şi buzunarele, mai ales, ale investitorilor mici, care
şi-au investit speranţele şi banii agonisiţi în „cel mai ambiţios
proiect de turism” al anului, care pare deveni cel mai mare eşec
turistic al actualei guvernări. Impus de la centru, conform practicilor
bine-cunoscute, proiectul a fost contestat de multe organizaţii
neguvernamentale, dar şi de personalităţi culturale şi publice. În
ciuda contestaţiilor interne, oficialităţile nu au arătat nici cea mai
mică flexibilitate în vederea mutării amplasamentului din apropierea
Cetăţii Medievale. O oarecare deschidere a fost arătată de ministrul
Dan Matei Agathon, doar după intervenţia unor personalităţi sau
organisme internaţionale de prestigiu, semnînd doar cu cîteva zile
înaintea întîlnirii de la Budapesta o înţelegere cu Fundaţia Mihai
Eminescu Trust prin care se agrea schimbarea locaţiei iniţiale. Fapt
salutat şi de către Comitetul Patrimoniului Mondial în şedinţa din
27-29 iunie a.c.
Văzîndu-se
într-o situaţie ingrată, pe de o parte renunţînd la amplasamentul
iniţial prin această înţelegere, iar pe de altă parte rămînînd dator cu
nişte explicaţii în faţa mai micilor sau mai marilor investitori,
ministrul Dan Matei Agathon a recurs la un subterfugiu ieftin,
încercînd să arunce pisica moartă în curtea altora. După întîlnirea de
la Budapesta s-a angajat firma de consultanţă PriceWaterhouseCoopers
pentru a face un studiu de fezabilitate a proiectului Dracula Park,
păstrînd însă amplasamentul pe Platoul Breite. Domnia sa încearcă să se
eschiveze spunînd că cei care sînt în măsură să decidă viitoarea
locaţie a parcului sînt doar specialiştii firmei de consultanţă.
Deocamdată un lucru este cert: Dracula se îndepărtează pe zi ce trece
de Sighişoara. Rămîne însă de văzut unde îşi va găsi locul acest
proiect, dar mai interesant va fi modul în care vor fi justificate
cheltuielile efectuate din banii adunaţi de la investitori.
Sper că „aventura” Dracula Park îi va lumina pe reprezentanţii
autorităţilor publice în demersurile întreprinse fără consultarea
societăţii civile.
KACSÓ Judit-Andrea
Pagina
7
Raportul Comitetului Patrimoniului Mondial*
– extras –
26 COM 21 (b) 67 Centrul
istoric al Sighişoarei (România): Comitetul Patrimoniului
Mondial,
1. Luînd
notă de raportul misiunii mixte UNESCO-ICOMOS care a vizitat situl;
2. Constată cu mare îngrijorare starea de conservare precară a sitului
de patrimoniu mondial şi potenţialele impacte negative uriaşe, atît
culturale cît şi de mediu, ale proiectatului parc tematic asupra
sitului; 3. Reaminteşte
paragrafele de la 80 la 82 din ghidul operaţional;
4. Îndeamnă Statul membru:
1. Să intensifice conservarea proprietăţii ca o urgenţă, înainte ca
Comitetul să ia în considerare luarea unor măsuri în vederea includerii
acestuia pe Lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol şi, în această
privinţă, să caute de îndată fonduri, atît naţionale cît şi
internaţionale, şi să solicite pentru cele mai urgente lucrări de
restaurare asistenţă tehnică de cooperare pentru prezervarea şi
protecţia sitului de patrimoniu mondial. Comitetul reaminteşte că pot
fi alocate fonduri, la cererea statului membru, din Fondul de
Patrimoniu Mondial;
2. Să formeze, ca o măsură de urgenţă, o echipă de coordonare
responsabilă cu managementul sitului de patrimoniu mondial, anexată la
administraţia oraşului, în vederea elaborării unui plan de management
integral, incluzînd şi managementul turismului;
3. Să ia în considerare problemele sociale critice ale oraşului şi
regiunii în orice dezvoltare viitoare în Sighişoara şi în jurul ei, şi
să ia în considerare potenţialul de dezvoltare existent, reprezentat
îndeosebi de un număr de situri de patrimoniu mondial aflate în
regiune, în special pentru itinerarii culturale şi turism cultural;
5. Ia notă cu satisfacţie de intenţia autorităţilor române de a reloca
proiectatul parc tematic, ce a fost planificat la o distanţă de 1,5 km
de situl de patrimoniu mondial;
6. Solicită în continuare statului membru să evite construirea Parcului
în vecinătatea oricăror situri de patrimoniu mondial din Transilvania;
7. Solicită statului membru să definitiveze, cît mai curînd posibil, un
plan de management pentru sit;
8. Solicită statului membru să înainteze, pînă la 1 februarie 2003, un
raport în această privinţă şi cu privire la stadiul proiectului în
vederea examinării acestuia la a cea de-a 27-a sesiune a sa, în
iunie/iulie 2003;
* Doc. WHC-02/CONF. 202/25, pg.
51-52, UNESCO, Decisions of the 26th session of the World Heritage
Committee, Budapest - Hungary, 24-29 June 2002.
Comunicat
Membrii iniţiativei Campania SOS SighiŞoara salută concluziile celei
de-a 26-a şedinte a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO,
desfăşurată între 24-29 iunie 2002, care întăreşte opiniile experţilor,
personalităţilor culturale şi societăţii civile din România, care au
atras atenţia încă din toamna anului 2001 că proiectul amplasării pe
Platoul Breite a parcului de distracţii Dracula încalcă legislaţia
românească şi internaţională privind protecţia mediului, a
patrimoniului cultural şi principiile de bună administrare a banului
public. Membrii iniţiativei
Campania SOS SighiŞoara consideră că schimbarea locaţiei parcului
într-o zonă care nu comportă riscuri de mediu şi patrimoniale este o
victorie a societăţii civile româneşti şi a presei independente.
Respingem insinuările iniţiatorilor proiectului că acţiunile
desfăşurate ar fi fost inspirate de interese străine. Singurul interes
care animă membrii Campaniei este acela al repsectării drepturilor
contribuabililor, al păstrării valorilor patrimoniale şi de mediu din
România care, prin unicitatea lor, constituie bazele sigure ale unei
reale dezvoltări durabile, capabilă să asigure, pe termen lung, locuri
de muncă şi prosperitate pentru comunităţile locale.
Membrii iniţiativei Campania SOS SighiŞoara solicită iniţiatorilor
proiectului amplasării Dracula Park la Sighişoara să-şi asume public
responsabilitatea acestui eşec. Solicităm totodată declanşarea
imediată a unei anchete privind: cuantumul fondurilor publice investite
în proiect; situaţia financiară a SC Fondului de Dezvoltare Turistică
Sighişoara SA; şi tragerea la răspundere a celor care au lansat, fără
obţinerea avizelor necesare, un proiect comportînd serioase riscuri
financiare privind administrarea banului public, cu consecinţe extrem
de negative asupra imaginii României.
Membrii iniţiativei Campania SOS SighiŞoara solicită primului ministru
tragerea la răspundere a ministrului turismului, care prin acţiunile
sale riscante a indus în eroare contribuabilii români, inclusiv pe
şeful guvernului, promovînd o inacceptabilă ingerinţă a factorului
politic în sfera economică. Este de nepermis ca la un an de lansarea
acestui proiect contestat, Ministerul Turismului să delege unei firme
de consultanţă străină, fie ea prestigioasă, formularea politicilor
publice româneşti. Membrii
iniţiativei Campania SOS SighiŞoara îşi manifestă întreaga
disponibilitate de a participa direct la atragerea de fonduri şi
formularea de proiecte viabile de turism cultural care să contribuie la
restaurarea patrimoniului Cetăţii medievale, la imediata relansare
economică a Sighişoarei şi la ocuparea forţei de muncă. Pentru
realizarea acestui scop propunem constituirea de îndată, la nivelul
judeţului Mureş a unei comisii care să elaboreze o alternativă de
dezvoltare durabilă a Sighişoarei şi a altor comunităţi locale aflate
în aceeaşi situaţie.
Liga Pro
Europa
Asociaţia
Sighişoara Durabilă Smaranda Enache
Alexandru Goţa
Tîrgu-Mureş
la 4 iulie 2002
NB: Campania SOS Sighişoara a fost
iniţiată de Liga Pro Europa şi Asociaţia Sighişoara Durabilă în
noiembrie 2001 şi reuneşte cca.100 de organizaţii neguvernamentale,
experţi, personalităţi publice şi culturale din România.
Pagina
8 Reportaj din „Oraşul fericit“
Am pornit spre Seliştad fără prea mare tragere de inimă într-o zi
ploioasă de sfîrşit de iulie. Recomandasem cu cîteva luni în urmă
finanţarea unui proiect ce urma să se desfăşoare în acest loc despre
care nu ştiam mai nimic. Trebuia să fie o tabără pentru copiii din
comuna Şoarş, o tabără în care micuţii români, romi, maghiari şi
germani să înveţe împreună tainele Thaliei.1
De la Sighişoara, drumul spre Agnita trece prin Brăneşti, un loc
odinioară binecuvîntat cu o cetate săsească impresionantă şi care ni
s-a arătat întocmai ca vremea, mohorît şi trist. De aici se desprind
urmele unui fost drum, singura cale de acces spre Retiş, Bărcuţ şi mai
apoi Seliştad. Vegetaţia crescută pînă la drum, liniştea netulburată de
nici un autovehicul m-a convins că la Seliştad nu poţi ajunge din
greşeală. După porţiuni lungi de „junglă“ în care nimeni şi nimic nu
îţi putea semnala prezenţa omului în zonă, se iveau sate odinioară
prospere, construite în jurul unei biserici cetăţi, azi înconjurată de
buruieni care şi-au făcut loc printre zidurile în ruină. Case,
fortăreţe săseşti, care au rezistat atîta vreme intemperiilor istoriei
au căzut acum sub atacurile uitării. Fără acoperişuri, cu tencuiala
căzută şi doborîte de vegetaţia sălbatică, cele mai multe dintre ele
păreau un „no man’s land“. Puţinii oameni pe care i-am zărit semănau şi
ei cu nişte fantome. Seliştandul s-a ivit din „junglă“ tocmai cînd
ploaia se înteţise. Am străbătut satul pînă la Biserica Cetate. Aici
însă aveam să descoperim „Oraşul fericit“. (Boldog Város este denumirea
maghiară a satului, păstrată din latină Felix locum alături de
denumirea germană Seligstadt)
Din fosta cetate s-au menţinut în picioare Biserica Evanghelică2 , Casa
Parohială, fosta Şcoală Germană şi Casa Fructelor3 , fiecare în stadii
diferite de renovare şi fiecare cu povestea sa. În Casa Parohială, cu
ajutorul unor oameni generoşi, s-a reuşit încropirea unei tabere de
elevi. Ghidul nostru ad hoc, părintele Johannis Klein, organizatorul
taberei, este cel care se ocupă de renaşterea acestui loc. Se găsesc
aici trei dormitoare cu paturi suprapuse, o sală de mese, o bucătărie
foarte tradiţională (aici am întîlnit-o pe Frau Doina Şandru,
profesoară de limba română şi care juca cu mult succes rolul de
bucătăreasa taberei) şi o baie modernă cu facilităţi normale anilor
2000. Deşi funcţională, renovarea este însă doar parţială. În pivniţă
au fost amenjate nişte mese de tenis dar renovarea continuă. Povestea
„noului Seliştad“ începe la cimitirul din spatele Bisericii. „Aici este
locul în care noi aducem tot ce nu mai vrea sau nu mai poate să
trăiască“ ne-a spus cu oarecare tristeţe părintele Klein.4
„Cînd am venit aici, am crezut că primul lucru care ar trebui să-l
îngrop este biserica. La ce să mai folosească o Biserică dacă nu mai
are enoriaşi. Apoi am văzut că puţinii tineri din localitate obişnuiesc
să vină aici în cimitir. La început nu i-am înţeles, dar apoi am văzut
cum viaţa poate să se nască chiar din moarte“, a continuat deja cu
optimism şi ne-a arătat cum dintr-un mormînt a crescut un mălin care a
îmbrăţişat piatra funerară.
Participanţii la tabără erau într-o parte din fosta şcoală, devenită
pentru un timp de tristă amintire Cămin Cultural. Veniţi din satele din
apropiere participnţii taberei şi mici şi mari se străduiau să ţeasă
nişte covoraşe, pe care recunosc, nu aş fi fost în stare să le fac. Nu
au părut deloc surprinşi să ne vadă şi s-au oprit din „lucru“ doar
pentru a ne face o demonstraţie de teatru. Izolaţi în satele lor, parcă
încremenite, copiii frumoşi ai comunei Şoarş au dovedit o sensibilitate
şi o înţelegere deosebită a teatrului. Cu nume dure (ca viaţa pe care o
duc), s-au lăsat conduşi de regizorul Markus Erwin şi au căpătat
încredere în sine, în parteneri şi mai ales o trăire deosebită a artei.
„Teatrul este frumos, dar nu poţi să-l simţi numai dacă intri în el“
ne-a spus un copil sfătos de nici 10 ani. Am mai aflat că la masă se
roagă în germană, că au învăţat să cînte în maghiară şi că între ei
vorbesc mai mult în româneşte. Stafful completat de Klaus Biedermann,
un luxemburghez îndrăgostit de Transilvania şi doamnele profesoare care
conduc atelierele de ţesătorie schimbă cu uşurinţă conversaţia dintr-o
limbă în alta de parcă inima TRANSSYLVANIEI ar fi reînceput după atîta
timp să bată.
Despre tabăra de
la Seliştad aş mai putea scrie multe, importante sînt însă, cred eu,
dezvăluirile unui astfel de loc. În timp ce edificii patrimoniale atît
de vii, de umane şi mai ales adevărate se prăbuşesc, se încearcă
construirea unor iluzii fără valoare din rigips. Potenţialul turistic
deosebit al regiunii rămîne îngropat asemeni drumului de acces iar cei
ce reuşesc să ajungă acolo nu au nici măcar posibilitatea de camping.
Şi nici Coca Cola. Şi am mai învăţat că Transsylvania există, aşteaptă
numai să fie redescoperită.
Dacă la sosire am considerat numele de Boldogváros drept culme a
cinismului, optimismul şi seninătatea celor de aici au devenit însă
molipsitoare. Pe acoperişul Casei Fructelor, voluntarii germani au
aşezat o roată de căruţă „ca să îşi poate face o barză cuibul“. În
această primăvară nu a venit nici una dar roata a rămas şi oamenii
aşteaptă o nouă primăvară. Iar mălinul din cimitir aşteaptă ca cineva
să-l facă generic de documentar. Oraşul fericit şi-a găsit un
protector. Au mai rămas însă atîtea alte locuri care strigă după ajutor
înainte de a se stinge..... Le va auzi cineva? Laura Ardelean Note: 1.
În cadrul proiectului „Dezvoltarea comunităţilor multietnice“ realizat
de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Liga PRO EUROPA
este partener în modulul de grantgiving. Aceasta presupune printre
altele realizarea de evaluări ale aplicaţiilor depuse. Unul dintre
proiectele evaluate şi finanţate este „Sîntem mulţi şi diferiţi dar
prieteni şi uniţi“ propus de Forumul Democrat al Germanilor filiala
Făgăraş. 2. Deja obişnuiţi cu pardoxurile locului, nu ne-am
mai mirat să descoperim în Biserică un tablou datat în 1890 în care
Isus este reprezentat evreu şi este însoţit de o fetiţă. „Hermann Hesse
spunea că într-o operă de artă artistul îşi aşează sufletul. Acesta,
după cum vedeţi şi-a aşternut tot sufletul, şi a murit la 33 de ani.“ 3.
Casa Fructelor, avea să ne spună părintele Klein, chiar era locul în
care toţi locuitorii Oraşului Fericit îşi păstrau fructele şi slănina.
Pentru evitarea oricărei suspiciuni cheia casei era păstrată de două
persoane care să nu aibă legături de rudenie cu proprietarii bunurilor
depozitate. În plus, pentru sporirea siguranţei, mai era numit şi un
responsabil cu slănina. Atunci cînd proprietarii îşi luau acasă o parte
din slănină acesta trebuia să fie prezent să aibă grijă ca slănina să
se taie drept iar apoi să-şi aplice ştampila pe margine.
4.
Pentru o imagine autentică ar trebui precizat că părintele Klein este
foarte tînăr, că a studiat în Israel şi Elveţia unde şi-a luat şi
doctoratul şi chiar cîntă foarte bine la chitară.
Pagina
9
Forumul Constituţional*
În perioada 10-12 iulie a.c. a avut loc, la Bucureşti, în Palatul
Parlamentului, Forumul Constituţional, organizat de Asociaţia Pro
Democraţia în parteneriat cu Camera Deputaţilor, cu scopul de a oferi
un spaţiu dezbaterilor publice privind revizuirea Constituţiei României.
Forumul Constituţional reprezintă o premieră: pentru prima data în
România, în jurul unei legi — chiar a Constituţiei — se realizează o
largă dezbatere. La discuţii au fost chemaţi specialişti,
reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale, sindicatelor,
organizaţiilor patronale, mass-mediei. Mai mult: oricine poate să
acceseze site-ul www.forumconstitutional.ro, şi să-şi formuleze
opiniile, propunerile legate de revizuirea Constituţiei. Idee unică,
idee mai mult decît lăudabilă. Întrebarea este dacă cineva va ţine sau
nu cont de aceste opinii şi propuneri.
Un participant — domnul Dumitru Tinu, director general al cotidianului
Adevărul — şi-a exprimat îndoielile, după care a părăsit „locul
faptei”. Oare aceasta este o reacţie
normală? Sau avem obligaţia
morală de a accepta parteneriatul propus, de a participa activ la
discuţii, de a veni cu propuneri, şi în momentul în care observăm că
totul este doar o faţadă, o vitrină către statele membre UE şi NATO, să
arătăm propunerile valide, profesioniste, demne de luat în considerare,
dar care au fost refuzate din cauza unor înţelegeri prealabile între
partidele politice. Nu se poate prezuma o rea intenţie cînd se
promovează un stil democratic, ceea ce nu înseamnă nici să cădem în
greşeala de a crede că, de această dată, părerile pînă acum ignorate
ale societăţii civile vor fi, în viitor, preluate de partidele politice.
Principalele teme de revizuire a Constituţiei au fost:
• drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţeanului (în consens, cu
cîteva excepţii, au fost formulate modificări prin care Constituţia
României se conformează prevederilor unor tratate deja ratificate de
România sau ale celor ce urmează să fie ratificate în situaţia
integrării în Uniunea Europeană; în special se doreşte o mai clară
formulare a dreptului la proprietate);
• integrarea României în structurile euro-atlantice şi problema
suveranităţii (integrarea reprezentînd transferarea unor atribute ale
suveranităţii către instituţii internaţionale);
• relaţiile între autorităţile publice, independenţa puterii
judecătoreşti (propunînd o mai clară separare a puterilor);
• autonomia locală (propunîndu-se crearea regiunilor administrative
care să preia anumite prerogative ale statului şi, pornind de la
principiul subsidiarităţii, să se aducă puterea decizională mai aproape
de cetăţean); • structura
Parlamentului, atribuţiile celor două Camere (au fost trecute în
revistă soluţiile posibile: 1. sistemul unicameral, 2. sistem bicameral
a. cu diferenţă în modul de alegere a celor două Camere, b. cu
diferenţă în atribuţiile celor două Camere c. sistemul actual în care
diferenţele dintre camere sînt minore; majoritatea reprezentanţilor
societăţii civile s-au pronunţat pentru un sistem unicameral);
• Avocatul Poporului (oferindu-se acestei instituţii atribuţii în
procesul legislativ prin acordarea posibilităţii de a formula proiecte
de legi); • desemnarea
preşedintelui (cu propuneri ca preşedintele să fie ales de Parlament).
H.
I.
Notă: În numărul anterior (4-5/2002) al gazetei
Ligii Pro Europa am publicat articolul Constituţia în revizuire. Ideile
exprimate în acel articol nu sînt reluate, ele putînd fi citite la
adresa de web a LPE.
Din alocuţiunile de deschidere
ale Forumului Constituţional
„Modificarea
Constituţiei a devenit [...] o oportunitate în vederea remodelării
instituţionale şi restructurării vieţii politice româneşti. Privită ca
o schimbare de echilibru, fenomen normal, curent şi constant în viaţa
oricărui sistem politic, modificarea Constituţiei vizează însă
transformări radicale în raporturile dintre instituţiile politice. Dacă
însă forţele schimbării sunt puternice, exercitînd o presiune
importantă asupra sistemului, schimbările vizate pot evolua spre o
formă structurală de schimbare. O astfel de schimbare apare atunci cînd
transformările afectează, de o manieră care nu este provizorie sau
efemeră, structura şi funcţionarea organizării politice, a unei
comunităţi politice modificîndu-i cursul istoric. Agenţii
schimbării instituţionale sunt persoane, grupuri, partide sau asociaţii
care introduc pe agenda publică problematica schimbării, care o
sprijină, o favorizează sau i se opun. Pentru aceşti actori sau
grupuri, activitatea politică ia, din anumite puncte de vedere,
caracterul unei activităţi istorice, este animată de scopuri, interese
sau valori care au un impact asupra devenirii societăţii. Afectaţi de
disfuncţiile instituţionale, unii actori cu vocaţie guvernamentală au
devenit interesaţi de optimizarea funcţionării instituţiilor politice
şi de o mai clară distribuţie a rolurilor instituţionale în iniţierea
politicilor guvernamentale.” (Cristian Pîrvulescu, preşedintele
Asociaţiei Pro Democraţia)
„Aş releva un aspect
foarte important: nici una din Constituţiile anterioare ale României nu
s-a bazat pe o maximă deschidere democratică în dezbaterea şi adoptarea
textului fundamental, nici măcar Constituţia din 1991, chiar dacă a
fost adoptată prin referendum. Primele Constituţii au fost adoptate în
condiţiile în care exista fie votul censitar, aleşii reprezentînd
voinţa cetăţenilor români deţinători de patrimonii personale, fie
excluderea de la decizia politică a femeilor sau în condiţii de
dictatură. Iată cum putem spune că prima Constituţie cu adevărat
democratică, cel puţin la nivelul capacităţii politice electorale, este
Constituţia în vigoare. Condiţiile concrete post-revoluţionare au impus
o relativă grabă în elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei
noastre. Cazul particular al României, de îndepărtare a dictaturii şi a
regimului comunist prin revoluţie, a obligat primul Parlament liber
ales să se constituie în Adunare Constituantă şi să elaboreze un text
constituţional modern şi adaptat realităţii.”(Bogdan Niculescu Duvăz,
deputat, iniţiatorul Forumului Constituţional)
Pagina
10
Altera 17-18: Identităţi culturale periclitate
 La şapte ani de la prima apariţie, revista Altera profită de
ocazia de a face chiar un bilanţ, deşi, de obicei, bilanţurile se fac
cu ocazii festive precum cinci, zece, cincisprezece, douăzeci şi cinci,
cincizeci etc. de ani. Să ne amintim aşadar un pic de latină: « Alter,
era, erum adj.= 1 unul (din doi), celălalt: alterum ex duobus (Marcus
Tullius Cicero) — una din două; absente consulum altero ambobusve
(Titus Livius) — fiind lipsă unul dintre consuli sau amîndoi (…),
alteri alteros attriverant (Caius Sallustius Crispus) — se măcinaseră
unii pe alţii; duae res maxime altera alteri defuit (Marcus Tullius
Cicero) — două calităţi mai cu seamă le-au lipsit, unuia una,
celuilalt alta, altar … alterâ de causa (Cicero) — unul … dintr-un
motiv, celălalt din altul (…) ; 2 al doilea (…) alter Themistocles
(Cicero) — un alt Temistocle, alter ego (Cicero) — un al doilea eu (…)
; 3 opus, contrar: altera ripa (Caius Iulius Caesar) — malul opus, pars
altera (Titus Livius) — partea contrară; 4 (substantivat), un altul,
aproapele, semenul [s. n.]: Qui nihil alterius causa facit (Marcus
Tullius Cicero) — Care nu face nimic pentru altul; Qui exitum alteri
parat (Quintus Ennius) — Cine pune la cale moartea aproapelui său, ne
sit te ditior (Quintus Horatius Flaccus) — ca un altul să nu fie mai
bogat decît tine. » Am început cu această incursiune într-un dicţionar
lexical pentru că poate unii au nevoie să-şi reamintească bogăţia
semantică a acestui cuvînt, atît de fericit ales să stea pe
frontispiciul unei reviste editate de Liga Pro Europa. An de an, număr
de număr, revista Altera (cu accentul pus, fireşte, pe prima vocală!)
şi-a îndeplinit menirea de a se ocupa de „celălalt”, de cel de lîngă
noi, diferit şi asemănător în acelaşi timp.
Colecţia, ajunsă, iată, la numărul 17-18, ar onora orice bibliotecă,
oricît de pretenţioasă. Să privim alinierea cotoarelor şi să citim
genericele numerelor apărute: Drepturi individuale. Drepturi colective;
Drepturile omului şi religia; Etnic. Naţional. Multinaţional;
Federalism; Federalism şi reconciliere; Federalism şi devoluţie;
Federalism şi regionalizare; Multiculturalism; Multiculturalism /
Interculturalism; Drepturile lingvistice ale omului; Drepturile
lingvistice – drepturi fundamentale etc. Ultimul număr pe care-l
prezentăm celor interesaţi, nr. 17-18, şi-a ales drept generic sintagma
Identităţi culturale periclitate. Motivaţia alegerii unei asemenea teme
generoase de reflecţie este prezentată, ca de obicei, în editorial,
unde se afirmă: „Consiliul Europei a avut, ca de atîtea ori, iniţiativa
de a lansa semnale de alarmă — concretizate în recomandări — pentru
protejarea minorităţilor, îndeosebi a celor ameninţate cu dispariţia:
aromânii, vorbitorii de limbă idiş, ceangăii. După ce Europa
Occidentală a cvasi-eliminat, în epoca premodernă şi modernă,
comunităţile care nu-şi formaseră state naţionale proprii, un sentiment
justificat de vinovăţie istorică a condus la programe de acţiuni
afirmative prin care laponii (samii), frizii, welşii, sorbii, romii,
eschimoşii au primit o nouă şansă de supravieţuire. (…) Idealul unei
societăţi europene reconciliate cu trecutul, capabilă de pocăinţă
istorică pentru construirea unei armonii îmbinînd libertatea
individului cu aceea a comunităţii, poate lua naştere doar cînd
impulsurile dominatoare vor înceta. Nu suspendarea normelor binelui
comun administrat de stat, ci includerea în filozofia funcţionării sale
a cît mai multor principii morale, de transparenţă şi credibilitate,
pentru corectarea pe cît posibil a deficitului de democraţie,
instituţional şi mentalitar. ” Pe linia acestei motivaţii s-a făcut şi
selecţia bogatului material aflat la îndemînă. Tema principală a
numărului, Identităţi culturale periclitate, este ilustrată de studii
precum: Drepturile minorităţilor din Grecia: macedonenii (semnat de
Zhidas Daskalovski), Megleno-românii (de Emil Ţîrcomnicu), Idişul şi
iudeo-spaniola. O moştenire europeană (de Nathan Weinstock ţi
Haďm-Vidal Sephiha), Ceangăii din Moldova (de Vilmos Tánczos) şi Despre
dialectele ceangăieşti din Moldova (studiu semnat de Sándor N.
Szilágyi). La rubrica Studiu de
caz îşi află locul un Raport asupra situaţiei ceangăilor din Moldova
întocmit de Gabriel Andreescu şi Smaranda Enache. Acesta prezintă
rezultatele unei investigaţii întreprinse în regiunea Bacăului de o
echipă a APADOR-CH şi a Ligii Pro Europa, în decembrie 2001, ca urmare
a plîngerilor sosite pe adresa acestor două asociaţii din partea
Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi, referitoare la nesatisfacerea
revendicărilor privind accesul la educaţia în limba maternă, la
obstrucţionarea activităţilor asociaţiei pe teritoriul judeţului Bacău
şi la hărţuirea membrilor asociaţiei de către reprezentanţi ai
autorităţilor locale. Raportorii constată veridicitatea acestor
plîngeri şi cer autorităţilor să respecte drepturile minorităţilor, aşa
cum sînt ele garantate de Constituţie, de legile ţării, de convenţiile
în materie ale Consiliului Europei, OSCE şi ONU şi rezoluţiile cu
privire la situaţia ceangăilor din România.
La rubrica Document vom găsi Recomandarea 1521 (2001) privind Cultura
minorităţii ceangăieşti din România, emisă de Adunarea Parlamentară a
Consiliului Europei. La aceeaşi secţiune, citim un studiu despre
Cultura minorităţii ceangăieşti din România, semnat de Tytti Maria
Isohookana-Asunmaa, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei, precum şi Opinia alternativă faţă de raportul Cultura
minorităţii ceangăieşti din România, prezentată de Ghiorghi Prisăcaru,
şeful Departamentului pentru Integrare Europeană al Guvernului României.
O lectură atentă merită densul studiu de la sectorul Analiză,
intitulat: Multiculturalism în Europa Centrală: integrare şi
privatitate culturală, semnat de reputatul politolog Gabriel Andreescu
şi care propune reluarea şi definirea a trei concepte fundamentale ale
lumii contemporane, şi anume, multiculturalismul ca normă funcţională,
privatitatea comunitară, societatea policulturală. Multiculturalismul
este redefinit în sens normativ ca susţinere a nevoii minorităţilor de
a avea atît un grad de integrare dar şi a dreptului acestora la
separare, acest din urmă aspect fiind considerat a avea conotaţii
negative, autorul propune ca variantă sintagma „privatitate
comunitară”. Într-o societate democratică, afirmă Gabriel Andreescu, în
care se respectă drepturile individuale şi colective ale minorităţilor,
echilibrul şi corectitudinea relaţiilor interetnice presupun
necesitatea de a se recunoaşte nevoia de integrare dar şi pe cea de
separare a comunităţilor, asigurîndu-se dezvoltarea lor reciprocă. Este
recunoscută, în concluzie, o clară evoluţie în ultimii 11 ani în
termenii integrării şi ai privatităţii comunitare, fără ca prin aceasta
să se asigure în ansamblu rezolvarea tuturor problemelor legate de
convieţuirea interetnică.
Desigur că şi celelalte rubrici ilustrate cu materiale ample şi dense
merită să fie relevate, fiecare în parte. La Dialog, sub titlul Despre
statutul minorităţilor — dincolo şi dincoace de hotare, avem prilejul
să cunoaştem dezbaterile desfăşurate la Bucureşti, în zilele de 23-25
noiembrie 2001, la cel de-al IX-lea Forum Intercultural PRO EUROPA, sub
genericul „Rolul minorităţilor ca factor de stabilitate în Europa
Centrală şi de Est”, la care au participat reprezentanţi ai
minorităţilor naţionale din România, ai minorităţilor româneşti de
peste hotare, ai instituţiilor statului, ai societăţii civile şi ai
presei. Paul Philippi scrie
despre Tradiţia universitară transilvană în România unită, la rubrica
deja tradiţională: Convergenţe transilvane şi tot acolo Anamaria Pop se
apleacă asupra Tradiţiilor şi perspectivelor din relaţiile culturale
româno-maghiare. Un material interesant, rezultat dintr-o cercetare
migăloasă, de arhivar, este cel semnat de Adrian Majuru, despre
Bucureştiul albanez. De la elite negustoreşti la elite culturale.
(Restitutio) Rubrica Ecumenica
găzduieşte paginile unui aplicat studiu despre Biserica unitariană,
semnat de János Erdő. Valerian Stan scrie despre Legea liberului acces
la informaţiile de interes public — după patru luni de la intrarea în
vigoare şi constată lipsuri serioase în respectarea şi aplicarea
acestei legi. Nu în ultimul rînd, sînt de semnalat recenziile la două
cărţi demne de atenţie: Andrei Roth semnează recenzia la
volumul Intellektuelle, Eliten, Institutionenwandel, de Anton
Sterbling, precum şi Nadia Badrus, care propune atenţiei cititorilor
lucrarea Germanii din Banat şi povestirile lor, de Smaranda Vultur
(coordonator). Aşa cum afirmă
şi editorii revistei, acest dens număr dublu al Alterei propune
„destule teme de reflecţie, contribuind (…) la îmbogăţirea
fundamentului teoretic al unor politici publice care, prezente in nuce,
în fiecare din noile democraţii, sînt departe de a fi consolidate în
opinia publică şi îndeosebi în cultura elitelor politice, dominate de
imperativul prezentului şi lipsite, cu puţine excepţii, de programe
vizionare.” Cornelia Cistelecan
Pagina
11
Noi intrări în biblioteca LPE
* Open Society Institute: Monitoring the EU Access Process. Judicial
Independence * Open Society
Institute: Monitoring the EU Access Process. Minority Protection
* Open Society Institute: Monitorizarea procesului de aderare la
Uniunea Europeană: Protecţia minorităţilor în România
* Open Society Institute: Monitorizarea procesului de aderare la
Uniunea Europeană: Independenţa justiţiei în România
* Valentin Constantin (coord.): Documente de bază ale comunităţii şi
Uniunii Europene * Daniel
Barbu: Republica absentă * Paul
Lendvai: Ungurii * Eginald
Schlattner: Cocoşul decapitat *
Andrei Oişteanu: Mythos & Logos. Studii şi eseuri
* Bárdi Nándor (ed.): Konfliktusok és kezelésük
* Közép-Európában * Bárdi
Nándor (ed.): Politika és nemzeti identitás
* Közép-Europában * Jessica
Douglas-Hume: A fost odată în alte vremuri
* Centrul de Informare şi Documentare a CE la Budapesta: Endangered
Minority Cultures in Europe (bilingv engleză-maghiară)
* PER: Yugoslavia at the crossroads
* Szász Alpár Zoltán, Varga Zoltán (ed.): Dezvoltare şi cercetare
regională * Bodó Barna: Régió
és civil szféra * Pozsony
Ferenc: Ceangăii din Moldova *
Anonymus Notarius: Gesta Hungarorum – Faptele ungurilor
* Derek W. Urwin: Dicţionar de istorie şi politică europeană 1945-1995
* William Totok: Constrîngerea memoriei
* Marek Halter: Ce este un evreu?
* Stelian Tănase: Acasă se vorbeşte în şoaptă
* Daniel Vighi: Insula de vară
* Radu Vasile: Cursă pe contrasens
* G. Moldoveanu (red.): Naţiuni şi naţionalisme
* Maurizio Virole: Din dragoste de patrie
* Imanuel Geiss: Istoria lumii din preistorie pînă în anul 2000
Pagina
12
Excelenţei
Sale Domnul
Michael E. Guest
Ambasador al Statelor Unite ale Americii
Bucureşti 4
iulie 2002,
Tîrgu-Mureş
Excelenţă,
Cu ocazia celebrării celei de a 226-a aniversări a independenţei
Statelor Unite ale Americii, Liga Pro Europa şi membrii acesteia au
onoarea de a transmite Excelenţei Voastre, Ambasadei Statelor
Unite ale Americii în România, cît şi a întregii naţiuni americane cele
mai calde şi distinse felicitări.
Ne folosim de această oportunitate pentru a ne exprima solidaritatea şi
simpatia faţă de poporul american în eforturile sale pentru promovarea
păcii şi toleranţei, combaterea terorismului, excluderii şi
discriminării în întreaga lume.
Organizaţia noastră este recunoscătoare şi mîndră de susţinerea de care
se bucură din parte numeroaselor persoane şi fundaţii, cît a agenţiilor
guvernamentale americane în procesul de democratizare şi accesul
României în NATO.
Cu stimă,
Smaranda Enache
Copreşedintă Liga Pro Europa
Smaranda Enache
Copreşedintă
Liga Pro Europa
Stimată Doamnă Enache,
Apreciez deosebit de mult mesajul Dumneavoastră de felicitare adresat
cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite.
Vă rog primiţi cele mai sincere mulţumiri pentru acest gest generos şi
aprecierea mea cu privire la bunele relaţii dintre România şi Statele
Unite, semnificate de scrisoarea Dumneavoastră.
Primiţi, Vă rog, urările mele personale şi cele din partea Ambasadei
Statelor Unite,
Cu stimă,
Michael E. Guest
Ambasador
|